Noua aristocratie (V)

Scris de | Publicat in 11.01.2013 12:38 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Copiii se supun acelorasi reguli stricte ale castei. Dupa ce au fost dusi la scoala si adusi acasa pana in ultimii ani de liceu de catre soferul personal, in timp ce „beizadelele” noilor imbogatiti isi etalau bolizii in parcarea liceului (acelasi liceu absolvit si de parinti, acum rebotezat cu nume de sfant),  absolventii zboara peste hotare pentru studii superioare, masterate si studii doctorale sau, in cazul in care nu sunt capabili sa le termine, trec precum fulgerul pe la universitatea pe care taticul a absolvit-o sau la catedra careia chiar a predat. Trec rapid, dar suficient cat sa ia si un doctorat ... din mers.

Viata sociala a copiilor este deasemenea strict controlata. Pentru distractie sunt frecventabile doar cateva locatii din Capitala, Mamaia sau Valea Prahovei. In rest shoppingul se face doar la Milano, Paris sau Londra departe de privirile curiosilor, clubbingul mai dezmatat este permis eventual la New York iar vacanta de vara se petrece exclusiv in locatii exotice extrem de discrete, departe de ochii televiziunilor si a presei de scandal. Prietenii acestora pot veni doar din acelasi mediu. Aliantele cu „noii imbogatiti” care nu facusera parte din fosta nomenclatura, sunt descurajate, pana la nivelul in care, castoriile intre membrii castei sunt laudate iar mezaliantele criticate si combatute prin toate mijloacele. Exceptie fac cazurile in care domnul X are o relatie de afaceri cu parinti prietenului/prietenei, parinti extrem de bogati si de dispusi sa cheltuiasca multi bani ca sa intre in „lumea buna”. Ei bine, in acest caz, se mai fac exceptii, insa tanara din „Primaverii” casatorita cu fiul unui magnat al mezelurilor, isi pierde statutul in cercul restrans de prieteni deoarece o astfel de mezalianta, nu-i asa, ramane totusi o casatorie din interes.

Prezenta virtuala a acestora, este din nou, facuta sub semnul discretiei. Adresa de email si numarul de telefon raman secrete iar despre conturi de Facebook sau Twitter nici nu poate fi vorba, cu exceptia cazului in care junelui (sau junei) i-se pregateste o cariera politica si atunci aceste conturi sunt administrate de un consultant specializat in mediie virtuale.

Cele mai puternice reactii impotriva acestei clase vin de obicei din zona spectrului politic antisistem. Discursul actual al PP-DD care a fluturat cuvantul „ciocoi” pe la nasul alegatorilor in toata campania electorala, nu este nou, atat PSM, cat si PRM, in trecut, si-au indreptat atentia impotriva acestora, cu toate ca elita partidului era adanc inradacinata in pseudoaristocratia romaneasca. Daca aceste aparitii efemere pe scena politica romaneasca nu s-ar fi dovedit de fiecare data niste diversiui menite sa atraga electoratul dezamagit si apoi sa-i foloseasca voturile (mandatele din parlament) pentru linistea sistemului, mai ca i-am fi suspectat pe Verdeti, Vadimi sau Dedei de sinceritate.

Cu toate ca, de multe ori presa i-a aratat cu degetul, putine publicatii s-au implicat in munca de investigare si s-au limitat la relatarea faptelor, uneori distorsionat, motivat de orientarea politica a publicatiei. Rareori s-au demonstrat legaturile pe care personaje, aparent antagonice in viata publica, le au intre ele, de parteneriatele si afacerile pe care le deruleaza impreuna, chiar de pe pozitii publice diferite.

Pseudoaristocratia neocomunista (sau cum vreti sa-i spuneti) a devenit, dupa mai bine de douazeci de ani o casta privita de marele public ca pe un rau necesar, conform principiului: „Las’ sa fure tot astia, ca altfel vin ceilalti care-s mai flamanzi!” sau poate datorita apatiei si a lipsei de informare,  romanul de rand vede aceasta casta mai degraba ca pe o tumoare benigna decat ca pe un cancer agresiv. Atentia media, centrata mai degraba spre esalonul secund format din baroni locali, afaceristi becaloizi si pitipoance cretine, nu face decat sa participe, in mod voit sau nu, la o diversiune mediatica care mentine aceste personaje in umbra.

Una din putinele fisuri ale sistemului, l-am detectat in aceasta vara. Atunci cand un personaj cheie ca Adrian Nastase isi vede destinul mesianic infundat in urma unui proces, ce-i drept politizat, diluat si intins pe foarte multi ani, pseudoaristocratul reactioneaza asa cum ne-am fi asteptat de la o persoana cu sange albastru. Decat sa zaca in penitenciar acoperit de rusine acesta alege sa-si ia viata. Dar stai, pseudoaristocratul este neocomunist, sangele ii este rosu ca focul si glontul, indreptat spre tampla il zgarie usor pe gat. Onoarea aristocratica se pare ca nu se potriveste cu „lupta de clasa” ... tentativa de sincidere poate ar inmuia inimile unor judecatori si in loc de penitenciar, spitalul de boli mentale pare o buna alternativa.
Fie ce-o fi! Nastase se indreapta, pe targa inspre salvarea parcata in fata vilei, in ultimul minut sotia acestuia ii infasoara in jurul gatului, ca sa mascheze bandajul inestetic, un fular Burberry.
 Nu-l putea lasa sa plece asa ... Noblesse oblige!

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.