Ioan Gyuri Pascu a obosit sa fie roman. Se saturase de neschimbare si de mizeria in care traim...

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 04.10.2016 06:20 | Publicat in LIFESTYLE | Tipareste pagina

Fosta sotie a lui Ioan Gyuri Pascu, Daniela Maria Marin, a povestit pe blog despre Gyuri şi spiritul lui:

”Mi-am zis ca trebuie sa astept cele 40 de zile in care sufletul eliberat din corp inca mai are lucruri de rezolvat. Pentru el, pentru sufletul lui, s-astept. Si poate si sa-mi gasesc o stare mai… de mijloc. Pana acum m-am perindat prin multe stari, dar cel mai greu este sa fii intre apatie si furie. Tot mai buna furia, vorba lui David Hawkins, pentru ca iti da oarece putere, cat sa nu te prelingi in moarte. Cred ca revolta asta mi-a tot dat putere zilele astea pana cand l-am auzit vorbind pe cel de-al doilea preot, la inmormantare. Gyuri a fost la Cenaclul Flacara fix 4 zile, nu mai mult, domnule preot si Gyuri are si el poeziile lui! Si nu doar agnitenii ridicau ratingul lui Gyuri atunci cand era difuzat la televiziuni. De n-ar fi fost stolul de porumbei albi, vreo 10-11 asa, poate chiar 11, ca sa fie clar, porumbei care s-au rotit de cateva ori la inceputul slujbei, apoi, la finalul ei, au mai zburat o data… de n-ar fi fost cerul absolut senin, de n-ar fi fost prezenta lui… Si-apoi, putin mai tarziu, un alt preot si o maicuta care m-au cautat si m-au gasit, carora m-am putut destainui, ceea ce m-a ajutat atat de mult…

De n-ar fi fost prietenii alaturi… O mare lehamite, o nespirituala lehamite m-a cuprins. Asa cum l-a cuprins si pe el, de mai bine de un an. Si tot trageam sa aiba ingaduinta, sa aiba rabdare, sa se bucure de foarte micii pasi pe care-i puteam remarca… Si chiar daca nu-i vedeam, dar noi trebuia sa muncim mai departe si-atat. Poporul asta pare ca n-are alta soarta decat aceea de a ignora adevaratele-i valori pana cand acestea pleaca ori se elibereaza de tot. Nu, nu sunt incoerenta. Asa scriu eu. Si nu ma intereseaza daca va place sau nu. Poate-am sa recitesc, poate am sa modific, nu stiu, dar azi, acum, duminica 2 octombrie, atata pot. Si simt ca trebuie sa scriu acum, ca, cine stie… Nu de alta, dar eu ma pregateam de plecare. Si uite, e o zi asa cum ii placea lui, de vara indiana, o zi de toamna nici prea calduroasa, nici innorata, in care verdele si galbenul se-mbina maiestuos.

Spiritul Gyuri n-a murit. S-a eliberat! Asta as vrea sa fie clar tuturor. Da! S-a eliberat din uratul asta pe care-l mentinem cu totii in viata zilelor noastre. Din minciuna asta continua, din lupta asta perfida, din competitia acerba si absurda in care va invatati unul pe altul sa “reusiti”, sa “traiti bine”. Din malul pe care-l ingroasa si televiziunile si toate chestiile astea media. Pana cand? Cat? Cat mai indura romanii care mai au bun simt, care isi amintesc ce inseamna decenta, care nu s-au lasat tarati in clevetire, in barfe si mizerii, in jocurile politice, in diabolice planuri de obtinere a “succesului”, ori a “puterii”, a “renumelui”… Voi chiar nu-ntelegeti ca nu mai aveti mult pana cand toate spiritele inalte va vor parasi tocmai pentru ca nu le vreti? Pentru ca nu le recunoasteti? Pentru ca aveti tot felul de … idei in cap si nu va permiteti sa fiti sinceri, absolut sinceri cu voi insiva?… Voi chiar credeti ca in marea sa iubire Maica Domnului va va ingadui orice doar pentru ca TARA asta este atat de frumoasa, pentru ca-I este atat de draga?… Chiar nu vedeti ca v-ati apropiat de marginea prapastiei?…

Striga si Gyuri, ca in pustiu. Asa incepuse sa i se para de mai bine de-un an. Si tot asa spunea si el: degeaba va duceti la biserica si tineti posturi daca nu sunteti capabili de bunatate, daca nu va puteti opri din judecati, daca nu aveti disponibilitatea de-a ajuta pe altul, de-a va bucura sincer de realizarea unui coleg, daca nu traiti cu toata fiinta adevarata iubire si compasiune fata de semeni, fata de oricare semeni, indiferent de religia lor! M-a intrebat cineva daca Gyuri era sigur botezat ortodox, ca daca nu era, nu-l punea pe pomelnic! Cum aratati ca sunteti credinciosi in Hristos? Nerugandu-va decat pentru cei botezati ortodox? Atat? Si cu restul lumii ce faceti? Hristos a venit pentru intreg Pamantul, nu doar pentru unii! Ce iubire e asta?… Nu pentru asta a venit Hristos pe Pamant! Nu ca sa impartiti voi in continuare oamenii in “de-ai nostri si de-ai lor”! Nu ca sa dati bani celor care vand, ei insisi neortodocsi fiind, fragmente din infinita cruce pe care a fost rastignit un OM-Dumnezeu! Nu pentru asta o fi scris Apostolul Pavel atatea epistole pline de intelepciune! Nu-ntelegeti ca nu Dumnezeu vrea toate uraciunile astea? Nu intelegeti ca il coborati pe Dumnezeu in orice mocirla doar pentru a obtine cine stie ce satisfactie temporara? Ca nu asa veti ajunge la Dumnezeu? Nu intelegeti adevaratul pacat?

