Traditii si obiceiuri: Macoveiul Ursului – inceputul Postului Sfintei Marii

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 01.08.2014 11:48 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Luna august debuteaza in calendarul tradiţional cu o sarbatoare veche, precreştina, pastrata pana in prezent şi sarbatorita in intreg arealul etnofolcloric romanesc: Macaveiul Ursului, un ciclu de sarbatori consacrate urşilor care incepe pe 1 august şi dureaza cateva zile.
Astfel, ziua de 1 august este denumita si Ziua Macoveilor sau Macoveii, Macovei – Cap de Post, Macoveiul Ursului, Impuiatul Ursilor, Ziua Ursului, Pastele Viteilor si Macoveii Stupilor.
Deşi sarbatoare pagana, Ziua Ursului este suprapusa cu inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august) din calendarul bisericesc ortodox.

2 august este considerata tot Ziua Ursului şi spune ca acum urşii nemaiavand hrana, vin in sate si mananca porumbul.
In aceste zile, satenii stropeau cu apa sfinţita holdele, gradinile şi livezile.

Pe 1 august nu se lucreaza de frica urşilor şi lupilor care pot navali la stane şi la grajduri pentru a le manca animalele.
In Ţara Zarandului, batranii mai numeau ziua şi „a viţeilor” cand vacile nu se mulgeau ci „se slobozeau viţeii sa suga”, care creşteau, astfel, mari şi puternici ca urşii (Marcel Lapteş – Anotimpuri magico- religioase).
Conform tradiţiei, in aceasta zi se reteaza stupii, se taie faguri, fiind ultima zi cand se recolteaza mierea din stupi.

Tradiţii şi obiceiuri identificate şi promovate in cadrul campaniei de comunicare online ”Cultura şi tainele painii”, derulate de Russenart Communications şi Gold Maya.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.