Inainte de a uita: PROCLAMATIA DE LA TIMISOARA

Scris de Stiri de Timisoara | Publicat in 11.03.2017 10:49 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Proclamaţia de la Timişoara este un document programator adoptat la Timişoara in data de 12 martie 1990.
A fost redactat in urma manifestaţiei populare din Piaţa Operei inceputa cu o zi inainte.
George Şerban, mai tarziu deputat PNŢCD de Timiş, iniţiatorul Proclamaţiei de la Timişoara şi al declararii zilei de 16 decembrie ca zi naţionala de lupta impotriva totalitarismului, a fost inspirat in demersul sau de colaboratoarea sa, Alexandra Indrieş.

Cea mai bine cunoscuta cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Roman sau al Securitaţii sa nu aiba dreptul de a lucra in funcţii publice pe o perioada de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punind accent mai ales pe funcţia de preşedinte.
Aceasta interdicţie se numeşte lustraţie.
In perioada urmatoare, documentul a fost recunoscut şi sprijinit de sute de asociaţii civice, iar aproape 4 milioane de cetaţeni au semnat apeluri in favoarea introducerii punctului 8 in legea electorala.
Aplicarea punctului 8 a fost şi una dintre principalele cereri ale Golaniadelor.

Succesul limitat al Proclamaţiei a fost atribuit rezistenţei structurilor comuniste şi caracteristicilor speciale al Timişoarei in comparaţie cu restul ţarii.
Victor Neumann a menţionat contrastele observate chiar in timpul Revoluţiei, cind in doar citeva oraşe in afara de Timişoara au existat rebeliuni: Arad, Lugoj, Sibiu, Cluj-Napoca, Braşov, Bucureşti, Iaşi.
Aceste tipare in comportament au fost atribuite de catre Neumann discrepanţelor politicie, sociale şi economice dintre diferitele regiuni ale ţarii, diferenţe pe care el considera ca au ramas notabile şi in Romania post-Revoluţie.
Proclamaţia a eşuat in a stabili procedurile electorale in Romania: Alegerile prezidenţiale din 1990 şi Alegerile legislative din 1990 s-au desfaşurat fara aplicarea regulilor lustraţiei.

Proclamaţia de la Timişoara

Populaţia oraşului Timişoara a fost iniţiatoarea Revoluţiei romane. Intre 16 şi 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singura, un inverşunat razboi cu unul dintre cele mai puternice şi mai odioase sisteme represive din lume. A fost o incleştare cumplita pe care noi, timişorenii, o cunoaştem la adevaratele ei proporţii.

De-o parte populaţia neinarmata, de cealalta parte Securitatea, Miliţia, Armata şi trupele zeloase de activişti ai partidului. Toate metodele şi mijloacele de reprimare s-au dovedit insa neputincioase in faţa dorinţei de libertate a timişorenilor si hotararii lor de a invinge. Nici arestarile, nici molestarile, nici chiar asasinatele in masa nu i-au putut opri. Fiecare glonţ tras a adus pe baricadele Revoluţiei alţi o suta de luptatori. Şi am invins.

In 20 decembrie 1989, Timişoara a intrat definitiv in stapanirea populaţiei, transformandu-se intr-un oraş liber, in marea inchisoare care devenise, in acele zile, Romania.

Din acea zi, intreaga activitate din oraş a fost condusa, de la tribuna din Piaţa Operei, de Frontul Democrat Roman, exponent in acel moment al Revoluţiei de la Timişoara.

In acea zi, armata a fraternizat cu demonstranţii, hotarand sa apere impreuna cu ei victoria obţinuta. In 21 decembrie, in Piaţa Operei, peste o suta de mii de glasuri scandau: "Suntem gata sa murim!" O serie de fapte intamplate in Romania indeosebi dupa 28 ianuarie 1990, vin in contradicţie cu idealurile Revoluţiei de la Timişoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice romaneşti de catre mass-media centrala, decat parţial şi confuz. In asemenea condiţii, noi, participanţii nemijlociţi la toate evenimentele dintre 16 şi 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiţi sa explicam intregii naţiuni pentru ce au pornit timişorenii Revoluţia, pentru ce au luptat şi mulţi şi-au jertfit viaţa, pentru ce suntem in continuare hotaraţi sa luptam cu orice preţ şi impotriva oricui, pana la victoria deplina.