Zicea Gyuri ca toata lumea crede ca-l cunoaste, ca-l stie, ca stie ce e mai bine pentru el. Tot auzindu-l repetand ca s-a saturat de toate, ca s-a saturat de viata asta, de neschimbarea asta, de mizeria in care traim, ca a obosit sa fie roman, a obosit sa presteze servicii artistice si spirituale unui popor care n-a folosit nici macar 40% din potentialul lui, si eu am crezut ca stiu mai bine si nu-l incurajam in acest sens. Dimpotriva. Dar acum inteleg ca de mai bine de un an se straduia sa se desprinda de-aici mai repede, inteleg ca si din acest motiv simteam o indepartare din ce in ce mai mare, un zid pe care atunci credeam ca-l pune doar pentru a face o mare schimbare in viata lui, una care sa-l faca fericit, sa-i aduca linistea, pacea si bucuria in trup. Dar intre timp,  mi-au aparut indoielile: oare chiar asta o fi fost mosorul lui? Chiar asta o fi fost data iesirii sufletului lui din corpul acesta? Poate ca da. Si stiu ca gresesc indoindu-ma. Ma straduiesc sa accept. Si sa-l las pe Dumnezeu!

Da, Gyuri era obosit, din ce in ce mai obosit de drumurile prin tara pe la concertele stabilite de Teo cu toate ca Gyuri ii tot spunea: “Mai, Teo, tu nu-ntelegi c-am obosit, ca sunt un om bolnav, ca nu mai pot asa, sa fug dintr-o localitate in alta, si sa si cant?”  Treaba asta aproape ca devenise o anecdota printre colegii de la Take, Ianke si Cadar. Daca suna telefonul lui Gyuri, urma si replica: “Ia sa vezi ca iar ma suna Teo sa-mi spuna ca mi-a mai pus o cantare, doua, trei!” Si eu il intrebam: De ce nu-i spui sa nu mai faca asta? Sau de ce nu i-o faci o data si sa nu te duci la cantare?” “Cum sa fac asa ceva? Nu pot sa fac asta publicului! Dar o sa-i spun ca gata, din toamna nu mai cant cu ei!” S-a mai intamplat o data asta,  cu multi ani in urma, cand trebuia sa inregistreze un nou album iar colegii din trupa i-au spus ca… nu pot. Nici asta n-a putut uita Gyuri! Iritarea pe care o avea numai cand povestea de ce-i mai facuse Teo, inclusiv acum, de ziua lui, ma speria de mult. Dar cuvintele mele nu contau.

Pentru ca el nu doar “canta”! Gyuri daruia tot ceea ce primea in momentele acelea, toata iubirea si intelepciunea care-l traversau pe el, un slujitor si un mesager al lui Dumnezeu. Spiritul lui inalt se micsorase suficient cat sa lucreze intr-un corp scund care nu fusese pe placul comisiei de admitere la Facultatea de Teatru din Tg. Mures demult de tot, inainte sa mearga spre filologie.  Gyuri nu doar canta la un instrument si din vocea sa cuprinzatoare, ci el batea la poarta sufletelor prezente. De-i deschideau, si oamenii se luminau, odata cu sufletele lor. Trairea aceea artistica era totala, adica era o traire spirituala. Nu e posibila o asemenea traire decat daca corpul cu mintea lui si sufletul ce-l locuieste sunt dimpreuna, adica sunt cu Dumnezeu sau in Dumnezeu. Iar Gyuri pe scena nu putea fi altfel!

Spiritul lui Gyuri nici nu are de gand sa moara pentru ca nu poate muri! Pentru ca spiritul nu moare! Ca nu-l mai vedeti voi jucand, de parca l-ati fi vazut in ultimii ani, ca nu mai aveti la ce spectacole Distractis sa mergeti, de parca ati fi mers acum un an… In Bucuresti, dintre miile alea de fani care-i tot intrebau “cand mai faceti un spectacol? Ne e tare dor de voi!”… unde au fost aceia in sala semi-goala la unul din cele trei spectacole? Cand Gyuri a vandut el insusi bilete, nu vi s-a parut ciudat? Nu vi s-a parut ciudat ca una spuneti, si alta faceti? Ce fel de crestini sunteti voi?… De ce ii mai intrebati pe artisti cand au urmatorul spectacol? Doar ca sa mimati interesul apoi sa faceti fotografii pe care sa le vindeti la presa pe 100 de lei maximum?…  Cum si-a aratat marea iubire acest  public? Neducandu-se la concertele si spectacolele lui Gyuri, omul?… Sau intre timp, daca nu mai era “vedeta de televiziune” nu mai conta? A intrebat vreodata vreunul, macar din curiozitate, la vreun post de radio: “Domnule, eu as vrea sa-l ascult pe Gyuri Pascu, de ce nu difuzati si cantecele dumnealui?” Sau, cum scria destul de des in ultima vreme chiar Gyuri pe fb, daca nici voi, astia care cititi anunturile despre activitatile mele artistice nu le dati mai departe, atunci ce sa ma mai astept de la altii?… Stiti voi ca in ultimii 10 ani acest “lat” strans in jurul activitatii lui ar fi putut fi rupt daca voi, poporul, ati fi vrut cu-adevarat?… Si, hai sa las poporul, sa ma gandesc numai la “prieteni”. Si sa le spun asa: nu mai plangeti, ca va vede!

