Pana la ce varsta vrei sa traiesti?

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 07.09.2012 17:44 | Publicat in LIFESTYLE | Tipareste pagina

Datorită progreselor în domeniul ştiinţei, speranţa de viaţă a omului creşte pe zi ce trece. Potrivit ONU, femeile din ţările dezvoltate vor ajunge la sfârşitul secolului la o sută de ani, în timp ce bărbaţii vor trăi mai puţin cu trei-patru ani...
Dar se vrea cu adevărat să se trăiască atât de mult?Dacă ai putea alege, la ce vârstă ai vrea să mori?
David Ewing Duncan, jurnalist şi scriitor american, a pus această întrebare la mai mult de 30.000 de persoane în ultimii 30 de ani, în timpul prelegerile sale.
Acesta oferă patru răspunsuri posibile publicului.
80 de ani, speranţa medie de viaţă în Occident.
120 de ani, cea mai înaintată vârstă a unui om care a fost vreodată atinsă.
150 de ani, speranţa de viaţă care ar avea nevoie de un progres în domeniul biotehnologiei.
Şi, în final, nemurirea.
Printre răspunsurile persoanelor intervievate, mai puţin de 1% ar vrea să trăiască pentru totdeauna.
60% au ales vârsta de 80 de ani, 30% optează pentru 120 de ani, restul de 10% speră să trăiască până la 150 de ani.
Chiar dacă o pilulă magică ar permite o întârziere a îmbătrânirii, oamenii refuză ideea de a sta prea mult timp bătrân sau infirm.
Unii sunt îngriioraţi de impactul asupra economiei, mediului sau a locurilor de muncă pe care le-ar putea provoca numeroşii centenari încă în viaţă.
Omul de ştiinţă David Ewing Duncan spune, pe site-ul New York Times, că cercetătorii nu mai încearcă doar prelungirea speranţei de viaţă, ci mai ales să se permită oamenilor în vârstă o viaţă mai bună, pentru a evita suferinţa.
El citează exemplul lui Albert Einstein, mort la 76 ani, după ce a refuzat să se opereze de o ruptură de anevrism.
"Prelungirea vieţii în mod artificial este o lipsă de bun simţ. Mi-am făcut treaba, este timpul să plec. O voi face cu eleganţă", a mărturisit geniul.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.