Premiera: Asa arata masca mortuara a Reginei Maria in 3D!...

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 13.07.2015 17:54 | Publicat in LIFESTYLE | Tipareste pagina

Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei (MNIR) prezinta in luna iulie a.c., in cadrul micro-expoziţiei 'Exponatul lunii', patru maşti mortuare şi trei mulaje de mana provenite din achiziţii sau donaţii: maştile mortuare ale Reginei Maria, Regelui Ferdinand, Regelui Carol I şi a fiicei sale Principesa Maria (Itty), precum şi trei mulaje de maini — cea a Regelui Carol I, a Principesei Maria (Itty) şi a Reginei Maria.

Pe 18 iulie se comemoreaza 77 de ani de la moartea Reginei Maria, iar pe 20 iulie, 88 de ani de la trecerea in nefiinţa a Regelui Ferdinand.
Tot anul acesta se vor aniversa 140 de ani de la naşterea Reginei şi 150 de ani de la naşterea suveranului.
In 1980 muzeul a achiziţionat de la doamna Emilia Becker cateva obiecte din colecţia sculptorului Emil W. Becker privind ritualul funerar regal.
Aceste piese aflate candva in colecţia personala a sculptorului sunt: masca mortuara a Regelui Carol I, mulajul mainii drepte a Regelui Carol I, masca mortuara a Reginei Maria, mulajul mainii drepte a Reginei Maria.
Toate acestea sunt realizate de Emil W. Becker.
Tot din colecţia sculptorului, mai provine masca mortuara a Principesei Maria (Itty), fiica Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta.
O alta piesa inedita o reprezinta mulajul manii drepte a Principesei Maria (Itty) realizat in timpul vieţii, fiind inscripţionat numele 'Marie' şi perioada realizarii, in martie 1873.
Principesa avea sa moara un an mai de tarziu, de scarlatina.

Masca mortuara a Regelui Ferdinand provine insa dintr-o donaţie a Anei Alexandra Craciun din anul 1981, numele autorului nu este precizat, probabil fiind un exemplar dupa mulajul realizat de sculptorul Becker.

Masca mortuara a Reginei Maria in 3D

Queen Marie of Romania - Death mask by mihaibozgan on Sketchfab

 

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.