Legendele Banatului: Schitul unde stanca a fost despicata de un fulger

Scris de Stiri de Timisoara | Publicat in 23.01.2016 14:44 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

La 25 de kilometri de Caransebes, spre Orsova, unde soseaua se intalneste cu apele Timisului, in stramtoarea peste care arcuieste podul de cale ferata, sta de veghe Schitul Piatra Scrisa, cu clopotnita si cladirea pentru vietuitori.
Despre icoana pictata pe stanca de la Armeniş vorbesc mai multe traditii.

Se spune ca, atunci cand s-a luat hotararea construirii unei cai ferate pe ruta Caransebes-Orsova, conform planului, la deschiderea unui tunel intr-o stanca de langa localitatea Armenis, s-a aflat pictata icoana Sfintei Treimi.
Astfel, credinciosii locului au fost nemultumiti fata de continuarea tunelului pe aceeasi directie, stiind ca icoana are o semnificatie spirituala importanta pentru intreaga zona.
Inginerul Mihlheisen, conducatorul lucrarilor, a fost pus in situatia de a schimba calculele planului, deviind iesirea tunelului spre Armenis, la cativa metri inspre apus de icoana.
Este semnificativa o relatare a primarului de atunci al Armenisului, Grigorie Dragomir: „Noi si mai ales raposatul preot Ilie Sarbu i-am raspuns ca acea icoana si acel loc pentru noi si pentru toti trecatorii de lege romaneasca sunt sfinte si ca nu trecem niciodata pe langa ele fara sa ne descoperim capul si sa ne facem sfanta cruce. Cine a fi zugravit sfanta icoana, din ce indemn si imprejurari si cand, nu avem cunostinta deplina. Genunchiul de oameni de astazi si parintii nostri s-au pomenit cu sfanta icoana la loc, unde este acum. Poporul nostru stie sa spuna predanii. Noi insa nu stim nimic mai ales, - de cum stie poporul. Dupa ce am spus acestea, domnului ober-inginer Mihlheisen… a luat in considerare rugarea noastra, caci la croire a incovoiat tunelul asa, ca iese spre Armenis cu 4-5 metri spre apus de icoana, ceea ce se vede si azi”.

O prima varianta spune ca icoana ar avea origine miraculoasa, nefiind zugravita de mana omeneasca.

O alta istorisire vorbeste despre un conducator de oaste crestin, urmarit de otomani, a cazut de pe coasta unui deal pana in raul Timis, cu cal cu tot.
Scapand teafar, drept multumire, el a dat porunca sa se picteze pe stanca icoana Sfintei Treimi.

Alta descriere venita pe linia traditiei orale spune despre doi calatori din Muntenia care treceau pe valea Timisului intr-o trasura.
La un moment dat, caii s-au speriat si au luat-o la galop fara control.
Calatorii au facut legamant ca, daca vor scapa teferi, vor aduce jertfa lui Dumnezeu.
Trasura s-a oprit, cei doi calatori platind ca acolo sa fie pictata o icoana pe stanca.

O alta povestire din traditie ne spune ca un negustor de vite a fost surprins in Duminica Tuturor Sfintilor de o furtuna puternica, iar un fulger a despicat stanca sub care se adapostise.
Prin minune dumnezeiasca el nu a patit nimic.
Preotul din sat l-a sfatuit ca in acel loc sa zugraveasca icoana Sfintei Treimi, pentru ca a scapat din primejdie.

Se mai pomeneste şi despre un tanar, fiu al mesterului care ridica biserica din Armenis, care a tinut neaparat sa puna crucea pe varful turnului, impotriva vointei tatalui sau.
A cazut, insa, de pe turla bisericii si a murit.
Pentru iertarea pacatelor sale, tatal indurerat a dorit sa se zugraveasca icoana de la Piatra Scrisa.

O prima mentiune documentara despre Piatra Scrisa apare pe o harta militara austriaca din anul 1788, in care pe acest loc este trecut „Stanca Sfintei Treimi”.
Icoana a fost restaurata in anul 1822 de pictorul Moise Buru Scriitorul, din Caransebes.
In anul 1929, familia Ana si Vasile Dragomir din Slatina Mica, a ridicat o capela in amintirea unicei lor fiice care a decedat si, probabil, ca icoana exista atunci, daca a dat denumire locului. Dimensiunile capelei sunt de 8 metri lungime in exterior si 4 inaltime, iar in interior de 3,5 metri lungime, 3 latime si 3,50 metri inaltime.
In anul 1930, Episcopia Caransebesului a venit in ajutorul manastirii, construindu-i o casa cu etaj pentru personalul monahal si o clopotnita, astfel aparand asezarea monahala numita Schitul de la Piatra Scrisa.
Dupa anul 1990, s-au facut si alte lucrari la aceasta manastire: s-a refacut capela, s-a construit un altar de vara pe dealul din apropiere, iar din cauza pozitionarii la marginea drumului european, la initiativa parintelui ieromonah Hristofor Bucur, s-au amenajat in vecinatatea altarului de vara un nou corp monahal si o noua biserica.
Biserica este ridicata in stil bizantin, avand 30 m lungime, 12 m latime si aproximativ 20 m inaltime. (sursa: Episcopia Caransebeşului, Primaria Armeniş)

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.