1. Revoluţia de la Timişoara a fost inca din primele ei ore, nu doar anticeauşista ci şi categoric anticomunista. In toate zilele Revoluţiei s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. In consens cu aspiraţia sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut şi noi abolirea imediata a acestui sistem social totalitar şi falimentar. Idealul Revoluţiei noastre a fost şi a ramas reintoarcerea la valorile autentice ale democraţiei şi civilizaţie euro­pene.

2. La Revoluţia de la Timişoara au participat toate categoriile sociale. Pe strazile Timişoarei au cazut, seceraţi de gloanţe, unul langa altul, muncitori, intelectuali, funcţionari, studenţi, elevi, copii şi chiar locuitori ai satelor, veniţi in sprijinul Revoluţiei. Suntem categoric impotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominaţie prin invrajbirea claselor şi categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei “luptei de clasa” s-au urcat la putere bolşevicii in 1917, pe acelaşi temei, nomenclatura comunista romana a instigat dupa 1944 o clasa sociala impotriva alteia, a dezbinat societatea pentru a o supune mai uşor terorii. Avertizam impotriva pericolului repetarii acestei triste istorii şi chemam muncitorii, intelectualii, studenţii, ţaranii şi toate categoriile sociale la un dialog civilizat şi constructiv, pentru a reface neintarziat unitatea din timpul Revoluţiei. Trebuie plecat de la realitatea ca toate aceste categorii sociale au fost oprimate in regimul comunist şi nici una nu doreşte astazi raul celorlalte.

3. La Revoluţia de la Timişoara au luat parte oameni din toate categoriile de varsta. Chiar daca tineretul a fost preponderent, este drept sa recunoaştem ca oameni de toate varstele s-au batut cu aceeaşi darzenie pentru cauza Revoluţiei. Lista victimelor, deşi incompleta, este o dovada in acest sens.

4. Pentru victoria Revoluţiei din Timişoara s-au jertfit, alaturi de romani, şi maghiari, şi germani, şi sarbi şi membri ai altor grupari etnice care de secole conlocuiesc in oraşul nostru paşnic, in buna inţelegere. Timişoara este un oraş romanesc şi european, in care na­ţionalitaţile au refuzat şi refuza naţionalismul. Invitam pe toţi şovinii din Romania, indiferent ca sunt romani, maghiari sau germani, sa vina la Timişoara, la un curs de reeducare in spiritul toleranţei şi al respectului reciproc, singurele principii care vor domni in viitoarea Casa a Europei.

5. Inca in data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluţiei, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost şi a ramas una dintre cele mai scumpe timişorenilor. Suntem convinşi ca fara partide politice puternice nu poate exista o democraţie autentica, de tip european. Cu excepţia celor extremiste, de stanga sau de dreapta, toate partidele au drept la existenţa in cetatea Timişoarei. In oraşul nostru nu au fost atacate şi devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost ameninţat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetaţenii noştri, sunt colegii noştri de munca, sunt prietenii noştri care au opinii politice. Democraţia europeana inseamna libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat intre exponenţii lor şi competiţia loiala pentru cucerirea adeziunii politice şi, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat in sistemul democraţiei romaneşti şi Partidul Comunist Roman, daca el nu ar fi fost compromis total şi definitiv de catre nomenclatura sa, degenerand in fascism roşu. In ţarile est europene in care partidele comuniste şi-au pastrat minima decenţa, societatea le contesta in principiu, dar le tolereaza in fapt. La noi, partidul comunist a ajuns insa pana la genocid, şi prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici in principiu, nici in fapt, indiferent sub ce denumire ar incerca sa renasca.