Asa cum a vazut intr-un dulap si cd-urile lui oferite cadou unor prieteni, ramase acolo, nedesfacute din tipla, ani de zile! Tare mult l-a durut asta, dragilor! Si n-a uitat, si-a tot pomenit… La fel cum a vazut si “pretuirea” pe care i-o ofereau actorii si regizorii profesionisti, adica cu diploma. Cand ai de-a face cu un asemenea artist, trebuie sa-i oferi un spatiu si doar sa ceri de la el. El va naste in continuu daca i se va cere. Dar daca nu i se cere, atunci la ce sa mai piarda vremea?… Artistul aduce de-acolo, din perfectiunea lui Dumnezeu, prin inspiratie, ceea ce este potrivit in fiecare moment. Dar daca regizorul se crede mai destept decat Dumnezeu, daca scoala pamanteana e mai presus de cea spirituala… De ce sa nu vedem tot felul de exhibitionisti, tot felul de racnete si vulgaritati, de ce sa nu ne dam ochii pe spate in fata unui pisoar expus in cea mai faimoasa galerie? Unde va duceti, oameni buni?

I-au intuit talentul si l-au invitat pe scena teatrului prea putini regizori. L-au respectat cu-adevarat prea putini actori. Doru Ana si Mircea Rusu sunt, din ceea ce-mi amintesc eu, mai ales cel din urma, actorii si regizorii care i-au oferit lui Gyuri nu doar scena, dar si boxele ei. In montarea cu studentii UNATC, in spectacolul Fundatura dupa Maxim Gorki, Mircea Rusu i-a oferit lui Gyuri ocazia de a-si etala si cantecele, nu doar un personaj. Banda sonora a spectacolului Take Ianke si Cadar, sau cel putin o parte din ea, tot de Gyuri era facuta. Regizorul Attila Vizauer a facut si mai mult pentru Gyuri. Nu doar l-a invitat in emisiunea Vorba de cultura (iata, un om care il aprecia pe Gyuri ca om de cultura!), dar a pus in scena Aventurile lui Chilli Ramirez la Teatrul Arlechino din Brasov. Sunt sigura ca n-au putut intelege nici actorii, nici publicul de ce se zguduia Gyuri de plans la premiera acestui spectacol pentru copii. Cum sa plangi in halul ala? Cum sa nu plangi cand ai batut la portile altui teatru cu 15 ani inainte si ti s-a spus “te sun eu!”? Cum sa nu plangi cand iti vezi un vis implinit dupa atatia ani? Cum sa nu plangi cand te simteai deja prea obosit de-atata asteptare? Attila l-a invitat pe Gyuri sa compuna si muzica pentru spectacolul Cantaretii din Bremen, apoi, anul acesta, pentru Bambi. Asa l-a reintalnit pe Robert Radoveneanu, actorul care jucase in videoclipul Innocent Thoughts cu 19 ani in urma si cu care in Mes a avut ocazia sa si joace. Tot in Bambi a intalnit-o si pe Madalina Ignat, o actrita foarte talentata, si care a stat si marti, si miercuri, impreuna cu noi, acolo, la capela, ca si Robert, ca si Mircea Rusu, ca si Andrei Rosu, Ioana Ancea, Alice Nicolae, Oana Bojescu si Mihaela Tolan, asta ca sa-i numesc pe cei care s-au ocupat de el si de mine. Si daca tot n-au venit la spectacolele noastre, acelor “prieteni” pe care i-am invitat, profesionisti,si care mi-au transmis condoleante, le multumesc si ii asigur ca au pierdut ceva foarte important. Mai ales pentru sufletul lor.

Ati citit pe blogul lui, pe care tot eu i l-am facut, impingandu-l sa isi reverse darurile, sa nu moara sufocat in ele… pentru ca asta se poate intampla unui creator… da… ati citit oare, ziceam, cu adevarat, cu atentie, cuvintele lui? Sunt atatea cuvinte si acolo… M-am bucurat nespus sa-l aud pe primul preot citandu-l pe Gyuri. Pe noi ne-au invatat parintii sa nu ne laudam singuri ca nu e frumos. Daca ne lauda altii, e bine, dar sa nu ni se urce la cap. Si pentru ca Gyuri era mereu in pericolul acesta, pericolul de-a se lasa ametit de inaltimile unde-l urca lumea, eu aminteam mereu, asa, de siguranta. Pentru ca atata vreme cat ai un trup, oricat de inger ai fi, dar tot exista posibilitatea sa-ti frangi aripile in cadere. Si lumea atat asteapta ca sa mai demonteze o data scara spre Dumnezeu.

Are Christina Perri un cantec foarte frumos, cu niste cuvinte foarte adevarate si foarte potrivite. Se cheama Human. De ce-si imagineaza oamenii ca maestrii ar trebui sa fie cumva neumani, non-human, niste masinarii indestructibile si nemuritoare? De ce nu priviti la avatari si la toti maestrii inaltati sa vedeti ca trupurile lor au ramas aici, sub o forma sau alta? De ce nu intelegeti ca transformarea corpului in energie, in duh, necesita mult, mult antrenament si renuntare totala la viata terestra? Ori Gyuri nu a dorit aceasta renuntare totala. El a dorit sa ramana un om cu micile lui placeri: un cappuccino si o tigara, lucrul la un proiect nou, un meci de fotbal sau o partida de tenis…

