Doza mortala a bunului simt

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 02.02.2012 21:19 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Nu este uşor să trăieşti în prezentul simplu al României şi să mai etalezi, cel puţin din când în când, bunul simţ ca unitate de măsură.Puţinul respect de sine care a mai rămas în sufletele contorsionate de realitate dispare pur şi simplu, spre exemplu, când urci în autobuz sau când te plimbi liniştit pe trotuar. Pentru unii, lumea a devenit un câmp de luptă, permanent dispuşi să câştige conflictele mărunte şi imaginare ale străzii, dorind de fapt să-şi demonstreze cât de viteji sunt, cât de bine se suprapune imaginea pe care a văzut-o de dimineaţă în oglindă cu ceea ce crede despre sine.

Este şi asta o formă de supravieţuire, de supradimensionare a unui spirit rătăcit în catacombele unui subconştient măcinat de plăcerile nimicurilor metamorfozate în obsesii şi hrănite cu iluzii de cartier. Fiecare om tinde să fie puţin şef. Celălalt trebuie dominat de la bun început, să-i arăţi cine eşti tu, aparentul. Fiecare individ încearcă să-şi ascundă adevăratele slăbiciuni, pentru că a învăţat că viaţa îi subjugă pe fraieri şi îi face să ajungă de râsul lumii, al continentului, al ţării, al judeţului, al oraşului, al cartierului, al străzii ...

Bunul simţ este folosit ca unitate de măsură doar în cercuri restrânse, între cunoştinţe, între prieteni, între colegi. Dar sunt şi prin acest spaţiu ceva mai limitat diverse reptile care-şi târăsc arogant lipsa de bun simţ sub o aură falsă, de nicovală plimbată cu Alfa Romeo.

Cu siguranţă, lipsa aceasta de comunicare dintre oameni face mult mai dificilă tranziţia către o nouă mentalitate, către o societate modernă, a economiei de piaţă şi a democraţiei autentice. Chiar dacă, într-o oarecare măsură, a fi un învingător în economia de piaţă, un supravieţuitor – cum spun unii, doza de bun simţ trebuie să o foloseşti ca pe o armă, nu ca pe o calitate intrinsecă. Iar pentru a răzbi printre multiplele, nenumăratele şi mereu nesfârşitele interese mai murdare sau mai curate ale cratos-ului, mai ales când se află teoretic vorbind în mâna demos-ului, nu rămâne decât omiterea bunului simţ din categoria avantajelor sociale şi a relaţiilor interumane. Din nefericire, o şcoală a bunului simţ nu există.

Probabil, nici nu se va înfiinţa aşa ceva, pentru că este aproape imposibil să găseşti o soluţie la o astfel de ecuaţie cu mult prea multe necunoscute. Astfel încât, cu cât timpul va trece şi lupta pentru supravieţuire individuală se va accentua, bunul simţ va fi o doză mortală pentru cel care îl va purta cu sine…

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.