Bomba nucleara la referendum

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 21.09.2013 10:39 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Aproape pe nesimţite şi, aşa, aproape colateral, a trecut în legalitate referendumul validat cu votul pro sau contra a 30 la sută dintre cetăţenii ţării.
Nici nu mai contează că principiul fundamental al democraţiei, al majorităţii care hotărăşte, a fost spulberat.
Nici nu mai contează că s-a căscat un hău, o prăpastie, între privilegiaţii şi pălmaşii planetei.
Între milionarii, în euro şi dolari, şi talpa societăţii, care trăieşte la limita de supravieţuire.
Nici nu mai contează că un alt principiu fundamental al democraţiei, Nimeni nu e mai presus de lege, se aplică la modul discreţionar şi ipocrit de-a lungul şi de-a latul planetei.
Nici nu mai contează că instituţiile guvernamentale, sau ale statului - cum se spune la noi, s-au îngropat într-un morman indestructibil de reguli şi legi, scrise şi nescrise.
Şi un asemenea cadru social nu funcţionează nicidecum pentru binele celor mulţi, care-şi doresc doar să vieţuiască şi să supravieţuiască decent şi paşnic.
Numai că lucrurile se îndreaptă într-o cu totul altă direcţie.
Să presupunem că mâine sau poimâine, într-un viitor foarte-foarte apropiat, deschideţi televizoarele şi vedeţi tot felul de showuri şi talkshowuri despre bomba nucleară şi despre instituţiile financiare mondiale care au adus la sărăcie o ţară sau alta.
Cu sau fără ajutorul instituţiilor guvernamentale din statele respective.
Urmează o campanie la TV în care se prezintă şi conspiraţia marilor puteri ale lumii, care se află de fapt în spatele instituţiilor financiare mondiale.
Şi ca să fie totul în regulă, democratic, se face un referendum.
Cetăţeanule, vrei să scapi de datorii?
Eşti pentru sau împotriva imperialismului multinaţional?
Cetăţeanule, am pus câte o bombă nucleară sub fiecare instituţie-dictator. Una mică, nu ca la Cernobâl sau Fukushima.
Vrei să o detonezi? DA sau NU?
***
Poate e exagerat.
Poate la vot se prezintă 30 la sută.
Poate o parte votează doar pentru că este un fundamentalist al partidului aflat la putere.
Poate o parte votează doar pentru că este un taliban care s-a uitat la showurile şi talkshowurile televizate.
Poate o parte votează doar pentru că sunt căraţi cu microbuzele la secţiile de vot.
Poate o parte votează doar pentru că nu au ce face în spitalele de psihiatrie. Ori prin apropiere.
Poate o parte dintre şefii secţiilor de vot plusează în urne nişte buletine de vot...
Poate o parte votează doar pentru că s-a săturat de sărăcie...
DA sau NU?..

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.