Noul Cod Civil / Clauza penala

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 11.03.2012 17:47 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Sediul materiei 

Regimul juridic este reglementat în textul articolelor 1538-1543 (cartea V, titlul V, capitolul IV, secţiunea a IV-a din noul Cod civil), referiri la această instituţie regăsindu-se şi în cuprinsul altor articole: art. 1757 al. 2, art. 267 etc.
Noţiune
Clauza penală este acea prevedere contractuală prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în caz că nu va executa obligaţia principală pe care şi-a asumat-o.
Aşadar, prin clauza contractuală părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului pe care l-ar suferi creditorul ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.
Caracteristici
Clauza penală are caracter accesoriu, dat fiind că existenţa ei este justificată de existenţa unei obligaţii principale. Ca urmare, nulitatea obligaţiei principale o atrage pe aceea a clauzei penale, dar nu şi invers.
Clauza penală intervine ca sancţiune pentru neexecutarea obligaţiei principale, pentru executarea ei cu întârziere sau necorespunzătoare.
Creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligaţiei principale, cât şi a penalităţii, dacă nu renunţă la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligaţiei.
Elemente de noutate
Regimul juridic al clauzei penale nu a suferit modificări importante, unele dintre elementele de noutate reprezentând soluţii consacrate anterior pe cale doctrinară şi jurisprudenţială. Astfel, nu au intervenit schimbări esenţiale cu privire la natura juridică (modalitate de evaluare a prejudiciului suferit) şi caracterul accesoriu al clauzei penale, dar cu titlu de noutate se prevăd acum următoarele aspecte:
* a fost reglementată în mod expres prezumţia existenţei prejudiciului, creditorul putând cere executarea clauzei penale fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu;
* a fost prevăzut dreptul instanţei de a reduce cuantumul penalităţii în cazul în care este vădit excesivă faţă de prejudiciul previzibil cauzat creditorului; totuşi, chiar şi în acest caz rolul sancţionator al clauzei penale este păstrat, legiuitorul impunând ca, şi în cazul în care instanţa reduce cuantumul prestaţiei care constituie clauza penală, penalitatea astfel redusă trebuie să rămână superioară obligaţiei principale.
* penalitatea nu poate fi cerută atunci când executarea obligaţiei a devenit imposibilă din cauze neimputabile debitorului.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.