In Romania, la fiecare 5 ore, moare cate un copil cu varsta sub un an

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 17.11.2012 16:53 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Naşterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor, determinând la nivel mondial mai mult de un milion de decese anual. 75% din aceşti bebeluşi ar putea fi totuşi salvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante.Aceasta este concluzia raportului „Boorn too soon”, realizat de Save the Children International şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dat publicităţii pentru a marca Ziua Mondială a Prematurităţii, pe 17 noiembrie. 
Concentrandu-ne pe cifre şi mesaje cheie, „Boorn too soon” arată că:
- La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de naşteri premature, 85% dintre acestea având loc între săptămâna 32 şi 37 de sarcină
- Rata naşterilor premature este în creştere în aproape toate ţările
- Peste un milion de bebeluşi mor anual din cauza complicaţiilor care apar la naşterea prematură. Mulţi dintre cei care supravieţuiesc suferă de dizabilităţi, inclusiv dizabilităţi de învăţare, dar şi de probleme vizuale şi auditive.
Peste 60% din naşterile premature au loc în Africa şi Asia de Sud. Printre primele 10 ţări cu cifrele cele mai ridicate se află Brazilia, SUA, India şi Nigeria, ceea ce arată că naşterea prematură este cu adevărat o problemă globală. Din cele 11 ţări cu rate de prematuritate peste 15%, toate cu excepţia a două dintre ele se află în Africa Sub-Sahariană. În ţările cele mai sărace, în medie, 12% dintre bebeluşi se nasc prea devreme, comparativ cu 9% în ţările cu venituri mai ridicate. La nivel de ţară, riscul este mai mare în rândul familiilor sărace.
În România, mortalitatea infantilă este o problemă majoră. Aici mor anual, în medie, 1900 de copii mai mici de un an, adică un copil la fiecare 5 ore.
Mai mult de 1 din 10 bebeluşi se naşte înainte de termen, iar această situaţie afectează familiile din întreaga lume.
Peste 1 milion de copii mor în fiecare an din cauza complicaţiilor naşterii înainte de termen. Mulţi dintre cei care supravieţuiesc suferă de dizabilităţi, inclusiv dizabilităţi de învăţare, dar şi de probleme vizuale şi auditive.
Incidenţa naşterilor premature este în creştere în aproape toate ţările, lucru dovedit de date concrete. Prematuritatea este principala cauză a decesului la nou-născuţi (bebeluşi în primele 4 săptămâni de viaţă) şi a doua cauză de deces după pneumonie la copii sub 5 ani.
Progresul la nivel global în ceea ce priveşte supravieţuirea şi sănătatea copiilor până în 2015 şi după această dată nu poate fi realizat fără abordarea problemei naşterii înainte de termen.
Inegalităţile în ceea ce priveşte ratele de supravieţuire la nivel mondial sunt foarte mari: jumătate dintre bebeluşii născuţi la 24 de săptămâni (cu 4 luni înainte de termen) supravieţuiesc în ţările cu venituri ridicate, însă în ţările cu venituri reduse, jumătate dintre bebeluşii născuţi la 32 de săptămâni (cu două luni înainte de termen) mor din cauza lipsei unor îngrijiri minime, precum căldură, suport pentru alăptat şi îngrijiri de bază pentru infecţii şi probleme respiratorii.
În ultimul deceniu, în unele ţări, rata deceselor din cauza prematurităţii s-a înjumătăţit datorită unei formări adecvate a lucrătorilor din prima linie în îngrijirea bebeluşilor prematuri, precum şi datorită îmbunătăţirii accesului la bunuri şi echipamente necesare pentru salvarea de vieţi.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.