Cu mata moarta prin Europa

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 04.03.2013 15:48 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

România nu este nici virgină, nici frumoasă, nici devreme acasă. România nu este nici măcar buricul pământului, pentru a primi totul pe tavă, ca şi cum i s-ar cuveni ceva de drept.
România este doar o ţară cu instituţii de stat obscure şi elitiste, mimetice şi patetice, cu o justiţie obscură şi elitistă, cu un sistem sanitar obscur şi elitist, cu un învăţământ obscur şi elitist, cu cetăţeni obscuri şi elitişti.
Şi oricât i-ai acuza de ţigănie pe binecunoscuţii noştri conaţionali, ţigănia din România ultimelor decenii nu este alimentată de ţigani, cum cred şi dau de înţeles unii şi alţii.
În vreme ce prin alte colţuri ale lumii s-au construit adevărate capodopere arhitecturale şi mii de kilometri de autostrăzi care nu trebuie reparate înainte de inaugurare, în România ultimelor decenii toată lumea se ţigăneşte. Şi se scuipă, se flegmează orice, se şmechereşte, se fraiereşte, se miştocăreşte. Pe stradă, la alimentară, în supermarketuri, la şcoală, la spital, la Primărie, la Guvern, la Preşedinţie, la televizor.
Se merge la Biserică de ochii lumii. Pentru închinarea de rigoare şi pentru iertarea păcatelor. Pentru orice eventualitate. De a doua zi, însă, iar se trece la furtişaguri, minciunele, şmecherii şi miştocăreală. Şi n-ar fi nimic, dacă această stare de spirit nu s-ar fi instituţionalizat.
România chiar ar trebui să aibă un Minister al Şmecheriilor şi Duplicităţii.
Plecaţi pentru o viaţă mai bună, în Spaţiul Schengen (că-i la modă), unii dintre ţigani aplică o tehnică aproape imbatabilă de a face un ban. Se ia o pisică, o mâţă sau cum vreţi să-i spuneţi, se omoară şi se ţine câteva zile până începe să pută bine, să emane un miros pestilenţial, cum ar declara poliţiştii la telejurnal. Se alege o zonă mai acătării dintr-o localitate europeană şi se trece la treabă. Se aruncă mâţa moartă şi urât mirositoare într-o curte. După care puradelul, prelucrat şi cu o minimă dotare lingvistică, se duce la proprietar şi cere un pahar cu apă, o coajă de pâine sau ceva de genul ăsta.
Când europeanul iese din casă, şi simte mirosul înfiorător, se precipită şi nu ştie cum să scape de monstruozitate. Atunci puradelul devine binevoitor: dacă vreţi, vă scap eu de mâţa moartă... Dar cât mă costă? - spune europeanul. Puradelul: păi, dă şi dumneata 50 de euro!... Ooooh, e mult! - reacţionează europeanul. Până la urmă, puradelul tot pleacă cu vreo 20 de euro. Şi dacă îi face pe vreo 20 de europeni într-o zi, faceţi socoteala!...
Ideea este că Europa se trezeşte de fiecare dată cu câte o mâţă moartă aruncată în curte de români. Pentru situaţia creată este nevoie întotdeauna, desigur, de studii de fezabilitate, de proiecte, de finanţare europeană. Finalmente, însă, banii se duc într-un labirint inexpugnabil, nu se rezolvă nimic şi mâţa moartă tot acolo e.
Românii de treabă se enervează, evident. Pentru că ei sunt în cele din urmă cei care suportă consecinţele.
Numai că într-o ţigănie cum este România ultimelor decenii, românii de treabă nu se prea văd şi mai ales nu se aud. Şi dacă este câte o voce care se mai aude din când în când, este doar o excepţie. Şi excepţiile sunt repede îngropate de strigăturile şi interjecţiile turmelor rătăcite în ignoranţă.
O ignoranţă instituţionalizată...

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.