Cezar a castigat finala Eurovision Romania 2013

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 10.03.2013 12:16 | Publicat in LIFESTYLE | Tipareste pagina

Cezar va reprezenta România, cu melodia Its My Life(VIDEO), la Eurovision Song Contest 2013, concurs ce va avea loc anul acesta la Malmö, Suedia.
Locul al doilea a fost obţinut de Electric Fence, cu 19 puncte (12 juriu şi 7 televot), iar al treilea Luminiţa Anghel (10 puncte juriu, 8 puncte televot).
Robert Turcescu şi Casa Presei s-au clasat pe a patra poziţie (2 puncte juriu şi 10 televot), iar Elena Cârstea a ocupat locul al cincilea (7 puncte juriu, 4 televot). În clasamentul final, Tudor Turcu s-a clasat al şaselea (4 puncte juriu, 6 televot), urmat de Al Mike feat. Renée Santana (6 puncte juriu, 2 televot). Cu 0 puncte de la juriu şi 5 din partea telespectatorilor, Narcis Iustin Ianău a ocupat poziţia a opta, la fel ca FreeStay (5 puncte juriu, 0 televot). Penultimele locuri, la egalitate, au fost ocupate de Cristian Prăjescu (0 puncte juriu, 3 televot) şi Ovidiu Anton (3 puncte juriu, 0 televot). Clasamentul se încheie cu Andrei Leonte (1 punct juriu, 1 televot).
Juriul de specialitate al finalei selecţiei naţionale a fost compus din Ştefan Naftanailă, realizator Radio România, Mihai Ogăşanu, compozitor, regizorul muzical Alexandra Cepraga, compozitorul Eduard Cârcotă, compozitorul Andrei Tudor, artista Crina Mardare şi preşedintele juriului, compozitorul George Natsis. Membrii juriului au felicitat toţi concurenţii, dar şi echipa TVR, pentru spectacolul Eurovision 2013. Doi dintre membrii juriului au ţinut să explice votul lor: „Am ţinut cont că România participă la un concurs internaţional de muzică al anului 2013”, a afirmat Crina Mardare, iar Ştefan Naftanailă, singurul care nu a acordat niciun punct piesei Unique, a Luminiţei Anghel, şi-a motivat alegerile astfel: „Am votat ţinând cont de calitatea piesei, a interpretării şi de capacitatea interpretului de a face faţă acestui concurs”.
***
Cezar s-a născut într-o familie de muzicieni, studiind pianul de la vârsta de 6 ani.
A terminat liceul de muzică CARMEN SYLVA din Ploieşti, apoi secţia canto clasic la Conservatorul G.Verdi din Milano, una dintre cele mai importante şcoli de muzică din lume.
A câştigat premii la importante concursuri internaţionale de canto în Barcelona, Dresda, Milano, Monaco, San Marino.
Are o carieră de peste 10 ani în lumea operei internaţionale, cu spectacole în cele mai mari săli şi teatre din lume.
Din 2012, a decis să abordeze genul pop opera, îmbinând cele două genuri, într-un concept inovativ şi original pe plan mondial.
Pentru anul 2013, Cezar are deja în plan două colaborari internaţionale de anvergură, alături de Andrea Bocelli şi Angela Gheorghiu, urmând ca în acelaşi an să lanseze un single scris special pentru el de legenda muzicii electronice, Vangelis.
***
Anul acesta, la Eurovision participă 33 de ţări, dintre care 16 concurează în prima semifinală, cea din 14 mai, iar 17 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, din 16 mai. Romania va intra in partea a doua a semifinalei din 16 mai alaturi de Israel, Norvegia, Albania, Ungaria, Elveţia, Georgia, Grecia si Armenia. În prima parte din cea de-a doua semifinala vor concura Letonia, Azerbaijan, Malta, Islanda, San Marino, Macedonia, Finlanda şi Bulgaria.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.