Corul Idioţilor Solemni. Hai sictir, România Şmecherilor!...

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 25.02.2018 11:33 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Cand s-a intamplat ce s-a intamplat in 1989, unii şi-au imaginat ca inchid ochii şi peste noapte, hocus-pocus,  vor curge rauri de democraţie pe uliţele eterne şi fascinante ale Romaniei...
Creierele alea odihnite de pe vremea comunismului, cu cel mult doua ore de program la TV pe zi şi cu ziare  folosite pe post de hartie igienica, fiind pline cu discursurile multiubitului şi stimatului cel mai iubit fiu  al poporului Nicolae Ceauşescu, s-au preschimbat printr-o minune dumnezeiasca in conştiinţe ale democraţiei şi  faruri calauzitoare ale adevarului universal şi, mai ales, planetar.

Şi v-a dat Ion Iliescu libertate cu strachina.
Mai tarziu, s-a aflat ca de fapt nu a existat nici o Romanie Securista, in care mişunau şobolani de tot felul,  de la nomenclaturişti, torţionari şi turnatori, toţi complice intr-o structura piramidala a obedienţei  duplicitare şi ipocrite.
Nu au existat crime, puşcariile şi spitalele de nebuni nu erau pline cu tot felul de duşmani ai poporului.
Romania securista s-a transformat peste noapte in Romania capitalista şi nomenclaturiştii, torţionarii şi  turnatorii s-au privatizat şi au ajuns investitori strategici şi politicieni de succes, intr-o complicitate  reziduala.

O invazie a imbecililor, vorba lui Umberto Eco.
De-a lungul timpului, corul naţional al infamiei s-a completat cu oportuniştii şi pupincuriştii de serviciu,  capabili de absolut orice pentru a se caţara pe scara sociala.
Inclusiv calcatul peste cadavre, otravitul fantanilor şi arderea recoltelor, obiceiuri stravechi in spaţiul  carpato-danubiano-pontic...
Paradoxal, in cele mai multe cazuri, ventilatoarele de impraştiat rahat pe ogoarele patriei şi pe campii  societaţii socialiste multilateral dezvoltate sunt de cele mai multe ori beneficiari direcţi, financiar şi uman,  ai Romaniei Securiste.
Şi este simplu de privit in tot acest labirint şi vacarm in şi sub care se ascund gunoaiele umane care au trimis  Romania la fier vechi.
Pe langa o haita de idioţi solemni, care habar n-au pe ce planeta traiesc, ceilalţi se pot afla urmarind  circuitul banilor.

Cu nişte excepţii, in Romania, in spaţiul public, nu a existat şi nu exista onoare, mandrie şi demnitate.
Romania este o ŢARA a ŞMECHERILOR.
A celor care se descurca...

Daca asta e Romania pe care vreţi sa o lasaţi moştenire urmaşilor voştri, n-aveţi decat.

Daca voua vi se pare normal ca peste 3 milioane de pensionari sa traiasca cu pensii de sub 1000 de lei şi foşti sau actuali politicieni numiţi intr-o funcţie publica sa primeasca (cel puţin) UN SFERT DE MILION de LEI pe AN, cumulan mai multe pensii şi salarii, traiţi-va Romania pe care o meritaţi.

Daca voua vi se pare normal sa platiţi impozit pe WC pe care-l contruieşti in curul gradinii in 2018, bucuraţi-va de Romania pe care o meritaţi.

Daca voua vi se pare normal sa scapaţi cu viaţa din spitalele romaneşti doar cu şpaga şi cu relaţii, sa fiţi sanatoşi şi vaccinaţi!...

Daca voua vi se pare normal ca profesori cu diplome cumparate şi analfabeţi sa va educe copiii şi politicieni şmecheri şi  analfabeţi sa fie exemplul suprem  al romanului realizat in viaţa, traiţi-va viaţa pe care o meritaţi.

Daca nu vedeţi cum va asasinaţi viitorul ca naţiune şi ca romani, mergeţi inainte ca o turma fara capatai.

Istoria nu aşteapta pe nimeni. Romania se devoreaza pe sine şi dispare sub tavalugul şmecherismului naţional.
Sper sa existe un Dumnezeu care sa va primeasca exact aşa cum meritaţi.
Ca pe nişte idioţi rataţi, imbuibaţi şi sarantoci care fac pe şmecherii...

Injuraţi-ma. Oricum, nu-mi mai pasa. Sunteţi in curs de dispariţie...

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.