ISTORIA LEULUI ROMANESC, de la ROMANAT, la TEZAURUL CONFISCAT de BOLSEVICI si LEUL SOVIETIC...

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 21.05.2017 10:52 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Banca Naţionala a Romaniei deschide expoziţia itineranta „Leul Romanesc”, luni, 22 mai 2017, incepand cu ora 10.00, la sediul Sucursalei Regionale Timiş.
 Expoziţia va fi deschisa publicului in perioada 22 mai – 31 august 2017, de luni pana vineri, intre orele 10.00 - 14.00.
Vizitatorii pot descoperi informaţii interesante despre istoria monedei nationale, iconografia banilor romaneşti şi elementele de siguranţa ale bancnotelor in circulaţie, prezentate intr-o forma atractiva si interactiva.
 Obiectivul expoziţiei este o mai buna cunoaştere de catre publicul larg a istoriei leului, precum şi a elementelor de siguranţa ale bancnotelor in circulaţie.
Totodata, evenimentul marcheaza implinirea, in 2017, a 150 de ani de la infiintarea sistemului monetar naţional, avand ca unitate leul (Legea pentru infiintarea noului sistem monetar si fabricarea monetelor nationale - 1867).

ISTORIA LEULUI

Moneda prin excelenta populara, talerul a avut o circulatie intensa in intreg spatiul european, inregistrand o multitudine de variante tipologice.
Dintre acestea, pentru istoria noastra monetara, o importanta covarşitoare a avut Leeuwendaalder-ul (talerul-leu sau leul), emis in Provinciile Unite ale Tarilor de Jos, avand reprezentat pe revers un leu rampant (ridicat pe labele din spate).
Prima emisiune de acest tip a fost pusa in circulatie in anul 1575, in provincia Holland.
In secolul al XVII-lea, mai ales in timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), talerul-leu a devenit cea mai frecventa moneda de argint cu valoare ridicata, nu numai in Tarile Romane, ci in intreaga Peninsula Balcanica.

Fiind foarte apreciat, dar şi disponibil in cantitate mare, talerul-leu a ajuns chiar sa fie exportat ca marfa pe pietele Imperiului Otoman.
Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, emiterea talerului-leu inceteaza. Identificarea de catre populatie a notiunii de leu cu aceea de ban (moneda), dovada cea mai elocventa a influentei pe care o exercita in economia noastra monetara, face ca leul sa devina, in Moldova şi Tara Romaneasca, unitate de cont, impartita in 40 de parale.
Prin urmare, calculele se faceau in monede de calcul (lei şi parale), iar platile, in moneda reala, cu valoare şi provenienta diverse, la un curs prestabilit.

1768-1774

In timpul razboiului ruso-turc din anii 1768-1774, armata rusa de ocupatie a impus folosirea in circulatie, in Tara Romaneasca şi in Moldova, a unor monede de bronz emise la Sadagura (langa Cernauti), care aveau valoarea fixata atat in sistemul monetar otoman, cat şi in cel rusesc: 1 para / 3 denghi, respectiv 2 parale / 3 copeici.
Pe avers acestea infatişau doua scuturi ovale cu stemele Tarii Romaneşti şi Moldovei, unite sub coroana Imperiului rus, iar pe revers valoarea nominala.

1831-1832

Regulamentele Organice au incercat, pentru prima oara, unificarea cursurilor monetare din Principate, prin instituirea a doua etaloane, care erau raportate la un leu de circulatie fictiva (leul de calcul), impartit in 40 parale.
Etalonul de aur era ducatul olandez, evaluat la 31 lei şi 20 parale, iar etalonul de argint, sfantul (moneda austriaca de 20 kreuzeri), cu valoarea de 2 lei şi 10 parale.

1860

Din timpul lui Alexandru Ioan Cuza dateaza proiectul emisiunii unei monede nationale.
Dupa modelul francului francez, s-a propus numele de „roman“ şi s-a negociat finantarea emisiunii din partea unor banci de la Paris.
In anul 1860, a fost propus un alt nume, acela de „romanat“, moneda care era impartita in „decime“ sau „bani“ (a zecea parte dintr-un romanat) şi „centime“ sau „banişori“ (a suta parte dintr-un romanat). Intentiile guvernului roman nu au fost insa finalizate, in absenta unei sustineri ferme din partea imparatului Napoleon III, care nu dorea sa provoace un conflict diplomatic cu Inalta Poarta.
S-au pastrat doar proiectele monedelor de 10 centime, 5 romani şi 20 romani, realizate de Adrien Prévost de Longpérier, conservateur des Antiques la Muzeul Louvre.

