Inainte de a uita / Holodomor, genocidul lui Stalin

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 18.05.2013 17:38 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Foametea ucraineană din anii 1932-1933, cunoscută şi ca Holodomor ( în ucraineană, golod = foamete, mor = năpastă), a fost una dintre cele mai grave catastrofe naţionale ale ucrainenilor din istoria modernă, cu un număr de morţi estimat la câteva milioane.
Colectivizarea a avut efecte negative în toate zonele în care a fost aplicată, dar dat fiind faptul că Ucraina era cea mai productivă zonă agricolă a Uniunii Sovietice (peste 50% din grâul produs provenea din Ucraina la începutul secolului al XX-lea), noua politică a avut efecte dramatice aici.
Pe 7 august 1932, guvernul sovietic a emis un decret prin care se impunea pedeapsa capitală în URSS pentru orice faptă de furt din avutul public. Această lege acoperea practic orice faptă reală sau incorect calificată de furt, inclusiv cele mai neînsemnate dosiri de cereale pentru uzul familiei ţărăneşti. Totuşi, legea nu a fost aplicată ferm şi a fost revizuită în mod substanţial.
Procesele verbale ale şedinţelor Politburo au dezvăluit că acest decret a fost modificat de mai multe ori prin decizii secrete. Pe 16 septembrie 1932, a fost aprobată o măsură pentru exceptarea furturilor mărunte din avutul public de la aplicarea pedepsei cu moartea. Această decizie hotăra ca "organizaţiile sau grupările care distrug propritatea statului, socială sau cooperatistă printr-o modalitate organizată prin foc, explozii sau distrugeri de masă a proprietăţii, vor fi condamnate la moarte fără întârziere " şi dădea o listă a cazurilor în care "culacii, foştii negustori şi alte persoane alienate social" pot fi executaţi. Aşa-numiţii "culaci", indiferent dacă deveniseră sau nu membri ai colhozurilor, care "organizau sau luau parte la furturile din averea colhozurilor sau de grâne", trebuiau să fie de asemenea condamnaţi "la pedeapsa cu moartea fără întârziere". Dar "ţăranii muncitori individuali sau colectiviştii" care furau din averea colhozurilor sau din recoltele de grâne trebuiau condamnaţi la pedeapsa privativă de libertate pentru 10 ani, pedeapsa capitală putând fi impusă numai pentru "furtul sistematic de cereale, sfeclă de zahăr, animale, etc.".
Când a devenit clar că livrările de cereale pentru anul 1932 nu aveau să se ridice la nivelurile prognozate de planificatori, scăderea producţiei agricole a fost pusă pe seama "culacilor", "naţionaliştilor" şi "petliuriştilor".
În conformitate cu raportul preşedintelui Curţii Supreme, până pe 5 ianuarie 1933, 103.000 de cetăţeni fuseseră condamnaţi sub prevederile decretului din 7 august. Dintre 79.000 de cazuri cunoscute de Curtea Supremă, 4.880 de împricinaţi au fost condamnaţi la moarte, 26.086 la 10 ani de închisoare şi 48.094 la alte pedepse.
Cei condamnaţi la moarte erau în principal culaci, iar cei mai mulţi dintre cei condamnaţi la 10 ani de închisoare erau în principal ţărani individuali.
În Ucraina a fost trimisă o comisie specială prezidată de Viaceslav Molotov pentru strângerea întregii cote de cereale hotărâtă de planul centralizat.
Pe 9 noiembrie a fost emis un decret secret prin care agenţiile sovietice de securitate erau îndemnate să-şi crească "eficienţa".
Pe 6 decembrie, a fost emis un nou decret care impunea sancţiuni împotriva satelor ucrainene care erau considerate "neproductive" în campania de colectare a cerealelor: oprirea aprovizionării cu orice bunuri alimentare sau nealimentare a satelor vinovate, interzicerea oricărei forme de comerţ, confiscarea oricăror alimente sau cereale găsite la percheziţii şi, măsura ultimă, confiscarea tuturor resurselor băneşti.
Au fost luate măsuri pentru pedepsirea păstrării sau comercializarea cerealelor. In acest scop au fost create aşa-numitele brigăzi de şoc, care efectuau raiduri de colectare a cerealelor. Confiscările de cereale erau făcute fără a ţine seama de faptul că ţăranii puteau să rămână fără stocuri de cereale pentru hrana proprie, a animalelor sau pentru însămânţările din anul care avea să vină.
