Cercetatorii au calculat cand vine sfarsitul lumii

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 23.09.2013 16:49 | Publicat in LIFESTYLE | Tipareste pagina

Sfârşitul lumii se apropie. Dar pentru încă o vreme oamenii pot sta liniştiţi.
Potrivit unui nou studiu, mai este timp vreo 1.750.000.000 ani până când va dispare viaţa pe Pământ.
Britanicii au calculat timpul de dispariţie a vieţii pe Pământ, construind un model al sistemului planetar pe calculator.
Simularea a arătat că viaţa pe Pământ va mai exista pentru aproape 1,75 miliarde de ani, deşi oamenii şi alte organisme multicelulare vor dispărea mult mai devreme.
Cercetătorii de la Universitatea East din Anglia a analizat alte planete din afara galaxiei noastre, în încercarea de a afla cât timp mai este până când planeta va ajunge de nelocuit, spune publicaţia engleză The Independent.
Studiul, publicat în revista Astrobiology, a examinat şapte planete, inclusiv Pământul.
Factorii-cheie în determinarea locuirii unei planete sunt dacă este la distanţa corectă de alte corpuri cereşti de a avea apă la suprafaţă şi o temperatură mai mică de 50 de grade Celsius.
"În aproximativ 1.750.000.000 ani, condiţiile pentru a exista viaţă umană vor deveni imposibile. Soarele va creşte în dimensiune, temperaturile vor urca şi oceanele lumii se vor evapora" - a mărturisit Andrew Rushby, coordonatorul studiului, pentru The Independent.
Desigur, cercetarea nu a ţinut cont în mod special de modificările datorate omului, de la schimbările climatice până la "posibilitatea de a fi loviţi de un asteroid sau spulberaţi de un război nuclear".
Chiar dacă unii oameni vor reuşi să supravieţuiască pentru încă 1.750.000.000 ani, sfârşitul nu va veni imediat.
"Viaţa nu se va stinge pe planetă ca la o simplă apăsare a unui buton" - a mai spus Andrew Rushby.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.