Zarafii – bancheri avant la lettre

La inceputul secolului al XIX-lea, in Tara Romaneasca şi Moldova nu existau banci in sensul propriu al termenului, activitatile acestora fiind suplinite de zarafi, negustori specializati in stabilirea echivalentelor dintre numeroasele nominaluri care circulau in lipsa unei monede oficiale.
Documentele vremii arata ca activitatea lor nu era lipsita de nemultumiri din partea clientilor, care se plangeau autoritatilor, fie ca foloseau cantare mincinoase, fie ca dadeau la schimb monede cu greutatea diminuata sau deteriorate sau chiar ca puneau in circulatie monede false.
Zarafia s-a dezvoltat mai ales dupa Tratatul de la Adrianopol din 1829, care prevedea libertatea comertului cu cereale pentru Tarile Romane.
In acest context, au crescut nevoile de creditare, astfel incat activitatea zarafilor a capatat un caracter bancar din ce in ce mai pronuntat.
In urma acumularii unor capitaluri importante, unii zarafi au trecut de la comertul ambulant cu bani, desfaşurat de obicei in curtile marilor hanuri, la constituirea unor mari case de zarafi şi case de banca, care se ocupau şi cu exportul de cereale şi cu importul de produse de lux.

1867

Legea monetara din 4 mai 1867 prevedea emiterea de moneda din aur (5, 10 şi 20 lei), argint (1 şi 2 lei, precum şi 50 bani) şi bronz (1, 2, 5, 10 bani).
Urmand indeaproape definitia francului francez, unitatea monetara a Romaniei era descrisa ca avand „cinci grame argint, din care 835 din 1 000 argint fin şi 165 din 1 000 aliaj”.
Conform sistemului bimetalist al Uniunii Monetare Latine, leul era impartit intr-o suta de unitati numite bani, punandu-se astfel capat vechii impartiri in 40 de parale.
Art. 11 prevedea ca monedele de aur şi argint ale Frantei, Belgiei, Italiei şi Elvetiei „se vor primi in tara la toate casele publice deopotriva cu moneda legala a tarii”.

1868

Prima moneda din aur romaneasca nu a fost pusa in circulatie din cauza opozitiei Imperiului Otoman care a interpretat-o drept un gest de afirmare a independentei Romaniei.
Din acest motiv primele monede romaneşti au fost batute doar in bronz.
Primii bani au fost executati in anul 1867 la fabricile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham.

1870

Infiintarea Monetariei Statului in Bucureşti. Cu acest prilej sunt puse in circulatie primele monede din aur (20 lei) şi argint (1 leu) batute in Romania.
Pana in 1880, au fost introduse şi monede de 50 bani, 1 leu şi 2 lei, fabricate la monetarii din strainatate.

1877

Primii bani romaneşti din hartie (biletele ipotecare) au fost emişi de Ministerul Finantelor pentru acoperirea cheltuielilor necesare sustinerii Razboiului de Independenta.
Designul a fost realizat de artiştii francezi Bramtot şi Duval, dupa un set de acuarele semnate de Nicolae Grigorescu.
Imprimarea biletelor a fost facuta la Paris.

1880

Legea pentru infiintarea unei „banci de scompt şi circulatiune” este actul de naştere al Bancii Nationale a Romaniei, care avea capital subscris in proportie de o treime de statul roman şi doua treimi de particulari, precum şi „dreptul exclusiv de a emite bilete la purtator”.
Pana la emiterea bancnotelor proprii s-a aplicat supratiparul „Banca Nationala a Romaniei” pe biletele ipotecare aflate in circulatie.

1881

Prima emisiune de bancnote a BNR are valoarea nominala de 20 lei, fiind tiparita in atelierele proprii din Bucureşti, folosind clişee şi hartie cu filigran elaborate la Banca Frantei.
In cursul aceluiaşi an, au fost puse in circulatie şi bancnotele de 100 şi 1 000 lei.
Pana la Primul Raz boi Mondial bancnotele romaneşti au fost realizate de artişti francezi şi tiparite pe hartie filigranata fabricata in Franta, initial intr-o singura culoare (albastru de cobalt), iar din 1896 in doua culori.

1883

Prima falsificare cunoscuta a unei bancnote BNR a fost inregistrata in anul 1883, cand „supusul grec” Vasilache Tucala, cu ajutorul a doi complici bulgari, a falsificat la Varna bancnote de 20 lei in valoare totala de 21 720 lei.

