Istvan Lossonczy – un erou al Timisoarei

Scris de Costin Stefan | Publicat in 14.08.2012 10:26 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Istvan Lossonczy: „...mai bine mor de zece ori, decât să iau asupra mea numele de trădător”

 

De-a lungul istoriei sale, vechea cetate a Timisoarei a fost martora multor evenimente pline de dramatism, marcate de personaje astazi uitate.
Un astfel de moment, ce a schimbat istoria intregii regiuni s-a derulat la mijlocul veacului al XVI-lea, cand ofensiva otomana a ajuns la portile occidentului. Profund marcat de rascoala condusa de Gheorghe Doja din 1514, dar si de luptele intestine, regatul maghiar primeste o lovitura decisiva in urma bataliei de la Mohacs din 1526, cand turcii inving armata maghiara, regele maghiar pierzandu-si viata in conditii neelucidate nici pana astazi. Urmeaza apoi o lunga perioada de lupte pentru succesiune la tronul Ungariei, intre principele Transilvaniei Janos Zapolya si habsurgi, mostenitori ai Casei de Austria.
In acest context tulbure, plin de incertitudini, apasat de pericolul otoman, apare o figura ce avea sa marcheze istoria Timisoarei.
Istvan Lossonczy, descendent al unei vechi familii nobiliare, castelan de Halics, proprietar al cetatii Pancota si al unor intinse domenii, este numit in 1551 de catre imparatul Ferdinand I comite de Timis si capitan general al ostilor din sudul Ungariei. In vara anului 1551 cetatea Timisoarei revenea pe mana suveranului habsburg , iar Lossonczy prelua comanda cetăţii şi a zonei aflate sub dominaţie creştină. Ataca hoardele turceşti care prădau ţinutul de sud al Ungariei, şi respinge fără probleme primul asediu al turcilor. În iunie 1551 pune pe fugă avangarda armatei turceşti sosită sub zidurile cetăţii. În octombrie, guvernatorul Rumeliei (partea europeana a Imperiului Otoman), Sokollu Mehmed, începe asediul cetăţii cu grosul armatei, însă fără rezultat. Ofensiva turcilor din toamna lui 1551 in Banat va fi respinsa , ei fiind nevoiti in noiembrie sa renunte si la cetatea Lipovei,evacuate in urma asediului armatei crestine.
Figura tipica a epocii sale, s-a implicat in urzelile politice, mai intai de partea partidei transilvanene, ocazie cu care va fi pus sub acuzare in 1542 de imparatul Ferdinand I. În 1547 este graţiat şi devine prim-comite de Nógrád. Pentru a-şi exprima gratitudinea faţă de împărat, porneşte împreună cu András Báthory, Tamás Nádasdy şi Gian Battista Castaldo spre Transilvania, cu scopul de a o cuceri pentru imperiul Habsburgic. Fire impetuoasa, indaratnic si ferm in masuri, s-a impus atentiei imparatului. In noile circumstante generate de moartea principelui Janos Zapolya, de intelegerea intre imparat si vaduva principelui, mediata de Fratele Gyorgy Martinuzzi, ce presupunea renuntarea fiului ei la tronul Ungariei si suzeranitatea asupra Transilvaniei, ofensiva otomana parea mai mult decat previzibila. In acest context, Istvan Lossonczy isi asuma apararea celei mai importante cetati a Transilvaniei si Banatului.
In iunie 1552 convoacă o dietă parţială la Şimand (comitatul Zarandului), pentru a dezbate apărarea Câmpiei Timişului împotriva atacului iminent al turcilor, ocazie cu care jura ca va sluji cu credinta orasul si cetatea Timisoara.
Călăreţ ungur (Gravură 1577, Trachtenbuch, Nürnberg)
În 6 iulie Ahmed paşa începe tratative de pace cu Losonczy, intermediar fiind voievodul transalpin Iliaş, fiul lui Petru Rareş şi cei doi fraţi Pythar. Ele esueaza datorita refuzului comitelui de a supune cetatea.
În a doua jumatate a lunii iunie 1552, turcii atacă din nou Timişoara. De data aceasta armata asediatoare de peste 100 mii de soldati, este condusă de vizirul Ahmed paşa. Garnizoana cetatii numara 2310 aparatori, din care 960 calareti si 1350 pedestrasi, la care se adauga 100 caransebeseni si 250 aparatori, locuitori ai orasului. Pe ziduri erau amplasate 17 tunuri mari si altele mai mici. Lossonczy cere ajutor lui Castaldo si camaradului său Endre Báthory, rugându-i să-i trimită măcar praf de puşcă, dacă nu-l pot ajuta cu mai mult. Din cauza neînţelegerilor iscate între familiile Báthory şi Lossonczy, Báthory nici măcar nu-i răspunde. Relevanta e scrisoarea pe care o trimite vechiului sau prieten si companion de aventuri Endre Báthory.

”Spectabili ac magnifico domino Andreae Bathory waivodae Transylvaniae Spectabili ac magnifice domine et amice honorande. Salutem.

