Femeia Zilei / Ada Condeescu

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 07.02.2013 14:00 | Publicat in LIFESTYLE | Tipareste pagina

În cadrul celei de-a 63-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin, care va avea loc timp de două săptămâni (între 7 şi 17 februarie), vor fi prezentate unele dintre cele mai bune noutăţi cinematografice europene şi internaţionale, inclusiv 17 filme (prezentate în mai jos) sprijinite de bine-cunoscutul program MEDIA al UE.
Până în prezent, programul a acordat, în total, aproape 1 milion EUR pentru realizarea acestor filme, scopul său fiind de a stimula diversitatea şi competitivitatea prin finanţarea dezvoltării sectorului cinematografic, a promovării şi distribuţiei filmelor europene în afara ţării lor de origine. MEDIA susţine, de asemenea, patru dintre principalele atracţii ale Festivalului: „Shooting Stars”, care prezintă cei mai buni 10 tineri actori din Europa, Berlinale Talent Campus (Tabăra Talentelor), Co-Production Market (Piaţa de coproducţii) şi Berlinale Residency (Programul de rezidenţă al Berlinalei).    
În acest an, „Shooting Stars” sunt: Mikkel Boe Følsgaard (Danemarca), Laura Birn (Finlanda), Christa Théret (Franţa), Saskia Rosendahl (Germania), Luca Marinelli (Italia), Arta Dobroshi (Kosovo), Ada Condeescu (România), Jure Henigman (Slovenia), Nermina Lukač (Suedia) şi Carla Juri (Elveţia).

Ada Condeescu, născută la 2 iulie 1988, este cunoscută în special pentru rolul Ana din filmul Eu când vreau să fluier, fluier.
În iulie 2011 a câştigat premiul "The Heart of Sarajevo" (Inima oraşului Sarajevo) pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Sarajevo, pentru rolul Veli în filmul Loverboy.

Aflată la cea de-a 16-a ediţie, iniţiativa „Shooting Stars” pune în evidenţă cei mai buni actori tineri ai Europei. Zece tinere vedete din întreaga Europă sunt alese de un grup de experţi dintr-o listă de posibili candidaţi numiţi de către organizaţiile membre ale reţelei European Film Promotion, care reuneşte organizaţii profesionale din 36 de ţări europene. Mulţi dintre câştigătorii anteriori s-au lansat în cariere internaţionale de succes. Printre ei se numără Daniel Craig (Skyfall, Casino Royale), Daniel Brühl (Good bye, Lenin!, Inglorious Basterds), Ludivine Sagnier (Swimming Pool, Un secret), Maria Bonnevie (The Banishment), Rachel Weisz (The Constant Gardener, The Deep Blue Sea), Moritz Bleibtreu (The Baader Meinhof Complex, Soul Kitchen), Johanna Wokalek (The Baader Meinhof Complex, Pope Joan) şi Nina Hoss (Wolfsburg, Barbara). MEDIA a consacrat 132 000 EUR în sprijinul reţelei European Film Promotion şi al iniţiativei Shooting Stars, ceea ce reprezintă jumătate din bugetul proiectului pentru 2013.

Programul Talent Campus al Berlinalei oferă stagii unui număr de peste 350 de tineri realizatori din întreaga lume, care participă la ateliere şi cursuri oferite de experţi de renume. În trecut, programul a reprezentat o primă ocazie pentru numeroşi tineri regizori să se lanseze într-o carieră internaţională. Programul Campus a fost lansat în 2002 de Dieter Kosslick (directorul Berlinalei), Paul Trijbits (producător al filmelor Jane Eyre şi Tamara Drewe) şi Klaus Keil (fostul director executiv al Filmboard/Medienboard). Printre colaboratori s-au aflat regizorii Mike Leigh, Wim Wenders, Jia Zhangke, Anthony Minghella şi actriţa Juliette Binoche. MEDIA acordă 300 000 EUR pe an programului Talent Campus, adică jumătate din bugetul acestuia.
Comisia a propus un buget de 1,8 miliarde EUR pentru noul program „Europa creativă” (2014-2020), din care peste 900 de milioane EUR vor fi alocate componentei MEDIA.   

Filme sprijinite de programul european MEDIA la Festivalul de Film de la Berlin, ediţia 2013

The Spirit of ’45 de Ken Loach (Regatul Unit, Berlinale Special)
Elle s'en va (On my Way) de Emmanuelle Bercot (Franţa, în competiţie)
La Religieuse (Die Nonne) de Guillaume Nicloux (Franţa/Germania/Belgia, în competiţie)
Layla Fourie de Pia Marais (Germania/Africa de Sud/Franţa/Ţările de Jos, în competiţie)
Paradies: Hoffnung (Paradise: Hope) de Ulrich Seidl (Austria/Franţa/Germania, în competiţie)
Poziţia Copilului (Child's Pose) de Călin Peter Netzer (România, în competiţie)
Night Train to Lisbon (Nachtzug nach Lissabon) de Bille August (Germania/Elveţia/Portugalia, în afara competiţiei)
Slow Food Story de Stefano Sardo (Italia, Culinary Cinema)
Krugovi (Circles) de Srdan Golubović (Serbia/Germania, Forum)
La Plaga (The Plague) de Neus Ballús (Spania, Forum)
Materia oscura (Dark Matter) de Massimo D’Anolfi şi Martina Parenti (Italia, Forum)
Shirley – Visions of Reality de Gustav Deutsch (Austria, Forum)
The Weight of Elephants de Daniel Josh Borgman (Noua Zeelandă/Danemarca, Forum)
Nono, Het Zigzag Kind (Nono, The Zigzag Kid) de Vincent Bal (Ţările de Jos/Belgia, Generation Kplus)
Boven is het stil (It's all so Quiet) de Nanouk Leopold (Ţările de Jos/Germania, Panorama).
Belleville Baby de Mia Engberg (Suedia, Panorama)
The Act of Killing de Joshua Oppenheimer (Danemarca/Norvegia/Regatul Unit, Panorama)

Secţiunile Berlinalei includ genuri cinematografice diferite; „Culinary Cinema” se axează pe filme având ca subiect alimentaţia şi mediul; „Panorama Special” prezintă filme noi ale unor regizori renumiţi, filme de debut şi noi descoperiri; filmele din secţiunea „Generation” se adresează unui public mai tânăr (K Plus pentru copii şi 14 Plus pentru adolescenţi). „Perspektive Deutsches Kino” promovează noi regizori talentaţi din Germania.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.