1890

Legea din 29 martie 1890 mentinea definitia unitatii monetare nationale care a fost data prin legea monetara din 1867 (0,3226 g aur cu titlul 900‰), dar a abrogat definitia in argint a leului.
Monedele de argint deveneau astfel monede divizionare, fiind primite in mod obligatoriu la plata pentru suma maxima de 50 lei.
Noua lege prevedea ca doar monedele de aur straine emise in sistemul Uniunii Monetare Latine sa se poata preschimba la casele publice.
Pana la infiintarea noii monetarii din Dealul Filaret, in perioada interbelica, monedele romaneşti au fost batute in strainatate, in Franta, Anglia şi Belgia.

1901

Statul iese din actionariatul BNR.

Odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial, pe fondul inflatiei crescande, circulatia monedei metalice a scazut drastic, din cauza tezaurizarii acesteia şi a imposibilitatii realizarii unor noi emisiuni in strainatate. Solutia a fost tiparirea unor bani de hartie care sa inlocuiasca moneda metalica (5, 2 şi 1 leu in anii 1915-1916; 50, 25 şi 10 bani in anul 1917).

1916-1917

Ca urmare a infrangerilor armatei romane şi a iminentei ocuparii intregului teritoriu national, in decembrie 1916 şi iulie-august 1917, guvernul a hotarat evacuarea Tezaurului Romaniei la Moscova, in doua transporturi valorand circa 2 miliarde lei.
Ulterior, tezaurul a fost confiscat de regimul bolşevic.
Pierderea stocului metalic al BNR va influenta negativ stabilitatea şi convertibilitatea leului in perioada imediat urmatoare incetarii razboiului.

1917

25 aprilie 1917 – suspendarea convertibilitatii bancnotelor; este finalul sistemului monetar monometalist aur in Romania.

1917-1918

Emisiunea Bancii Generale Romane. Reprezentantii Puterilor Centrale au hotarat, la Berlin, tiparirea unor bani de hartie pentru teritoriul ocupat al Romaniei. Ca institutie emitenta a fost desemnata Banca Generala Romana (BGR), o banca cu capital german infiintata in anul 1895. Intregul volum al emisiunii
urma sa fie acoperit printr-un depozit special constituit la Reichsbank, la cursul de 80 RM = 100 lei, care trebuia sa fie acoperit la sfarşitul razboiului de guvernul roman.
Banii BGR au fost tipariti la Berlin şi aveau valorile nominale de 25, 50 bani, 1, 5, 20, 100 şi 1 000 lei.
Circulatia leilor BNR nu a fost interzisa, dar Administratia Militara Germana a impus un curs mai scazut fata de cel al leului BGR (1 leu BNR = 75 RM).

1919-1920

Leul a suferit o depreciere accelerata in primii ani ce au urmat sfarşitului Primului Razboi Mondial, din cauza emisiunilor masive de bancnote, necesare nu numai pentru acoperirea deficitului bugetului public , dar şi pentru in locuirea bani lor straini ramaşi in circulatie pe teritoriul Romaniei.
In plus, scadere a dezastruoasa a productiei in urma distrugerilor provocate de razboi a contribuit la deprecierea monedei nationale.
Astfel, in anul 1919, Bursa din Paris ajunsese sa coteze leul la o medie de 37,26 FF = 100 lei, in timp ce, cu 5 ani in urma, cursul mediu era 100 FF = 98,21 lei.

1920

Unificarea monetara a fost realizata prin preschimbarea in lei BNR a tuturor valutelor care circulau in provinciile unite ale Romaniei in anul 1918 (coroanele austroungare, rublele Romanov şi Lwow şi leii emişi de Banca Generala Romana).

1925

Statul revine printre actionarii BNR. Urmeaza o perioada de stabilitate monetara, care va constitui premisa revenirii la convertibilitatea leului.

1929

Legea monetara din 7 februarie 1929 ofera o noua definitie a leului: 10 mg aur cu titlul 900‰.
Bancnotele emise de BNR devin din nou convertibile in monede şi lingouri de aur sau devize straine convertibile in aur.

1929-1933

Marea Criza Economica a compromis stabilizarea monetara din 1929. In aceasta perioada s-a instituit monopolul BNR asupra comertului cu valuta.

1930

Conform Legii monetare din 1929, bancnotele de 5 şi 20 lei ale BNR au fost inlocuite cu moneda metalica purtand aceleaşi valori nominale.

1932

Este introdusa in circulatie prima bancnota tiparita in tehnica intaglio (5 000 lei tip I).

1935

Infiintarea Monetariei Nationale, care este insarcinata cu executarea monedei metalice, toate costurile de batere a acesteia fiind achitate de Ministerul Finantelor.