Domnia ta n-ar tebui să tot umble după naţii străine, Domnia ta mai mult ar trebui să poarte de grijă ; o foaie (scrisoare) aţi fi putut trimite până acum, n-ar trebui lăsat doar acel răufăcător gelos, Aldana, care nici el nu ştie unde se situează acum. Dacă ar fi cine să trateze cu turcul, l-aţi putea îndepărta, eu cred, cu bir promis, cu ascultare oferită, dacă nu, luptaţi cu el; dacă domniile voastre rămân în această moliciune veţi pierde atât ţara cât şi pe noi etc. Ştii Domnia ta cu ce învăţătură ţi-a dat drumul domnul nostru, să ne ajutăm unii pe alţii; De când am venit la Timişoara, abia una sau două foi am văzut de la Domnia ta, şi dacă n-ar fi ordin de la domnul nostru, tot datoria noastră de la natură e, după acei vechi purtători de rang, docili, cum ei s-au ajutat în nevoile lor. De acceea vezi Domnia ta. Să-mi scrii Domnia ta despre sănătatea ta, noi suntem sănătoşi şi voios aşteptăm ceasul când va trebui să plătim acea ultimă datorie. Valeat Vestra magn. Dominatio felicissime. Datum ex destructo Temesvar, die 12. julii anno 1552.

Stephanus Lossonczy mpria.”
Castaldo îi trimite praf de puşcă, însă transportul este sechestrat de căpetenia de mercenari Aldana, la Lipova.  Cu acesta din urma avusese o rafuiala mai veche. Numit anterior comite de Timis, spaniolul Bernardo de Aldana fusese reclamat de Lossonczy imparatului Ferdinand I pentru o presupusa deturnare a soldelor soldatilor garnizoanei cetatii Timisoara. Batranul brigand, se pare ca n-a uitat ofensa .
Deoarece nu putea conta pe susţinerea unor oştiri salvatoare, îşi roagă soţia să amaneteze moşiile şi cu banii obţinuţi să adune trupe izbăvitoare. Judele oraşului Szeged, Mihály Tóth, porneşte cu un detaşament de 1700 de luptători, însă este învins lângă Sânandrei.
În scurt timp casele din piaţa Timişoarei sunt distruse de tirurile bateriilor turcesti, iar Castelul Hunyadi din cetate este serios avariat. Ahmed paşa îi avansează o propunere lui Lossonczy: promite să se retragă, cu condiţia ca acesta să-i ofere sub forma de bir suma plătită sultanului de Péter Petrovics, fostul comite inchinat Portii.
Încearcă şi mituirea acestuia cu diferite cadouri, dar Lossonczy răspunde ferm: „...mai bine mor de zece ori, decât să iau asupra mea numele de trădător”. În urma loviturilor de tun neîncetate, pe 24 iulie, zidurile şi bastioanele sunt distruse până la temelii. Cu moloz şi bucăţi din zid sunt umplute şanţurile de apărare, înlesnind traversarea acestora. Într-un final armata turcă lansează atacul general asupra cetăţii, asaltând poarta sudică, ţinta principală fiind Turnul de Apă. Asaltul a început după-amiază devreme şi a continuat fără răgaz timp de cinci ore. După o bătălie crâncenă ienicerii reuşesc să urce pe turn şi să arboreze tuiul.
Sub presiunea tradarii mercenarilor spanioli si italieni aflati in solda sa dar si din necesitatea salvarii vietii civililor, locuitori ai orasului, Lossonczy accepta sa capituleze. La 27 iulie 1552, conform termenilor de predare negociati cu turcii, garnizoana cetatii iese prin poarta Praiko. Otomanii provoca incidente, dupa care urmeaza un adevarat macel al armatei crestine. Lossonczy simtind deznodamantul, se arunca in lupta, incurajandu-si camarazii la o moarte demna. E grav ranit si apoi capturat spre a fi adus in fata lui Ahmed pasa. Desi muribund , cu aroganta si dispret ii reproseaza pasei, fara a ocoli vorbele grele, incalcarea termenilor capitularii. Se ordona decapitarea sa iar capul infipt intr-o lance ii va fi trimis spre infatisare sultanului.
Otomanii au justificat incalcarea cuvantului dat si a legilor nescrise ale razboiului printr-un incident petrecut in decembrie 1551, la capitularea cetatii Lipovei. Urmare a resurectiei crestine din toamna anului precedent, trupele conduse de Bernardo de Aldana au asediat cetatea Lipova si in urma unui atmistitiu au acceptat evacuarea ostilor conduse de Ulama pasa. La 5 decembrie 1551 garnizoana otomana paraseste cetatea Lipovei cu scrisoarea de libera trecere, insa e atacata de trupele unguresti, care ataca coloana la iesire. Mor soldati din ambele tabere, Ulama pasa este ranit, insa reuseste sa scape, retragandu-se la Belgrad.
Dorinta de razbunare dar mai ales frustrarea generata de exercitiu unui act de supunere ratat au impins nesabuinta lui Ahmed pasa dincolo de comportamentul altfel obisnuit in epoca. Pe de alta parte, dominatia turceasca dar si inconstienta clasei nobiliare maghiare au aruncat in uitare gloria dar si existenta statului maghiar.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.