6. Dupa patru decenii de educaţie şi propaganda exclusiv comunista, exista in conştiinţa tuturor romanilor prejudecaţi aparţinand acestei ideologii. Existenţa lor nu este o vina pentru purtator. Manipularea lor, insa, de catre grupuri interesate in renaşterea comunismului şi reinstaurarea lui la putere este un act contrarevoluţionar. Pe lista de lozinci, multiplicata la xerox şi imparţita in 28 ianuarie, demonstranţilor din Piaţa Banu Manta din Bucureşti, se aflau şi slogane vechi de 45 de ani. Identificarea, de pilda, a partidelor “istorice” cu partide vanzatoare de ţara este un astfel de slogan şi constituie o calomnie. Dimpotriva, activiştii comunişti de acum 45 de ani, dintre care unii au şi astazi funcţii importante in conducerea ţarii, se fac vinovaţi de tradarea Romaniei şi aservirea ei URSS-ului. Ei sunt cei care scandau atunci: “Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus!” şi nu membrii partidelor “istorice”. Aceştia din urma s-au opus transformarii Romaniei intr-un satelit al Moscovei şi unii au platit cu viaţa aceasta indrazneala. Se impune redactarea de urgenţa a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 şi difuzarea ei in tiraje de masa.

7. Timişoara a pornit Revoluţia impotriva intregului regim comunist şi intregii sale nomenclaturi şi nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politica a unui grup de dizidenţi anticeauşişti din interiorul PCR-ului. Prezenţa acestora in fruntea ţarii face moartea eroilor din Timişoara zadarnica. I-am fi acceptat poate in urma cu zece ani, daca la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alaturat lui Constantin Parvulescu şi ar fi rasturnat clanul dictatorial. Dar n-au facut-o, deşi aveau şi prilejul, şi funcţii importante, care le acordau prerogative. Dimpotriva, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Laşitatea lor din 1979 ne-a costat inca zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.

8. Ca o consecinţa a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor in viaţa politica a ţarii este principala sursa a tensiunilor şi suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la sta­bilizarea situaţiei şi reconcilierea naţionala, absenţa lor din viaţa publica este absolut necesa­ra. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa in­terzica foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţarii. Preşedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile desparţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Ştim cu toţii in ce masura era condiţionata viaţa individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atragea predarea lui. Activiştii au fost insa acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garanţiile morale pe care trebuie sa le ofere un Preşedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcţii, dupa modelul multor ţari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Preşedinte al Romaniei ar putea candida şi personalitaţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice, fara o experienţa politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi instituţiilor democratice şi clarificarii poziţiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunoştinţa de cauza, cu carţile pe faţa.

9. Timişoara nu a facut revoluţie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficienta o greva. Suntem toţi nemulţumiţi de sistemul de salarizare, exista şi in Timişoara categorii de muncitori care lucreaza in condiţii extrem de grele şi sunt prost platiţi (vezi, de pilda, cazul celor ce muncesc in turnatorii sau in industria detergenţilor), şi, totuşi, nici un colectiv nu a facut greva pentru marirea lefurilor şi nu şi-a trimis delegaţi sa trateze cu guvernul revendicari materiale exclusive. Majoritatea timişorenilor ştiu ceea ce toţi economiştii se straduie in aceste zile sa aduca ţarii la cunoştinţa: marirea in acest moment a salariilor ar declanşa automat inflaţia, aşa cum s-a intamplat in unele state est europene. Iar inflaţia odata pornita, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.

Numai creşterea producţiei, deci a cantitaţii de marfa aflata pe piaţa va permite, in paralel, creşterea generala a nivelului de salarizare. In plus, pentru bugetul sarac al Romaniei, prioritare trebuie sa fie acum cheltuielile destinate restabilizarii unui nivel minim de civilizaţie. Se impun, de pilda, investiţii urgente in domeniul asistenţei medicale şi salubritaţii.

