Regina Maria a Romaniei, adevaratul barbat al familiei regale romane...

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 29.10.2015 16:02 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg si Gotha s-a nascut la 29 octombrie 1875 la resedinta familiei, de la Eastwell Park, comitatul Kent, Anglia, fiind fiica cea mare a parintilor sai Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg si Gotha, duce de Edinburgh si Maria Alexandrovna Romanov, mare ducesa a Rusiei, unica fiica a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
S-a casatorit la 29 decembrie 1892 cu Ferdinand I, principele mostenitor al tronului Romaniei, incercand inca de la inceput si reusind sa se integreze natiunii care o adoptase ca principesa si, incepand din 1914, ca regina.
Pe timpul razboiului si-a insotit sotul in refugiu in Moldova, activand ca sora de caritate in spitalele militare, activitate care a facut sa fie numita in popor „mama ranitilor”.
A cerut prin testament ca trupul sa-i fie inhumat in biserica episcopala de la Curtea de Arges, iar inima sa fie pastrata intr-o racla la capela Stella Maris a resedintei din Balcic. Dupa cedarea Cadrilaterului in 1940, inima reginei a fost mutata la Bran.
Cuplul princiar (si apoi regal) Ferdinand si Maria va avea un numar de 6 copii, din care unul, principele Mircea, a murit la o varsta frageda. Primul lor copil s-a nascut la numai noua luni si cinci zile de la casatoria lor, este vorba despre principele Carol, nascut la castelul Peles, in 1893. A urmat apoi principesa Elisabeta (1894), principesa Maria (1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) si principele Mircea, nascut in ianuarie 1913.
In ultimii doi ani de viata, bolnava fiind, s-a tratat la diferite sanatorii din Europa, revenind in tara in vara lui 1938, murind la resedinta sa de la Pelisor, la 18 iulie 1938.

Dupa semnarea Armistitiului de la Focsani cu Puterile Centrale la 26 noiembrie 1917, relatiile dintre Regina Maria pe de o parte, regele Ferdinand, Ion I.C. Bratianu si Barbu Stirbey se deterioreaza, ca urmare a situarii pe pozitii divergente privind actiunea viitoare.
Maria considera armistitiul un angrenaj in care Romania si-a prins mana, in vreme ce Bratianu si Stirbey il considera o manevra diplomatica menita sa castige timp.
Evolutiile viitoare vor confirma punctul de vedere al reginei, din acel moment Puterile Centrale nefacand altceva sa „stranga surubul angrenajului” conducand in numai trei luni la semnarea umilitoarei paci separate.

Intr-un act fara precedent si care nici nu a mai fost repetat ulterior, regina ii infrunta pe acestia, demonstrand pentru prima data ca poate fi un factor politic de care trebuie sa se tina seama.

„A urmat o scena teribila, in care i-am spus Regelui ca isi vinde sufletul si onoarea si, o data cu acestea, onoarea familiei si tarii sale [...] nu pentru ca era prost, ci pentru ca un om cu un caracter ca al sau devine intotdeauna instrumentul celor mai puternici decat el si pacalitul lor. Regele a izbucnit intr-o furie cumplita si «daca ar fi fost un om din popor», cu siguranta ca m-ar fi batut”. Regina si-a continuat atacul, referindu-se si la cei doi sfetnici regali care erau de fata, Ionel Bratianu si Barbu Stirbey. „Trebuie sa ti se spuna odata ca cei din jurul tau [...] te-au prins intr-o plasa de dezonoare dupa ce ti-au subminat sistematic credinta si energia, pana cand ai devenit doar un instrument lipsit de viata in mainile lor murdare [...] Pentru ca oricum vom muri, mai bine sa murim cu capul sus, fara sa ne manjim sufletele [...] punandu-ne [...] semnatura pe condamnarea noastra la moarte”.

Stirbey a spus ca, desi Regina „judeca absolut corect” in unele privinte, era nedreapta fata de Rege cerandu-i „sa opuna singur rezistenta, pentru ca Maiestatea sa nu putea reusi daca nu era sustinut de... oameni responsabil”. Maria a replicat ca „in aceasta tara nu exista barbati si imi este rusine ca sunt Regina unor lasi!”
Regina l-a castigat de partea ei si pe principele mostenitor Carol, care in Consiliul de Coroana din 3 martie 1918 s-a opus semnarii pacii separate, spunand:

„Sper ca in aceasta tara se va gasi un om de stat care sa ajute pe Rege sa nu semneze o pace injositoare”.

Prin actiunile familiei regale, monarhia din Romania a iesit din razboi bucurandu-se de un mare prestigiu in cadrul poporului roman, ceea ce i-a permis sa actioneze ca un factor ponderator si de echilibru in societate.
Faptul ca regele Ferdinand nu a semnat Tratatul de la Buftea-Bucuresti, ca si faptul ca incetarea ostilitatilor a gasit Romania in stare de razboi cu Puterile Centrale, au asigurat participarea sa in randul puterilor invingatoare, la Conferinta de Pace de la Paris.
Delegatia oficiala a Romaniei a fost condusa de primul ministru, Ion I. C. Bratianu.
Atitudinea inflexibila a lui Bratianu, coroborata cu resentimentele primului ministru al Frantei Georges Clemenceau fata de acceptarea de catre guvernul Romaniei a pacii separate din 1918, va duce la conflict deschis intre acestia si parasirea conferintei de catre delegatia romana.
Aceasta atitudine a deranjat profund pe „Cei Patru Mari”, care au adoptat o atitudine dura fata de Romania.
Situatia sustinerii intereselor nationale la conferinta fiind periclitata, politicienii romani cauta o iesire din aceasta situatie.
Ministrul Frantei la Bucuresti, contele Saint Aulaire, propune trimiterea la Paris a reginei Maria, intr-o ultima incercare de recapatare a bunavointei Aliatilor.
Bratianu si regele Ferdinand sunt de acord.
Regina este incantata de rolul care i s-a oferit.
Printul Barbu Stirbey ii da asigurari ca „sa nu obiecteze la cuvantul «neoficial sau incognito» pentru ca, odata ajunsa acolo, totul se va transforma intr-o primire oficiala”.
Ion G. Duca, viitorul prim-ministru, aprecia ca Bratianu a facut o greseala cand a procedat astfel.
„Regina nu a putut fi de folos cauzei Romaniei, si, desi populatia Parisului i-a facut o primire entuziasta si i-a dat catva timp iluzia ca este idolul capitalei franceze, oamenii seriosi nu au inteles rostul vizitei ei.”
Totusi viitorul a demonstrat ca Duca nu a avut cea mai clara perceptie asupra a felului in care regina Maria era vazuta de francezi.
Seful Cabinetului Militar al primului ministru Clemenceau, generalul Mordacq, in 1919, facea urmatoarea prezentare reginei Romaniei:

„Se spunea - si nu erau departe de adevar - ca ea era adevaratul barbat al familiei regale romane. In cercurile oficiale se stia foarte bine ca in momentul in care armatele germane victorioase, dar putin numeroase (1917), incercau sa impuna pacea Romaniei, doar ea a declarat ca onoarea si interesul obligau sa se lupte pana la capat, ca facuse eforturi supraomenesti pentru a impiedica tratativele, dar ca fusese totusi nevoita sa cedeze in fata politicienilor romani. In Franta au fost intotdeauna apreciati oamenii indrazneti, de orice sex ar fi, ceea ce explica popularitatea reginei Maria inca de la sosirea in tara noastra.” (wikipedia)
 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.