1936

Are loc o noua devalorizare oficiala a leului, realizata prin reevaluarea stocului de aur al Bancii Nationale de la 111 111,11 lei/kg aur fin (pret stabilit in 1929) la 153 333,33 lei/kg aur fin.

1937

Este introdusa in circulatie bancnota de 1 000 lei tip IV.
Proiectele realizate de Nicolae Grigorescu in anul 1877, care au fost utilizate la aceasta emisiune, vor fi reluate in urma - torii 10 ani pentru elaborarea a inca 3 tipuri de bancnote, constituindu-se intr-un adevarat „certificat de identitate” al monedei nationale in anii ’30-’40 ai secolului al XX-lea.

Leii Armatei Roşii

Ca şi in alte teritorii ocupate in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Armata Roşie a emis şi in Romania bancnote care aveau numele monedei nationale.
Conventia de armistitiu incheiata de Romania cu Puterile Aliate la 12 septembrie 1944 prevedea retragerea şi rascumpararea de catre guvernul roman a leilor emişi de Comandamentul Armatei Roşii.
La 1 octombrie 1944, leii sovietici şi-au incetat puterea circulatorie, iar retragerea din circulatie s-a facut prin preschimbarea lor la cursul 1 leu sovietic = 5 lei BNR.

1941-1944

Evolutia cursului leului in perioada 1941-1944 nu a fost constanta.
Moneda nationala a variat diferit in raport cu preturile interne, valutele straine şi pretul aurului. Un factor important l-au constituit şi evolutiile de pe frontul de est in care era implicata şi armata romana.
Semnificativa este diferenta dintre cursurile leu / dolar USA: 19 iunie 1944 – 1 500 lei; 1 octombrie 1944 – 11 400 / 11 500 lei.
Pentru a putea face fata cererii tot mai mari de bancnote şi pentru a proteja productia impotriva unor eventuale distrugeri provocate de bombardamente, BNR a creat sectii de imprimare şi in provincie: Sinaia (1940), Govora (1942) şi Raşinari (1944).

1940

In urma schimbarii regimului politic din Romania la 6 septembrie 1940, prin abdicarea Regelui Carol II şi proclama rea Statului national-legionar, nu au fost emise bancnote care sa poarte insem ne specifice noilor realitati, ci s-a pre ferat supratiparirea vechilor bancnote.

1941

Au fost retrase din circulatie monedele de 50 şi 100 lei, pentru ca nichelul din care erau confectionate reprezenta un material strategic, fiind utilizat in industria de armament.

1946-1947

Prima jumatate a anului 1947 a reprezentat apogeul dificultatilor economice din anii ce au urmat sfarşitului celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Salariile, in ciuda majorarilor succesive facute de guvern, nu reuşeau sa tina pasul cu escaladarea zilnica a preturilor.
Acum este pusa in circulatie bancnota de 5 000 000 lei, cel mai mare nominal din istoria monetara a Romaniei.

1944-1945

Medalia „Ardealul nostru” („Cocoşelul”). Incepand din decembrie 1944, Ministerul de Finante a lansat „Imprumutul Refacerii Nationale”.
Acesta era un imprumut intern, necesar pentru acoperirea despagubirilor de razboi şi avea valoarea de 50 000 lei, la care se adauga o medalie comemorativa din aur, „Ardealul nostru”, asemanatoare napoleonului francez, insa fara valoare nominala şi cu greutatea uşor mai mare (6,55 g, in loc de 6,45 g).
Batuta intr-un tiraj de 1 milion de exemplare, medalia a circulat neoficial, ca mijloc de plata utilizat in diferite tranzactii.

1947

Reforma monetara din 15 august 1947 a introdus noi bancnote ale BNR şi noi monede divizionare emise de Ministerul Finantelor.
1 leu nou reprezenta 20 000 lei vechi.
Preschimbarea banilor vechi a fost limitata in functie de ocupatie.
Astfel, agricultorii puteau preschimba maximum 5 milioane lei vechi, salariatii şi pensionarii cate 3 milioane de persoana, cei fara profesie doar 1,5 milioane.
Intreprinderile particulare au putut schimba doar valoarea salariilor pentru luna iulie, iar intreprinderile comerciale nu au avut dreptul de a schimba nicio suma, pentru a fi obligate sa puna in vanzare stocurile de marfuri existente.

