Rezervatii naturale in judetul Timis: PARCUL DENDROLOGIC BAZOS

Scris de Stiri de Timisoara | Publicat in 05.06.2016 11:58 | Publicat in GHID UTIL | Tipareste pagina

Parcul Dendrologic Bazoş este situat in Bazoşu Nou, comuna Bucovaţ, judeţul Timiş, in plina campie, la o distanţa de 7 km de comuna Remetea Mare şi la circa 20 kilometri sud-est de Timişoara, pe teritoriul cuprins intre raurile Bega şi Timiş.
Din 1994 are statutul de arie protejata pentru ocrotirea biodiversitaţii genofondului şi ecofondului.

Parcul Dendrologic Bazoş s-a nascut prin straduinţa contelui Ludovic Ambrozy, care a fost ambasador al imperiului Austro-Ungar in Statele Unite ale Americii.
Intre 1909 şi 1914, acesta a amenajat şi a populat padurea aparţinand moşiei familiei cu zeci de specii botanice provenind de pe continentul nord american, in special de la arboretumul Universitaţii Harvard.

In 1934, a fost cumparat de Casa Padurilor Statului, fiind dat in folosinţa Institutului de Cercetari şi Amenajari Silvice.
Din 1954, a primit statutul de rezervaţie ştiinţifica, iar in 1982 a fost declarat monument al naturii.

Castelul de pe domeniu s-a aflat sub conducerea apreciatului peisagist german Franz Von Engerhord, directorul gradinii botanice din Düsseldorf.
La data cumpararii, parcul dispunea de 194 specii de arbori şi arbuşti.
Incepand din 1937 s-a trecut la imbogaţirea colecţiei, in special pe baza schimburilor internaţionale de seminţe, ajungand in prezent la peste 1.100 taxoni.
Suprafaţa parcului,de 60 ha, este amenajata astfel:
– padure naturala de stejar, cu varste pana la 160 ani – 36 ha;
– colecţia dendrologica specii nord-americane – 1,5 ha;
– colecţia dendrologica specii asiatice – 1,0 ha;
– parc dendrologic in stil peisager, cu specii de diverse origini – 11,5 ha.
In cuprinsul parcului exista numeroase alei, poieni, linii somiere, amenajari modeste pentru odihna, precum şi pepiniere şi cladiri administrative.
Parcul  a  fost  amenajat  in  stil  peisager, asociind suprafeţei de padure naturala numeroase goluri, plantate pe contur cu mult gust cu specii ornamentale, in special raşinoase.

In zilele noastre, rezervaţia dendrologica Bazoş se intinde pe 60 hectare, in hotarul localitaţii Bazoşu Nou şi comuna Bucovaţ, judeţul Timiş.
Rezervaţia cuprinde Parcul Mare, Parcul American şi mai multe pepiniere destinate cultivarii speciilor exotice.
Prin schimb internaţional s-a reuşit imbogaţirea fondului botanic la aproape 800 de taxoni, provenind de pe cinci continente.
Are cea mai completa colecţie de stejari americani şi carya din ţara.
Din 1994, a fost declarat arie protejata pentru ocrotirea biodiversitaţii, genofondului, ecofondului şi pentru pastrarea echilibrului ecologic in judeţul Timiş.
Face parte din Asociaţia Internaţionala a Gradinilor Botanice.

Aria naturala protejata Arboretumul Bazos a fost atribuita in custodieInstitutului de Cercetari si Amenajari Silvice - Secţia Timisoara, incepand cu data de 31.01.2006.(sursa: Primaria Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş, Wikipedia)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.