Desertul destinului romanesc

Scris de Laurentiu Stefanescu | Publicat in 17.08.2018 14:34 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Scrisul a intrat in desuetudine.
O poza de neam prost sau un video selfie cu hahaituri poate primi de zeci de ori mai multe like-uri decat vreun text elaborat.
Cuvantul s-a democratizat in aşa masura incat a ajuns la indemana oricarui analfabet.
Cei mai suparati sunt ziariştii, deoarece au pierdut intaietatea de-a manipula.
Acum o face oricine are un stick, un smartphone şi suficienta determinare de-a se apropia de zonele fierbinţi.
Nu-mi imaginez ca ce voi scrie eu va fi tratat altfel.
Fara a fi vreun artist al frazei, scriu dintr-o nevoie.
Scriu din furie, pana atunci cand nu mai am cuvinte.
De vreun an şi opt luni sunt in strada, alaturi de o mana de oameni, strigand impotriva gaştii de talhari care guverneaza.
Au venit la putere aduşi de-o mare masa de concetaţeni, urmare a unor promisiuni pecuniare. Baieţi de cartier, fara vreun simţ al ridicolului, au promis mai mult decat oricine pana atunci.
De toate, dar nu pen
tru oricine, ci doar pentru aceia pe care ei i-au considerat esenţiali in aritmetica votului. 100 de lei pentru “pulime”, pensii speciale pentru securişti, militari si alţii asemenea, despre care au presupus ca altfel ar putea sa le faca viaţa dificila, precum şi ceva marunţis la salariul conţopistului de stat.
Başca ca inflaţia a ajuns la cote maxime in ultimii 10 ani, efectul in buzunare a fost cotracarat de puternica propaganda a televiziunilor stapanite de infractori.
Bunul simţ, valorile pe care le presupuneam asumate de vajnicul popor roman, s-au evaporat in faţa micului, berii si a circului de prost gust.
Apoi, cand dobanzile au crescut la cote foarte mari, s-au gandit sa fure din buzunarul pensiilor private.  
Nemaiavand bani, talharii lui Dragnea s-au pus pe imprumuturi, imprumutandu-se peste nivelul perioadei crizei mondiale.
Şi toate astea doar pentru a caştiga timpul necesar dezincriminarii pedepseleor primite de ei inşişi şi a continuarii raptului national.
Fara ura şi fara emoţie, au legiferat in favoarea lor personala şi au furat fara perdea, avand in spate susţinerea a milioane de oameni.  
Dar succesul maxim l-au obţinut atunci cand au transmis tuturor mesajul de liber la furat.
 Orgasmul palmaşului roman, de-a fura pana nu mai poate, pana cand atinge Nirvana, a fost deplin!
In ciuda protestelor, a argumentelor, a dovezilor irefutabile, a aroganţelor lor nedisimulate, efectul a fost aproape zero faţa de poporul pesedist.
Visul oniric de-a ajunge, din furat de la stat, asemenea celor care ii reprezinta, a fost mai puternic decat celebra febra a aurului creata in Statele Unite la mijlocul secolului XIX.
De unde obsesia asta?
Cat de patrioti pot fi nişte oameni care sunt dispusi sa fure sau sa tolereze hoţii, chiar si dincolo de limita tradarii?
Timp de secole structura sociala din vechiul regat a fost formata din doua nivele: boieri si palmaşi.  
Inceputul secolului XIX avea sa aduca in prim plan o generaţie de tineri boieri trimişi la şcoli intr-un occident in deplina maturizare iluminista.  
Intorcandu-se in ţara, in mai puţin de patru decenii au reuşit sa transforme un popor subjugat de stapaniri straine, divizat, fara o conştiinţa naţionala definita, intr-o naţiune independenta, relevanta in spaţiul european. Un grup mic de oameni avea sa schimbe o paradigma istorica ce subzista de secole, avand ca arme cunoasterea, modernizarea, dorinta ferma de-a crea o natiune moderna.
Romania valorilor,  cea pe care, cel putin livresc, o aveam multi dintre noi in minte, a fost creata de un numar mic de oameni, de o patura sociala subţire.

Palmaşii din vechiul regat, inca din vremurile unificatorului Mihai Viteazul, cel care avea sa lege de glie taranimea, infiinţand şerbia, au trait intr-o saracie crunta.
Traind in bordeie sapate in pamant, discriminaţi inca din leagan si avand chiar viaţa dependenta de boieri, au trait mereu intr-un regim de supravieţuire.
Nu inalta conştiinţa nationala le dicta comportamentul cotidian ci foamea, frigul, nevoia de siguranţa.
Timp de secole, generaţii succesive, si-au dezvoltat adevarate reflexe sociale de supravieţuire.
Nu onoarea, cinstea, bunul simţ i-a ţinut in viata ci orice le aducea un codru de paine in plus, oricine le asigura un acoperiş, chiar daca asta insemna supunere, obedienţa sau furaciune.
Din nefericire, acest reflex de sclav avea sa supravieţuiasca, datorita politicilor sociale nefericite de dupa Marea Unire, cat mai ales comunismului.
Aceasta ideologie criminala a reuşit prin frica si teroare sa supuna o ţara intreaga, dupa ce a eradicat subţirea elita care moştenise patrimoniul de valori al naţiei noastre.
Am pierdut nu doar cateva sute de mii de oameni in lagare si inchisori ci o moştenire a valorilor, a principiilor care au stat la baza fondarii naţiunii noastre.
Ce-a ramas a fost cultura nefericiţilor palmaşi, cu vechile lor reflexe de obedienţa, de umilinţa in faţa puterii autoritare.
Visul marelui şperţ, de aici e moştenit, de o mare parte a celor care astazi sunt votanţii pesede.
Nu intamplator, aceştia sunt preponderenţi in zonele rurale din vechiul regat.
Urmarind metafora biblica care vorbeşte despre traversarea de 40 de ani a deşertului de catre Moise urmat de poporul ales, specialiştii au
 constatat ca orice traseu ar fi ales acesta, calatoria nu ar fi durat mai mult de un an. Şi atunci ce a vrut sa exprime autorul insistand asupra acestei perioade lungi in viaţa unui om ? Poate durata de doua generaţii care avea sa transforme un popor de sclavi intr-unul de invingatori, de aleşi.
Sper ca intelepciunea si consecvenţa ne va lumina calea deşertului neamului nostru şi ca toţi cei care vor rezista plictiselii citind textul pana aici, sa aiba rabdarea sa duca la capat lucrarea de-a lupta pana atunci cand ţara asta va ajunge aşa cum ne-o imaginam.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.