1952

Adoptata la 26 ianuarie 1952, noua lege monetara prevedea existenta urmatoarelor categorii de semne baneşti: bancnotele Bancii de Stat a RPR, biletele de tezaur ale statului emise de Ministerul de Finante şi monedele divizionare. Raportul de baza pentru preschimbare a fost de 20 lei vechi pentru 1 leu nou.
Aceasta nu a fost limitata valoric, dar sumele mici au beneficiat de un raport de schimb mai bun. Astfel, cetatenii şi intreprinderile particulare au schimbat prima mie de lei vechi la raportul 100:1, a doua şi a treia la raportul 200:1, iar restul la raportul 400:1; pentru organizatiile de stat,
cooperatiste şi obşteşti s-a utilizat raportul 200:1.
Sumele din conturile intreprinderilor particulare, destinate achitarii salariilor, au fost calculate la raportul 20:1, pentru restul a fost aplicat raportul 200:1.

1950

In anul 1950 s-a trecut la un nou sistem de imprimare, taille-douce, pentru aceasta fiind importata o maşina din Ungaria.
Noul sistem, superior din punct de vedere tehnic, dar cu cheltuieli de productie foarte mari, a fost folosit doar pana la reforma monetara din anul 1952.
Noile bancnote puse in circulatie ca urmare a reformei, realizate initial in URSS, iar apoi la Bucureşti, au fost tiparite in sistem offset.

1948-1957

Organizarea Imprimeriei BNR
• 1948 – reorganizarea BNR; infiintarea Directiei Emisiunii, de care tinea şi Serviciul Fabricarea Biletelor.
• 1951 – reorganizarea Bancii RPR – Banca de Stat, institutia intrand sub tutela Ministerului Finantelor; cu acest prilej, a fost creata Unitatea Imprimeria Biletelor, prin contopirea Serviciului Fabricarea Biletelor cu Serviciul Contabilitatea Biletelor
• 1 august 1953 – a fost infiintata Intreprinderea de Bilete de Banca şi Timbre, rezultata din comasarea Unitatii Imprimeria Biletelor cu sectorul de imprimat timbre şi efecte poştale, desprins de la Intreprinderea Monetaria Statului şi Fabrica de Timbre.
• 1 octombrie 1956 – Fabrica de Timbre a fost comasata cu Intreprinderea Poligrafica a Ministerului Finantelor, rezultand Imprimeria Ministerului Finantelor.
• 17 martie 1957 – unitatile de imprimare a bancnotelor şi timbrelor au fost scoase de sub autoritatea Ministerului Finantelor şi trecute la Banca RPR – Banca de Stat.
A luat astfel fiinta Imprimeria Bancii de Stat, sub tutela Directiei Generale a Intreprinderilor.

1966

Ca urmare a noilor realitati politice determinate de schimbarea denumirii tarii, a fost pusa in circulatie o noua emisiune monetara.

1982-1983

Odata cu instaurarea puterii comuniste, a fost intrerupta traditia Bancii Nationale a Romanei privind
emiterea de monede jubiliare sau comemorative.
Exceptiile le-au constituit, in 1948, moneda-medalie din argint dedicata centenarului Revolutiei de la 1848, precum şi emisiunile din aur şi argint, din anii 1982 şi 1983, prin care se dorea marcarea unei aniversari discutabile din punct de vedere istoric, „2050 de ani de la crearea statului dac centralizat şi independent”.

1990

BNR este reorganizata, reluandu-şi functia de banca centrala.
Monetaria Statului şi Imprimeria BNR devin regii autonome in subordinea Bancii Nationale a Romaniei.

1991

In ianuarie 1991, BNR a lansat prima emisiune postrevolutionara de bancnote, avand nominalul de 500 lei.

1992-1994

Sunt inlocuite monedele şi bancnotele din timpul regimului comunist.

1996

Incepand cu anul 1996, emisiunile jubiliare confectio nate la Monetaria Statului au fost realizate, in mod exclusiv, in tehnica proof, prin care se obtine un contrast mat/lucios intre fond şi elementele in relief ale monedei.

1999

BNR a pus in circulatie, pentru prima oara, o bancnota din polimer (2 000 lei – Eclipsa totala
de soare din 11 august 1999).

2005

Denominarea leului. 10 000 lei vechi au fost preschimbati pentru 1 leu nou.
Este prima emisiune de bancnote fabricata in intregime din polimer.

2008

Este realizata bancnota de 10 lei din polimer, fara intaglio.
Reprezentarea pictorului Nicolae Grigorescu şi a operei sale face trimitere la istoria bancnotei romaneşti care, de la biletele ipotecare pana in anul 1947, a fost profund marcata de opera artistului dambovitean.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.