Paradox romanesc: Crestere economica, dar scade consumul de gaze naturale si de energie termica!...

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 18.07.2015 13:57 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

ALIMENTAREA CU APA

La 31 decembrie 2014, lungimea simpla a retelei de distributie a apei potabile era de 74.263,2 km, cu 2.749,5 km mai mare pe total tara fata de situatia existenta la sfarsitul anului 2013, informeaza Institutul Naţional de Statistica.
Cantitatea de apa potabila distribuita consumatorilor din toata tara s-a cifrat la sfarsitul anului 2014, la 995.491 mii mc, cu 18.690 mii mc mai putin fata de anul 2013.
Din aceasta cantitate, apa potabila distribuita pentru uz casnic s-a ridicat la 684.451 mii mc, reprezentand 68,8% din total.
Proportia apei potabile distribuita consumatorilor care au instalate apometre, in totalul distribuit, este de 90,7%, diferenta de cantitate de apa potabila distribuita fiind inregistrata in sistem “pausal”.

RETEAUA DE CANALIZARE

In anul 2014, activitatea de evacuare a apelor uzate din gospodariile populatiei si din unitatile economice si sociale, precum si tratarea lor in statii de epurare, s-a desfasurat in 311 municipii si orase si in 760 comune.
Lungimea totala a retelei de canalizare din Romania, la sfarsitul anului 2014, a fost de 28.659,5 km, din care 20.977,2 km in municipii si orase.
Comparativ cu anul precedent, in anul 2014, lungimea retelei de canalizare s-a extins cu 2.099,9 km, respectiv cu 826,9 km in mediul urban si cu 1.273,0 km in mediul rural.
In anul 2014, un numar de 9.391.503 locuitori aveau locuintele conectate la sistemele de canalizare, acestia reprezentand 47,1% din populatia Romaniei.
In ceea ce priveste epurarea apelor uzate, populatia cu locuintele conectate la sistemele de canalizare prevazute cu statii de epurare a fost de 8.998.262 persoane, reprezentand 45,1% din populatia tarii.
Locuitorii cu locuintele conectate la canalizare si la statii de epurare, pe regiuni de dezvoltare, in anul 2014, in graficul din Galeria Foto.

DISTRIBUTIA GAZELOR NATURALE

La sfarsitul anului 2014, lungimea totala a conductelor de distributie a gazelor naturale era de 37.890,3 km, din care 21.582,2 km in municipii si orase.
In cursul anului 2014, s-au distribuit gaze naturale in 906 localitati, din care 245 in municipii si orase.
Comparativ cu anul precedent, in anul 2014, lungimea conductelor de distributie a gazelor naturale s-a extins cu 579,1 km, din care in municipii si orase cu 262,9 km.
Volumul gazelor naturale distribuite la sfarsitul anului 2014 a fost de 8.154,5 mil. mc, cu 477,6 mil. mc mai putin fata de anul precedent.
Din totalul volumului gazelor naturale distribuite in anul 2014, 2690,6 mil. mc au fost destinate consumului casnic, reprezentand 33,0% fata de volumul total al gazelor naturale distribuite.
Din volumul total al gazelor distribuite, 91,5% au fost distribuite in mediul urban.

DISTRIBUTIA ENERGIEI TERMICE

Energia termica distribuita in anul 2014 a fost de 9.845.167 Gcal (cu 858.332 Gcal mai putin fata de anul 2013), din care pentru populatie 7.796.483 Gcal (cu 694.459 Gcal mai putin fata de anul 2013).
Aceasta a fost distribuita in 88 localitati din Romania din care in 75 municipii si orase.
Fata de anul 2013, nu s-a mai distribuit energie termica in urmatoarele orase: Braila, Buzias, Caracal, Curtea de Arges, Faget, Husi, Onesti, Sannicolau Mare, Targoviste, Toplita si Targu Mures.

SPATII VERZI ORASENESTI

In aria municipiilor si oraselor, suprafata spatiilor verzi sub forma de parcuri, gradini publice, locuri de joaca pentru copii, terenuri ale bazelor si amenajarilor sportive era, la sfarsitul anului 2014, de 24.116 ha.
La sfarsitul anului 2014, suprafata intravilana inregistra 455.566 ha, cu 5.740 ha mai mult fata de anul 2013.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.