Marti dimineata, la IML, cand l-am pupat si l-am mangaiat, privindu-i zambetul si fruntea senina, intrebandu-l din nou de ce mi-a facut-o si pe asta, am simtit ca parca se-ncalzea sub mangaierea mea. Apoi, parc-ar fi turnat in mine o putere, o incredibila putere s-a nascut in mine auzindu-i vocea: “Tu ai uitat? Eu n-am murit si nici n-am de gand sa mor vreodata! Ce, eu sunt doar asta?” adica trupul la care ma uitam… Si-apoi am inteles ca trebuie sa fac ceea ce el isi dorea, nu ceea ce lumea se astepta sau isi dorea. De obicei, noi nu facem pentru ei, cei care stau intr-o cutie pe o masa, ci facem tot pentru noi. Noi, astia care continuam sa ne purtam in trupuri, ne plangem noua de mila si de frica. Daca as fi putut aduce un cor de gospel din America, asta i-ar fi placut, da. Dar am clacat! Pentru prima oara in viata mea, nu am mai fost eu calul de bataie, omul de nadejde si omul puternic care sa le rezolve pe toate. Am clacat si gata! Si daca n-ar fi fost prieteni in jurul meu…  Mi-ar fi placut sa-mi fi transmis mai multe, nu doar sa-i pun muzica lui acolo, la capela. Ca, cine stie, macar atunci, in ultimele ceasuri, oamenii vor asculta cu atentie, iar cuvintele cantecelor lui, adevarate marturisiri sau spovedanii, i-ar fi ajutat sa inteleaga ca n-a fost niciun comic, asa cum afirma cu ani in urma o doamna de la TVR care, ascultandu-i piesa in preselectia pentru Eurovision a avut de obiectat: “Da’ ce facem aici? Acuma si comicii compun muzica?” N-a uitat si nici eu n-am uitat asta. A fost dureros, cu-atat mai mult cu cat el incepuse activitatea artistica prin a compune si a canta muzica lui. N-a fost nici mascarici, asa cum i-a spus altcineva. Si nici doar “ala mic, cu barba, de la Divertis!” Chiar daca oamenilor asa le place, sa te inchida in patru scanduri si sa-ti puna o singura eticheta, ca sa le fie lor bine, sa le fie lor comod si confortabil… Ceea ce nu poti cuprinde, ori negi si critici negativ, ori pur si simplu nu vezi. Asa nu au vazut multi. Si orbi au ramas.

Am rugat-o pe Monica sa-i cante ceva, sa vina miercuri, inainte de slujba si sa-i cante, dar… Am inteles. Marti spre seara au venit fosti colegi de-ai Iarinei impreuna cu invatatoarea si diriginta lor, cu jerbe si cu ochii intristati. Gyuri facuse cu ei si  cateva serbari-spectacol la scoala, in afara de ce lucrase cu grupul care a participat la Romanii au talent. M-au impresionat atat de mult acesti copii c-au acceptat sa-i cante lui Gyuri Amazing Grace! La fel si Elena Carstea care chiar a inteles foarte bine ca Gyuri nu-si dorea altceva. Si i-a cantat lui Gyuri in capela de la Agnita, chiar daca era racita, chiar daca era si ea obosita de cate facuse acolo pentru inmormantare. Dar i-am spus:”nu pentru oamenii astia canti tu, Elena, ci pentru Gyuri!” Cand a inceput sa cante, am ridicat ochii in sus si am zambit, lasandu-ma cutremurata de-un fior ce s-a intins pe ambele brate, nu doar pe unul… ca doar asa verificam noi autenticitatea unui talent: daca ni se ridica parul pe brate, era sigur autentic.

Oameni buni, intelegeti odata ca spiritul nu moare, ca nu exista “nefiinta”, nici “trecere in nefiinta”, intelegeti ca prin acest ritual omul, corpul care a trait atat cat a trait, trebuie onorat pentru ceea ce a facut, ce a fost el, iar sufletul trebuie sa fie usor ca sa se inalte linistit la locul lui! Cum onorezi omul daca nu-ti pasa de ce i-a pasat lui? Daca nu-i canti ce i-a placut lui, daca nu oferi mancarea ce-i placea lui… il onorezi in fanfaronada propriilor tale placeri? Lui Gyuri ii placea sa se imbrace cat mai confortabil: blugi, tricou, pulover si o sapca. Cand le-am rugat pe Alice Nicolae si Ioana Ancea sa mearga sa cumpere ele un costum, in minte mi-au aparut aceste cuvinte: “Eu sunt actor!” Adica sa nu uitam care cumva si sa-i luam vreun clasic si insipid costum. Si-ntr-adevar, fara cravata, caci nu suporta cravatele! Din clipa aceea mi-am propus sa nu-l lasam descoperit, ca sa nu se altereze imaginea lui niciodata. Sa ramana viu, asa cum l-au vazut si il stiu oamenii. Si tare mult m-am bucurat cand, seara, si sora lui mi-a spus acelasi lucru. Cred ca nici lui nu i-ar fi placut treaba asta, cu-atat mai mult cu cat nu suporta sa mearga la inmormantarile cunoscutilor, nicidecum ale prietenilor, nu suporta sa treaca prin acest calvar.

Puterea pe care a pus-o in mine spiritul lui acolo, la IML, aceea m-a tinut aproape intreaga zi de marti. Si-am spus si prietenilor, oamenilor sinceri si curati care-au venit la Capela Bellu, le-am spus cuvintele lui, si le-am spus ca nu e adevarat ca a murit, ca este foarte bine si foarte prezent. Ca-si rade de ce vede si-mi aminteste cum vorbeam despre fanfaronada si circul pe care-l face presa, cum se foloseste de orice ocazie ca sa mai murdareasca putin mintile oamenilor, cum se agata de orice subiect fara niciun strop de decenta, integritate si profesionalism. Aceeasi presa care, din aceeasi lipsa de profesionalism a scris ca Gyuri s-ar fi retras din activitatea artistica, aceeasi presa care n-a scris vreodata un cuvant despre ultimele sale albume sau carti sau concerte sau spectacole de teatru… Ca vor fi fiind cateva articole in acest sens si cateva emisiuni de radio si tv hai sa zic in ultimii cinci ani, nu contest. Dar va rog pe dvs sa le numarati. Sa le numarati bine si pentru fiecare post de televiziune si de radio in parte. Si-apoi sa-mi spuneti si mie. Chiar imi doresc sa stiu. Sa nu cumva sa-mi spuneti, insa, c-a fost invitat dar a refuzat sa participe la vreo emisiune tv. Daca Gyuri a refuzat ceva, a refuzat mizeria, emisiunile de scandal, prostirea intentionata a oamenilor, mentinerea unui nivel de civilizatie, a unui nivel spiritual infernal de scazut prin asemenea emisiuni si articole. Asta da, a refuzat! A refuzat sa fie parte la asa ceva.

