Eu, 10,7 milioane

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 31.07.2012 19:21 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

"Noi, 7,5 milioane, am spus DA!" este noul refren cu care 7 (şapte) revoluţionari timişoreni(Semnatari: Maria Trăistaru, Constanţa Căldăraru, Lucian Căldăraru, Gheorghe Lungu, Liviu Bacana, Petre Boroşoiu, Cătălin Galoş, Emil Vlădăsan) fac nu ştiu ce conferinţă de presă. La Hotel Timişoara, Sala Viena. În cadrul conferinţei, "noi, reprezentanţii timişorenilor care au luptat în Revoluţia din decembrie 1989, vom prezenta un memorandum adresat instituţiilor statului român, instituţiilor europene şi poporului român, prin care cerem validarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie 2012, pe baza rezultatelor referendumului din 2011". 

Tot în cadrul conferinţei de presă de la Hotel Timişoara, "vom prezenta un raport al protestului nostru din ultimele nouă luni, intitulat Rondul de veghe, şi proiectul următoarei acţiuni de protest Marşul democraţiei şi demnităţii naţionale Timişoara-Bucureşti”.
Hai, că am înţeles, legislaţia este vraişte şi e greu de dibuit chiar şi pentru cei care ştiu să citească, dar să se facă o conferinţă de presă pentru a se instiga la încălcarea Constituţiei României, asta mai rar, nenişorule!
Ce-i interesant, pe de altă parte, este că 7 persoane s-au autointitulat "reprezentanţii timişorenilor care au luptat în Revoluţia din decembrie 1989". Nu înţeleg de ce nu s-au intitulat reprezentanţii partidului (fost) condus de Ion Iliescu, care de altfel într-o anumită măsură chiar este adevărat. Cu legitimaţie.
În plus, pe lângă o confuzie ideologică flagrantă, se pare că noua orânduire politică a plagiat şi cartea de aritmetică.
Explicaţie. Democraţie înseamnă majoritatea decide. Adică 50 plus 1. Numărul oficial dat de ministrul şi ministerul de interne a fost de 18.292.514 de români cu drept de vot. Ca să înlătur orice altă confuzie, este vorba de ministrul Ioan Rus, prietenul şi subalternul lui Adrian Năstase, adică părintele spiritual al lui Victor Ponta. Luând de bună cifra de 7,5 milioane (deşi în Olt şi Mehedinţi au votat şi găinile) şi acţionând pe bază de aritmetică elementară, mai rămân 10.792.514 români.
Oficiali, înregistraţi în scriptele de la Ministerul de Interne.
Alte discuţii pe subiect sunt de-a dreptul dadaiste, futuristice...
Asta, dacă nu-l cunoaşteţi pe neamţul ăla mic care a ascuns democraţia în România.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.