12 lucruri de stiut despre Recas

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 16.09.2012 10:27 | Publicat in GHID UTIL | Tipareste pagina

*1319 - nobilul maghiar Dominik de Saar este amintit într-o cronică a vremii ca proprietar al moşiei Rygachtelkue (Recaş);
*1359 - în diplomele regelui Ludovic cel Mare este menţionată donaţia către fiii săi a posesiunii Rykas din apropierea Timişului Mic;în listele de dijmă de la Vatican ale bisericii catolice, aşezarea Rykas nu este amintită, de unde şi prezumţia că populaţia era de religie ortodoxă; în acelaşi an 1359 sunt colonizate cu aprobarea regelui Ludovic cel Mare mai multe familii de români moldoveni ortodocşi care primesc loturi de pământ şi alte privilegii;
*11 noiembrie 1447 - este făcută cea mai veche menţiune despre existenţa viilor din Recaş într-un act care arată că Mihail de Ciorna, Banul Severinului, cumpăra viile de la Ioan şi Ecaterina Magyar pentru 32 florini ungureşti de aur;
*1470 - aşezarea este numită în documente Oppidum Rekas, având rolul de a coordona 20 de localităţi din împrejurimi;
*1716 - din aşezarea Vlaşniţa (Recaşul valah) pleacă la Izvin mai multe familii de români, aceasta datorită deselor conflicte interetnice avute cu locuitorii sârbi;
*1750 - sunt aşezaţi sârbi de religie catolică din zona Bacica, numiţi de români „şocaţi”;
*1764 - începe colonizarea cu populaţie germană, venită din părţile Oberhain, Regensburg, Schwaben, Pfalz, Trier, Mainz, Darmstadt, Würzburg, Hessen şi Köln; se conturează existenţa a trei cartiere (sate) ale Recaşului: Recaşul Valahilor (Vlaşniţa), Recaşul Şocaţilor (sau al sârbilor) şi Recaşul Bulgarilor;
*1895 - Recaşul face parte din comitatul Timiş, era reşedinţă de comună şi avea 3.637 de locuitori;
*1905-1907 - are loc o colonizare masivă cu populaţie maghiară, tăindu-se pentru aceasta 2 500 iugăre de pădure din împrejurimi; fiecare familie de colonişti a primit 20 de iugăre şi o casă de locuit;
*1908 - s-a născut la Recaş Alexandru Elek Schwartz, fotbalist al Ripensiei Timişoara, antrenor al naţionalei Olandei şi al echipei Benfica Lisabona (d. 2000);
*1909 - emigrează în SUA un număr de 76 de persoane;
*1926-1930 - se aşază primele familii de ţigani (rromi).(sursa: Consiliul Judeţean Timiş)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.