Cate posturi de radio din Bucuresti i-au difuzat piesele din albumele mai recente si de cate ori? Va spun eu ca a fost invitat de Attila Vizauer la Radio Romania Cultural de cateva ori in ultimii cinci ani si acolo, in cadrul emisiunii da, au fost difuzate si cantece de-ale lui. A fost invitat o data de Maria Gheorghiu la Radio Bucuresti FM. A fost invitat de Andrei Partos, si poate or mai fi cateva emisiuni, si pe la Radio National si pe la Romania Actualitati,  ultima fiind emisiunea Music Show realizata de Stefan Naftanaila, emisiune de la care Gyuri mi-a spus ca nu poate lipsi. “Este in direct, omul nu are cum sa gaseasca pe cineva sa ma inlocuiasca acum! Nu se poate! A facut promo, e anuntata din timp. Nu pot sa fac asa ceva!” astea au fost cuvintele lui Gyuri cand l-am rugat sa-l sune si sa-i spuna ca nu poate veni sambata seara.

“Ne pare rau, dar nu se potriveste cu politica postului nostru” raspundeau unii si altii de pe la radiourile comerciale, explicandu-ne subtil ca daca Gyuri a refuzat sa cante in orice campanie electorala, daca a refuzat sa faca parte din orice grupuri sau partide, asta e, si-a asumat ca nu va mai fi mediatizat. Si cam asa a inceput a se intampla inca din 2005, as zice. Deci, iata, un dublu cincinal. Producatorii de muzica, muzicienii, cantaretii ar putea confirma felul in care se fac aceste intelegeri sau cum ajunge sa devina o piesa un hit, de cine depinde playlistul unui radio si cate si mai cate. Dar se tem ca-si vor pierde exact acelasi lucru: mediatizarea personala!

De ce credeti ca nici in ziua de azi nu exista un autentic sindicat al artistilor creatori si interpreti? De ce va uitati cu pofta la emisiunile in care isi descarca tot felul de vedete cosul cu rufe murdare? De ce cauta presa sa intre in viata particulara a persoanelor publice? Fiecare persoana publica ar trebui sa aiba dreptul la propria sa viata! Poti mediatiza cee ace profesional vorbind are legatura cu persoana, dar nu viata personala a lor! De ce stati in continuare in mahalagismele astea caragialesti? Ca sa nu vi se para prea diferit cand va duceti la teatru?

De multi ani sau poate de tot de atatia ani de cand il stiu eu, Gyuri suferea pentru nedreptate si pentru mizeria asta in care sunt tinuti romanii. (Poate ca e la fel de valabil pentru toate popoarele, dar noi aici ne-am nascut, nu?) Nu suporta minciuna, ipocrizia, fatarnicia, nu voia sa accepte ca “asa e lumea” sau ca “asa se face” atata vreme cat acest “asa e” nu era bine deloc. Nu-i placeau tiparele si meme-le, si modele si etichetarile, nici falsul patriotism sau absenta verticalitatii coloanei vertebrale romanesti. Singura coloana dreapta pare aceea a lui Brancusi. Nu intelegea de ce trebuie sa ne autoingradim in dogmele preluate dintr-un timp trecut, de ce nu putem privi cu seninatatea copilului, prezentul, de ce nu ne putem privi drept in ochi si sa ne spunem adevarul fara teama. Desigur ca aceste lucruri i-au devenit mai clare odata cu constientizarea spirituala, dar cred ca erau acolo, in el, dintotdeauna. De-atatea ori mi-a spus: “Stai sa vezi cand oi muri! Atunci sa vezi cum ma vor ridica in slavi! Sa vezi atunci cum se vor lauda toti ca m-au cunoscut, ca mi-au fost prieteni!” Ce prieteni? Cati prieteni adevarati avea Gyuri, “prieteni” care sa nu vrea sa se foloseasca de imaginea lui, de numele lui, de “ursul Gyuri”, cum obisnuia sa spuna si in final chiar sa accepte? Si asta nu i se tragea de la filmul Occident, nu! Cu mult inainte de Occident intelesese ipocrizia asta. Cum se foloseau de faima lui, de faptul ca publicul il indragea, ca era un “nume de afis”, intelesese de mult. La inceput il durea, se macina, ar fi vrut sa nu fie asa. Sa nu vada oameni pe care el ii aprecia sincer ca il sunau sa-i ofere una alta doar pentru ca era “urs”. Unii dintre acestia au bocit langa sicriu. Ii priveam si imi ziceam: Da-mi Doamne puterea sa inteleg si sa iert! Dar asa, din cand in cand, imi venea sa-i scot afara.

Am plans doar in bratele celor sinceri! I-am imbarbatat eu pe cei care-si revarsau regretele sau ultimele amintiri cu Gyuri pe umarul meu atata cat am putut! Cand n-am mai putut, n-am mai facut-o. Eu invatasem intre timp ca iubirea neconditionata nu inseamna sa te lasi stors si atins de mizeria unor oameni, eu intelesesem si platisem preturi grele pentru toata increderea acordata total si neconditionat, pentru tot sufletul daruit pe tava precum margaritarele intr-o cocina. Si invatasem ca exista specii de oameni care chiar n-au nicio sansa. Un fel de oameni-serpi-lipitori-vampiri-incolacitori si cu o fire precum a scorpionului din anecdota trecerii raului. Nu se pot abtine sa nu faca ceea ce stiu cel mai bine sa faca: sa intepe mortal.

