Soiuri de plante de cultura / Grau durum de toamna

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 22.05.2012 15:01 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2012:

I. CEREALE / GRÂU DURUM DE TOAMNĂ - Triticum durum Desf.

1. Wintergold

 

Soiul de grâu durum de toamnă Wintergold a fost creat de Südwestdeutsche Saatzucht GmbH & Co. KG, Germania.
Caractere morfologice. Portul plantelor la înfrăţire este intermediar. Frecvenţa plantelor cu portul frunzei steag recurbat este medie. Soiul are precocitatea medie spre tardivă.
Cerozitatea tecii frunzei steag este medie spre puternică şi a limbului frunzei steag (partea inferioară) este slabă spre medie. Cerozitatea spicului este medie, iar a gâtului paiului este puternică. Perozitatea nodului superior a paiului este slabă.
Plantele au talia medie, iar paiul în secţiune este subţire spre mediu. Spicul este aristat şi de compactitate medie. Culoarea spicului la maturitate este albă. Gluma inferioară este puternic alungită, cu umărul îngust şi înclinat. Ciocul glumei inferioare este scurt şi drept. Bobul are forma semialungită, iar lungimea perişorilor părţii dorsale este medie spre lungă. Coloraţia în fenol a bobului este absentă.
Tipul de dezvoltare este de toamnă.
Însuşiri morfo-fiziologice. Soiul are masa a 1000 de boabe de 42 g. şi masa hectolitrică de 76 kg.
Soiul are rezistenţă medie spre slabă la iernare, rezistenţă bună la cădere şi secetă şi rezistenţă slabă la arşiţă. Este rezistent la septorioză şi este sensibil la rugina brună.
Însuşiri de calitate. Conţinutul în proteină a fost în medie de 13,99 % S.U.
Capacitate de producţie. Soiul Wintergold a realizat în medie, în 3 ani de testare, o producţie de 6000 kg/ha.
Se poate cultiva în zonele favorabile culturii grâului durum de toamnă.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.