Foametea a afectat în mod special zonele rurale şi, în comparaţie cu foametea din 1921-1922 sau cea din 1947, care au fost cauzate de secetă, foametea din Ucraina anilor 1932-1933 nu a fost cauzată de prăbuşirea infrastructurii datorată războiului, de secetă, invazii de lăcuste sau alte catastrofe naturale, ci de politica guvernului central şi de deciziile administrative luate în cunoştinţă de cauză.
În 1930-1931 se exportaseră 5.832 de mii de tone de cereale, iar în 1931-1932 exportul scăzuse la 4.786 de mii de tone, în 1932-1933 la 1.607 mii de tone, iar în 1933-1934 la 1.441 de mii de tone.
Pentru a împiedica răspândirea informaţiilor despre foamete, călătoriile din Ucraina şi unele regiuni ale Donului au fost interzise în mod special prin directivele din 22 ianuarie 1933, semnate de Molotov şi Stalin, şi de pe 23 ianuarie 1933 ale colegiilor reunite ale Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al URSS şi Sovnarkomului. Directivele decretau că toate căloriile "pentru pâine" din aceste regiuni sunt organizate de inamicii puterii sovietice, cu scopul agitaţiei contrarevoluţionare şi anticolhoznice în zonele de nord ale URSS-ului. De aceea, biletele de călătorie pe calea ferată nu puteau fi vândute celor cu permise ispolkom, iar cei care totuşi reuşeau să se strecoare în nord în ciuda interdicţiilor, trebuiau să fie arestaţi.
Uniunea Sovietică a negat de-a lungul timpului nu doar amploarea foametei, dar chiar şi existenţa acesteia. Arhivele NKVD (şi a urmaşului KGB) se deschid încă într-un ritm lent. Numărul exact al victimelor este incă necunoscut şi este foarte probabil că nu va fi aflat niciodată cu precizie.
Estimările cu privire la decesele datorate foametei în Ucraina (altele decât cele datorate altor represiuni) variază de la câteva milioane la mai mult de 10 milioane.  Chiar şi rezultatele bazate pe metode ştiinţifice variază destul de mult, (datorită puţinătăţii surselor primare de informaţii), de la 2,5 milioane (Volodimir Kubiovci) până la 4,8 milioane (Vasil Hrişko).
O estimare mai nouă, care se bazează pe datele demografice din arhivele sovietice recent desecretizate dă o cifră a pierderilor de 3,2 milioane, sau, dacă se iau în calcul lipsa de credibilitate a unora dintre surse, între 3 şi 3,5 milioane de oameni.
Arhivele sovietice deschise în ultima vreme arată că plusul de decese înregistrate în Ucraina în 1932-1933 se ridică la 1,54 milioane.
În 1932-1933, au mai existat în plus 1,2 milioane de cazuri de tifos şi 500 de mii de cazuri de febră tifoidă.
Decesele rezultate din complicaţiile apărute la persoanele bolnave de tifos sau febră tifoidă sunt datorate mai degrabă slabei rezistenţe a organismelor afectate de malnutriţie decât foametei în sine.
Numărul de decese suplimentare extrase din statisticile oficiale sovietice sunt contradictorii şi nu pot fi considerate de încredere, deoarece nu explică diferenţele dintre rezultatele recensămintelor din 1927 şi 1937.
Statisticile sovietice declasificate arată o scădere cu 538.000 de oameni a populaţiei Ucrainei Sovietice, prin comparaţie între rezultatele recensământului din 1926 (28.925.976) şi a celui din 1937 (28.388.000).
Creşterea naturală a populaţie în 1927 a fost de 662.000 de persoane, în vreme ce în 1933 a fost de 97.000 şi în 1934 de numai 88.000. Suma pierderilor directe şi indirecte datorate Holodomorului dă o cifră de 4.469.000, din care 3.238.000 (sau, luând în consideraţie lipsa de precizie a statisticilor sovietice, între 3 şi 3,5 milioane) sunt decesele directe.
În zilele noastre, 24 de state au recunoscut că foametea din 1932-1933 a fost un act de genocid.
Printre aceste state se află Ucraina, Argentina, Australia, Azerbaidjan, Belgia, Canada, Estonia, Georgia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, Statele Unite ale Americii şi Vaticanul.
Cartea din 2004 The Years of Hunger: Soviet Agriculture, 1931-1933 de R.W. Davies şi S.G. Wheatcroft oferă o estimare a deceselor cauzate de foametea din 1932-1933 din întreaga Uniune Sovietică de 5,5 – 6,5 milioane de oameni.
Pe 15 mai 2003, Parlamentul Ucrainei – Verhovna Rada – a votat o rezoluţie prin care foametea din 1932-1933 era declarată genocid organizat deliberat de autorităţile centrale sovietice împotriva naţiunii ucrainene.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.