“Sa vezi atunci circ!” zicea Gyuri cand vorbea despre momentul asta. Exact asta am incercat sa nu se intample, macar asta! Dar te poti pune cu presa? Cu gura lumii? Cu limitele intelectuale care impun prin ele insele o anumita gandire, o anumita privire?… Si ce sa faci atunci cand decenta este absenta?  Primul accident vascular cerebral despre care au vuit toate ziarele, in decembrie 2010, punandu-mi-l mie in carca, a fost provocat tot de un “ziarist”. Un individ care l-a urmarit pe Gyuri ore intregi, fotografiindu-l impreuna cu o prietena pe care o ajuta, conducand-o cu masina pe unde avea ea treburi. Dupa aceea, a venit acasa unde urma sa repete cu copiii pentru preselectia de la Romanii au talent. Ajuns in fata portii, s-a dat jos din masina si s-a auzit strigat: “Domnul Pascu!” A intors capul si a vazut un individ destul de inalt, cu aparat foto,  care a continuat sa-i spuna cuvinte de genul: “Vreau sa va intreb: aveti o noua iubita? Am vazut c-ati plimbat-o peste tot.” Intai a incercat sa se abtina, spunand lucruri mai putin vulgare, dar cand si-a dat seama ca fusese urmarit si fotografiat toata ziua, si mai ales dupa ce l-a auzit pe-acel individ spunand “Dupa ce v-ati plimbat toata ziua cu noua iubita acum veniti la fosta sotie?” Gyuri a explodat. L-am auzit injurand si tipand, asa ca am iesit rapid din casa.  Sperietura mea n-avea legatura cu tipetele sau cuvintele lui, ci cu fata colorata intr-un fel in care nu mai vazusem in viata mea. Un fel de rosu vanat. L-am luat de brat, l-am tras inspre casa, am reusit sa-l asez pe canapea, l-am rugat sa se linisteasca, i-am dat apa… Mi-a spus ce declansase aceasta explozie de furie, si-n timpul asta nu-mi doream decat sa-l vad revenindu-si la o culoare normala. Imediat l-a pocnit o durere de cap ingrozitoare. Evident, n-a vrut nici sa-l duc la spital, nici sa chem salvarea. “Lasa-ma-n pace! Lasa-ma sa-mi revin!” Copiii se speriasera si ei, i-am rugat sa se linisteasca. Apoi Gyuri a vrut sa se intinda putin in pat. L-am lasat sa se odihneasca, dar n-a stat prea mult pentru ca stia ca-l asteptau copiii. Au urmat cateva zile in care durerile de cap si starea de rau l-au insotit tot asa cum el i-a insotit pe copii la acea preselectie, indiferent de cat de rau se simtea. Tigara nu-i mai statea intre buze, si refuza sa recunoasca usoara pareza. Ii spuneam sa mearga el singur, daca nu voia sa-l duc eu, la doctor, iar el se enerva si mai tare… Cine l-a cunoscut indeaproape stie sigur cum reactiona el cand auzea de medici, de spitale…

Da, poate ca acum ar trebui sa scriu despre acest subiect, daca tot am ajuns aici.

Cand l-am cunoscut pe Gyuri era revoltat atat impotriva medicilor cat si impotriva lui Dumnezeu. Cu revolta impotriva lui Dumnezeu s-a terminat repede, intr-o discutie de vreo doua ore, pe o banca in Gara de Nord. Atat a avut intarziere trenul cu care urma sa plec eu in Bulgaria, la o prietena, sa-i duc niste acte de care avea nevoie urgent. Cu revolta impotriva medicilor si a sistemului medical insa, n-am rezolvat-o niciodata. Istoria erorilor medicale care i-au marcat viata nu s-a incheiat in familia lui, ci a continuat chiar cu mine, doi ani mai tarziu dupa acea discutie din Gara de Nord. Eu insami am trecut putin pe langa moarte in 1994, iar el a fost din nou martor, asa cum fusese martorul distrugerii sistemului osos al iubitei sale surori, Catalina, cu cativa ani in urma. Desi nu exista un diagnostic clar de cancer, Catalinei i-au fost facute zeci de sedinte de cobalto-terapie fara intrerupere. Nu i-a cazut parul, in schimb i s-a fracturat coloana. Tot in aceeasi perioada, mama lui a fost bagata in coma diabetica prin administrarea de glucoza simpla, fara insulina, fara ca macar sa i se faca o analiza a a glicemiei inainte de administrare, ci doar ulterior, cand cifrele aratau 900!!! Si tot atunci s-a imbolnavit de diabet si tatal lui Gyuri care s-a dus si el la Ceruri in 1992. Diabetul si complicatiile oribile ale acestei boli i-au rapit viata si fratelui sau, Josef, acum trei ani.