10. Deşi militam pentru reeuropenizarea Romaniei, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care işi au neajunsurile şi inechitaţile lor. Suntem insa categoric in favoarea ideii de iniţiativa particulara. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietaţii de stat. Nu vom avea niciodata pluralism politic fara pluralism economic. S-au gasit insa şi voci care, in spirit comunist, sa asimileze iniţiativa privata cu “exploatarea” şi pericolul catastrofei de a apare oameni bogaţi. Se speculeaza in acest sens invidia leneşului şi teama de munca a fostului privilegiat din intreprinderile comuniste. Dovada ca timişorenii nu se tem de privatizare este faptul ca mai multe intreprinderi şi-au anunţat deja intenţia de a se transforma in Societaţi anonime pe acţiuni. Pentru ca aceste acţiuni sa fie totuşi cumparate pe bani curaţi, ar trebui infiinţate in fiecare oraş comisii de inventariere a averilor foştilor privilegiaţi ai puterii, corupţiei şi penuriei. De asemenea, acţiunile unei intreprinderi se cuvin oferite spre cumparare in primul rand lucratorilor ei. Consideram constructiva ideea, mai radicala, a privatizarii prin improprietarirea tuturor lucratorilor unei intreprinderi cu un numar egal de acţiuni, statul urmand sa pastreze numai acel procent de fonduri care sa-i asigure controlul activitaţii. In felul acesta, s-ar oferi tuturor lucratorilor şanse egale de prosperitate. Daca cei leneşi şi-ar pierde şansa, nu s-ar putea totuşi plange de discriminare.

11. Timişoara este hotarata sa ia in serios şi sa se foloseasca de principiul descentralizarii economice şi administrative. S-a şi propus experimentarea in judeţul Timiş a unui model de economie de piaţa, pornind de la capacitaţile sale puternice şi de la competenţa specialişti­lor de care dispune. Pentru atragerea mai uşoara şi mai rapida a capitalului strain, indeosebi sub forma de tehnologie şi materii prime speciale, şi pentru crearea de societaţi mixte, cerem şi pe aceasta cale infiinţarea la Timişoara a unei filiale a Bancii de Comerţ Exterior. O parte din caştigurile in valuta ale parţii romane din aceste societaţi mixte va intra in salariile muncitorilor, intr-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei parţi din salariu in valuta va asigura o buna cointeresare materiala a muncitorilor. In plus, paşapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ţinut in sertar. O alta consecinţa pozitiva ar fi scaderea cursului valutar la bursa libera, ceea ce ar atrage dupa sine creşterea imediata a nivelului de trai.

12. Dupa caderea dictaturii au fost invitaţi in ţara toţi romanii plecaţi in exil, pentru a pune umarul la reconstrucţia Romaniei. Unii s-au intors, alţii şi-au anunţat intenţia de o face. Din pacate, instigaţi de forţe obscure, s-au gasit şi oameni care sa huleasca pe exilaţii reintorşi, sa-i califice tradatori, sa-i intrebe tendenţios ce au mancat in ultimii zece ani. Este o atitudine care nu ne face cinste. In disperarea care ne-a stapanit in ultimii patruzeci de ani, poate ca nu a fost roman caruia sa nu-i fie trecut prin minte, macar o data, sa scape de mizerie luand calea exilului. Mulţi dintre romanii aflaţi astazi departe de ţara au plecat dupa persecuţii politice şi chiar dupa ani grei de inchisoare. Ar fi ruşinos din partea noastra sa-i hulim şi noi cu vorbele activiştilor comunişti de odinioara. Exilul romanesc inseamna sute de profesori eminenţi care predau la cele mai mari universitaţi din lume, mii de specialişti preţuiţi la cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de muncitori calificaţi in tehnologiile cele mai avansate. Sa fim mandri de ei şi sa transformam raul in bine, facand din trista şi dureroasa diaspora romaneasca o forţa innoitoare pentru Romania. Timişoara ii aşteapta cu dragoste pe toţi exilaţii romani. Sunt compatrioţii noştri şi, azi mai mult ca niciodata, avem nevoie de competenta lor, de europenismul gandirii lor şi chiar de sprijinul lor material. De asemenea, cultura romana va fi intreaga numai dupa ce se reintegreaza in ea cultura din exil.

13. Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi naţionala a Romaniei. In felul acesta se eternizeaza persoana dictatorului, de fiecare data sarbatorindu-se un numar de ani de la caderea lui. In majoritatea ţarilor care şi-au legat ziua naţionala de o revoluţie, ziua aleasa este cea a declanşarii revoluţionare, fiind astfel glorificat curajul poporului roman de a se ridica la lupta. Un singur exemplu: ziua naţionala a Franţei este 14 iulie, ziua cand, in 1789, a inceput Marea Revoluţie franceza prin daramarea Bastiliei. In consecinţa, cerem instituirea zilei de 16 decembrie ca zi naţionala a Romaniei. Astfel, copiii, nepoţii şi stranepoţii noştri vor celebra curajul poporului de a infrunta opresiunea, şi nu caderea unui tiran nemernic. Cu excepţia ziarului Romania Libera, presa, radioul şi televiziunea din Bucureşti. Evenimentele comentate ca revoluţionare sunt numai cele din 21-22 decembrie. Ne inchinam cu pietate in faţa eroilor bucureşteni, ca şi in faţa eroilor din Lugoj, Sibiu, Braşov, Targu Mureş, Cluj, Arad, Reşiţa şi din toate celelalte oraşe care au avut nevoie de martiri pentru a cuceri libertatea. Ne doare şi ne revolta insa politica centrala de minimalizare a Revoluţiei noastre, evident şi prin efortul de diminuare a numarului morţilor. Noi am fost pe strazile Timişoarei in zilele Revoluţiei şi ştim ca numarul lor este mai mare decat cel anunţat oficial. Ii asiguram insa pe acei care astazi tainuiesc adevarul ca nu vom inceta lupta pana cand nu vor fi aduşi in fata instanţei, in calitate de complici la genocid. Aceasta Proclamaţie s-a nascut din necesitatea de aduce la cunoştinţa naţiunii romane ade­varatele idealuri ale Revoluţiei de la Timişoara. A fost o revoluţie facuta de popor şi numai de el, fara amestecul activiştilor şi securiştilor. A fost o revoluţie autentica şi nu o lovitura de stat. A fost categoric anticomunista şi nu doar anticeauşista. La Timisoara nu s-a murit pentru ca activişti comunişti din randurile doi şi trei sa treaca in frunte şi unul din participanţii la genocid sa fie numit de catre aceştia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea sociala şi naţionala, cultul personalitaţii, cenzura mass-mediei, dezinformarea, ameninţarile telefonice şi scrise şi toate celelalte metode comuniste de constrangere sa fie practicate in vazul lumii, in timp ce noua ni se cere pasivitate in numele stabilitaţii sociale. Aceasta Proclamaţie se adreseaza in primul rand celor care au primit revoluţia cadou şi se mira de ce suntem nemulţumiţi, de vreme ce dictatura a cazut, s-au abrogat o serie de legi proaste şi a mai aparut şi cate ceva in pravalii. Acum ştiu de ce suntem nemulţumiţi: nu acesta a fost idealul Revoluţiei de la Timisoara. Noi, autorii acestei Proclamaţii, participanţi la evenimentele dintre16 şi 22 decembrie 1989, nu consideram Revoluţia incheiata. O vom continua paşnic, dar ferm. Dupa ce am infruntat şi am invins, fara ajutorul nimanui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni şi nimic nu ne mai poate intimida.

Timişoara 11 martie 1990

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.