Maresalul ION ANTONESCU, EROUL care a murit pentru ROMANIA sau CRIMINAL fara SCRUPULE?...

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 01.06.2017 08:09 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Ion Antonescu va ramane, probabil, unul dintre personajele istorice cele mai controversate ale Romaniei.

Executia mareşalului Ion Antonescu a avut loc pe 1 iunie 1946, la ora 18:03, la Jilava, cu o zi inainte  de a implini 64 de ani.
Ion Antonescu ceruse sa fie executat de armata, dar a fost refuzat.
In momentul tragerii, Antonescu a salutat, dupa care a cazut.
Şeful gardienilor l-a impuşcat in cap cu revolverul, dar doctorul nu a confirmat decesul, aşa ca a mai  fost nevoie de inca un glonţ in piept.
In ciuda acestor masuri, Antonescu şi generalul Vasiliu mai prezentau semne de viaţa.
Seful gardienilor a luat o puşca şi a tras trei patru focuri in corpul lui Antonescu.
Doctorul a constatat decesul mareşalului in jurul orei 18:15.
Faptele petrecute in acest timp au fost prezentate intr-un proces verbal, intocmit de Comisia  constituita de Parchetul Tribunalului Ilfov, precum şi inregistrate de cateva camere de luat vederi.  Filmele se afla la Ministerul Justiţiei.

Sentinţa din 17 mai 1946 a fost contestata in anul 2006 şi reconfirmata, cu anumite amendamente, de  Curtea de Apel Bucureşti la 5 decembrie 2006.
In urma recursului intentat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul a  fost rejudecat la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, la 6 mai 2008, a anulat sentinţa Curţii de  Apel Bucureşti şi a respins definitiv cererea de revizuire a sentinţei date de Tribunalul Poporului din  Bucureşti, din 17 mai 1946.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, au fost deportaţi in Transnistria 195.000 de cetaţeni  romani de etnie evreiasca dintre care, la 15 noiembrie 1943, au ramas in viaţa 49.927.
In Transnistria, guvernul antonescian a mai exterminat peste 170.000 de evrei ucraineni.
In total, au fost masacraţi peste 300.000 de evrei.
In afara de 17.000 de evrei gasiţi „utili” economiei naţionale sau cu drepturi excepţionale, intreaga  minoritate evreiasca din Romania (in mai 1942 de 292.149 suflete; recensamantul a fost organizat in  acest scop), urma sa fie exterminata in circa 140 de zile.
La 13 octombrie 1942, aplicarea planului a fost suspendata de partea romana, care a ajuns la concluzia  ca interesele germane şi cele romane nu mai coincideau, respectiv, ca armata romana urma sa fie macinata la Stalingrad şi ca, in pofida tuturor sacrificiilor materiale (alimente, petrol, materii prime) şi umane ale romanilor, Hitler nu intenţiona sa le retrocedeze Transilvania de Nord.

In 1942, Antonescu a ordonat deportarea in Transnistria a 24.617 de cetaţeni romani de etnie roma,  dintre care peste 11 000 au fost daţi disparuţi şi numai jumatate au supravieţuit şi au reuşit sa se  reintoarca in Romania.
Deportarea s-a executat in doua tranşe: 11 441 „ţigani nomazi evacuaţi intre 1 Iunie şi 15 August  1942”, 13 176 „ţigani nenomazi (stabili) nemobilisabili şi periculoşi ordinei publice, evacuaţi cu  trenurile de evacuare intre 12-20 Sept.1942”
Au mai fost şi 69 de romi, dintre care 30 de copii, „evacuaţi ulterior cu aprobari speciale, fiind  infractori eliberaţi din inchisori”, in total, ţigani nomazi şi nenomazi, 24 686 de barbaţi, femei şi  copii, familii intregi.

Guvernul Romaniei, impreuna cu Comisia Aliata de Control, a anchetat aproximativ 2.700 de acuzaţi de  crime de razboi.
Tribunalele Poporului au condamnat 668 persoane, dintre care 113 la moarte, peste 200 la inchisoare pe  viaţa şi au pronunţat şi alte sentinţe.

Cedarile teritoriale impuse Romaniei prin Al Doilea Arbitraj de la Viena (Dictatul de la Viena) (30  august 1940) au marcat declinul regimului carlist.
Romania pierdea o suprafaţa de 99.738 kmp cu o populaţie de 6.821.000 locuitori, reprezentand aproape o  treime din teritoriul şi populaţia ţarii.
Cu cedarea Basarabiei, Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, Romania a pierdut o suprafaţa de 50.762 kmp  (20,5% din suprafaţa agricola a ţarii) şi locuitori – 3.776.309, dintre care 53,49% romani, 10,34%  ruşi, 15,30% ucraineni şi ruteni, 7,27% evrei, 4,91% bulgari, 3,31% germani, 5,12% alte naţionalitaţi. (sursa: Wikipedia)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.