Cand i-am cerut sa cheme salvarea pentru mine, in 1994, caci nu mai puteam sta in picioare, Gyuri s-a conformat imediat, dar vedeam pe fata lui o teama cumplita. A trebuit sa-i spun eu sa se linisteasca. A venit salvarea, le-am povestit ca simteam o durere in abdomen, ca aveam senzatia de balonare… Mi-au palpat abdomenul, mi-au facut un calciu intravenos, dupa care m-au intrebat daca mi s-au incalzit picioarele mele sloi. Nu, nu se incalzisera. Mi-au spus ca am o anexita si sa ma duc sa ma tratez dupa ce-mi revin. “Dar eu simt ca-mi colcaie ceva in burta!” le-am spus, si mi-au raspuns ca fiind inflamate ovarele, pun presiune pe intenstine. Au plecat medicii, salvarea… M-am ridicat sa merg la toaleta, am vazut negru si-am cazut lesinata. Mi-am revenit destul de repede, numai ca raul acela negru s-a mai intamplat o data, si inca o data. Si Gyuri a mai sunat o data la salvare si dispecera i-a spus ca daca a venit o data echipa de medici, ce mai suna? “Nu-ntelegeti ca a cazut din picioare? Nu e ce-au spus ei. Sa vina inapoi.” “Dar de unde stiti dvs, sunteti medic? “ l-a intrebat dispecera iritandu-l la maximum. In starea in care ma aflam, nu suportam sa-l aud asa, si l-am rugat sa-nchida telefonul. Apoi i-am spus sa cheme pe cineva sa ma duca la spital. Cand m-au luat din casa, incercam sa merg pe picioarele mele, dar aveam dese momente de lesin. Cand am ajuns la spital, am intrat direct in sala de operatie. Peste doi litri de sange colcaiau in burta mea in care explodase o trompa. Si totusi, tot un medic, doi, trei cati au fost atunci acolo, mi-au salvat viata desi nu pot spune ca-mi doream acest lucru, mai ales dupa ce vazusem lumea de dincolo. Acolo imi doream sa ajung, nu aici, inapoi. Acolo, Acasa, cat mai repede cu putinta. Asa cum tot medicii l-au ajutat si pe Gyuri sa depaseasca urmarile accidentelor cerebrale. Pentru ca, revenind la decembrie 2010, daca eu nu reusisem sa-l conving sa mearga la doctor, a reusit o draga prietena, medic stomatolog nu doar sa-l convinga, dar sa-i faca si programare la RMN in aceeasi zi. Seara, mai exact. Am mers cu el la RMN iar doctorita, cu o intuitie fantastica, ne-a sugerat ca si cum n-ar fi fost nimic grav, sa nu mai asteptam pana a doua zi dimineata, ci, daca tot suntem asa aproape, sa mergem in acea noapte la spital. I-am multumit in gand pentru delicatetea si intelepciunea de care daduse dovada si cand Gyuri a zis da, am pornit cu speranta spre spital. Acolo insa, un alt medic sau poate doar un asistent medical, luandu-i tensiunea si spunandu-i pe un ton agresiv ca nu-ntelege cum de inca mai vorbeste si cum a putut merge pe picioarele lui pana acum, a reusit sa-I sperie ingrozitor si acolo si atunci a mai avut inca un accident vascular. Dar de-atunci nici ca l-a mai convins cineva sa mearga la vreun control, nici la neurologie, nici la cardiologie, nici macar sa-si faca obligatoriile analize de sange. De fapt, daca ma gandesc bine, in afara de analizele obligatorii facute in 2003, pentru ca altfel nu ne inscria copilul la scoala, omul asta a refuzat orice alt control sau analiza medicala pana in 2010, cand a fost accidentul vascular cerebral. Inainte de 2003, prin 1998 l-am rugat si am ajuns sa ma si cert cu el din acest motiv, iar in iulie 1999 i-am spus ca daca nu merge la doctor, cu mine a terminat-o. Nimic nu l-a convins. Mai teama ii era sa afle ca are o problema pe care oricum o banuia, decat sa traiasca asa, cum si cat va putea. Incercari de a-l convinge au venit si din partea altora, nu doar a mea. Dar asta a fost incapatanata sa alegere. Din acest motiv, niciun medic nu are nicio vina. El a facut exact asa cum a vrut. Desigur, daca profesional vorbind a omis sa mai faca ceva doctorita care a venit cu prima salvare, sa se actioneze in consecinta… nu e treaba mea. Asta nu-l ajuta pe Gyuri si din pacate, parerea mea e ca nu va ajuta pe nimeni altcineva decat pe doamna in cauza. Dar, cand a venit dumneaei, Gyuri isi revenise complet. Chiar am si zis ca e ca in sala de asteptare la stomatologie cand, de frica, nu te mai doare nimic. Nici macar ceea ce denumea atac de panica nu a avut loc in prezenta doamnei doctor. I-a explicat ce simtea, i-a raspuns la intrebari… Chiar ma uitam cu speranta ca atunci parca uitase de panica complet. Si dupa ce am condus-o la poarta si-apoi m-am intors, Gyuri era bine. Am mai stat putin si-apoi l-am intrebat daca nu vrea sa mearga sa se intinda in pat. A zis ca da, si spre uimirea mea s-a ridicat cu usurinta in picioare, ba mai mult, a spus ca nu vrea sa mearga cu carjele. Asta nu se mai intamplase de mult prea multe zile. Mai exact din 13 septembrie, o zi in care cu 26 de ani in urma murise mama mea. Nu stiu daca s-ar fi putut salva, nu stiu daca isi dorea sa fie salvat, chiar daca, cu mare speranta si incredere astepta sa treaca noaptea ca sa mergem a doua zi la Targoviste, la acupunctura. Marea lui incredere era in acel tratament, si singura problema recunoscuta, in afara de diabet si de reducerea considerabila a vederii era aceea cu piciorul. Cu toate ca de la bun inceput l-am rugat sa inteleaga ca trebuie sa mearga si la neurologie si cardiologie, macar pentru un control, chiar daca urma sa faca in continuare tratamentul de acupunctura, nu a vrut. Dupa cum mi-a povestit ce se intamplase cu piciorul, mie asta mi-a venit instantaneu in minte. Dar eu nu sunt medic. Si nici n-am reusit in toti acesti ani sa-l conving vreodata sa mearga la controale medicale. Nici eu, nici copilul nostru, nici prietena, nici nimeni. Imi va trebui ceva timp sa accept ca pana si-n asta a facut tot cum a vrut el. Acesta este adevarul.

Nu mi-as dori sa se foloseasca nimeni de Gyuri, nici pentru “rating”, nici politic, pentru nicio “inlocuire”. Pentru ca asta e o mare greseala in Romania ultimilor ani: oamenii trebuie pusi sa munceasca si sa-si repare greselile, nu doar inlocuiti. Numai daca se dovedesc realmente incapabili, atunci da. Numai ca atata vreme cat sunt numiti politic, e clar de ce sunt si schimbati precum sosetele murdare. In toate domeniile, dar mai ales la sanatate, agricultura, alimentatie si invatamant, eu zic ca ar trebui ca toti angajatii sa fie apolitici. Pur si simplu apolitici. Nu-mi place si nu inteleg prea bine cuvantul “technocrat”. Poate pentru ca nu-mi surade deloc ideea viitoarei civilizatii semi-robotice in care tehnologia va fi mai presus de umanitate, in care umanul va fi segregat si considerat sub-specie in fata non-umanului condus si construit de o grupare sau alta de “inteligente umane”. Dar consider apolitismul ca singura solutie de curatare a mizeriei in care au ajuns romanii. Altfel ne vom uita in continuare la acelasi jaf si la aceeasi continua distrugere (daca mai exista ceva nejefuit), la aceeasi ura si separare intre oameni care traiesc in aceeasi tara si vorbesc aceeasi limba. Oameni care n-au fost uniti niciodata, chiar daca Mihai Viteazul si-a dat viata pentru asta. Granitele celor trei tari au ramas si azi ca niste rani adanci, ca niste santuri in fiinta poporului astuia.

Si asa, cu sangele “spurcat”, cum glumea Gyuri, de roman, maghiar, slovac si polonez, era mai patriot si mai roman decat foarte multi altii. Il durea sa vada ascunsul rau pe sub cuvintele patriotarde, il durea sa vada ca oamenii nu vor sa se schimbe. Poate ca asta l-a durut prea mult si s-a saturat de toate durerile corpului astuia!

Am apreciat si-am multumit Domnului Presedinte Iohannis pentru coroana trimisa, dar, sincer, si cu tot respectul cuvenit, cel mai mult am apreciat sinceritatea, delicatetea si calitatea umana a domnului care a adus aceasta coroana din partea Presedintiei. In ochii dumnealui am recunoscut o autentica tristete, o autentica apreciere pentru Gyuri. Si la asta am fost receptiva indiferent de starea in care ma aflam eu. Am apreciat si-am multumit si pentru coroanele trimise de Radio Romania Cultural, de fam. Enachescu, chiar si de Ministerul Culturii sau de Uniter. Impresionanta a fost aparitia familiei care a reprezentat Asociatia Romanilor din Calgary. Si prietenii din Seattle au trimis o coroana, si inca cineva din Canada, imi cer scuze dar nu reusesc sa-mi amintesc acum.

Am apreciat si cea din urma sinceritate a reprezentantilor mass-mediei bucurestene: niciun post de radio si nicio televiziune n-a trimis nimic, nici macar o floare! Asa ca, mie una acesta imi pare adevarul gol-golut! Iar voi, telespectatori crestini, care va bateti cu caramida credintei in piept, mai stati putin pe ganduri inainte sa credeti tot ce vi se baga in ochi si in urechi. Intrebati-va daca asta si-a dorit Iisus, sa se starneasca ura si invidia si agresivitatea intre cei credinciosi intru El. Cum puteti sa va considerati mari crestini si sa clevetiti sau sa judecati voi dupa ocaua voastra, dupa cat cunoasteti voi?…

Mi-amintesc acum de o zi, cu mai multi ani in urma, in care m-am dus la banca si doamna de la ghiseu, care ma cunostea de ani de zile, imi spune:”Ah, ce rau imi pare! Ati venit sa inchideti conturile, nu?” Am intepenit nestiind ce se intamplase, de ce-mi spunea una ca asta. Am aflat ca aparuse intr-un ziar, probabil Click, o poza cu Gyuri in fata unei vile din Baneasa, cu titlul ca aceea e noua sa vila! Am plecat de la banca dupa ce-am rugat-o pe doamna sa nu mai creada ce citeste prin ziare. Sa ia o carte, mai degraba, si i-am promis ca-i voi aduce una din cartile lui Gyuri. Am pornit spre casa si m-am oprit la magazinul din coltul strazii sa cumpar paine sau tigari. Una dintre doamne, tare dragi noua, imi spune cu ochii tristi: “Ce dor o sa ne fie de dvs! Cand va mutati?” Am reluat povestea, i-am explicat si ei ca n-avem nicio alta casa, ca nu ne mutam nicaieri, c-ar trebui sa nu mai creada… Si multe alte asemenea povesti ne-au incarcat viata.  Dar aceasta pe care am sa vi-o spun acum, mi se pare cea mai ciudata. Cam cu o saptamana inainte sa se intample ce s-o fi intamplat cu piciorul lui Gyuri, adica inainte de 13 septembrie, Gyuri a primit un telefon de la un barbat care parea sa fie ziarist la Click si care il sunase ca sa verifice daca stirea era adevarata, pentru ca el auzise ca Gyuri suferise un infarct!

Acum ma voi opri. Intre timp s-a facut seara. Cred ca mi-a prins bine ca am scris acum toate astea. Desi poate ca va trebui sa recitesc sau sa corectez… Nu, ca lui Gyuri nu-i placea sa se intoarca si sa corecteze nimic. Eu insa, tineam si la aspectele acestea.  Chiar daca mi-au scapat multe, dar si pe multe le-am corectat. Voi vedea. Acum e 8:23 seara. Ma voi ruga pentru trezirea din somnul ratiunii, pentru gandirea logica si pentru bunul simt si dreapta masura a tuturor romanilor. Fiecare, dupa cat poate, dupa cat ii este dat!

Iar maine voi continua!”

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.