Seni Seviyorum

Scris de | Publicat in 11.04.2012 15:04 | Publicat in OPINII | Tipareste pagina

Daca te plimbi sambata seara pe bulevardul Istiklal (independentei) din Istanbul esti unul din cei aproape trei milioane de oameni care calca pe acolo in fiecare zi a weekend-ului.

Situat în cartierul istoric Beyoglu, înconjurat de arhitectura greceasca de secol nouasprezece, Istiklal este o strada pietonala de cam trei kilometri, cu buticuri, magazine de muzica, librarii, galerii de arta, cinematografe, teatre, biblioteci, cafenele, baruri, cluburi si restaurante dar si cu biserici ascunse in curti interioare pline de verdeata si cladiri oficiale in parcuri protejate de gaduri impunatoare din fier forjat.
Peste tot in europa gasesti locuri asemanatoare ... mie imi aminteste de La Rambla din Barcelona sau de Via Toledo din Napoli ... insa Istiklal pare construit la scara mai mare.
Diferentele fata de Barcelona sau Napoli sunt totusi evidente. In piata Taxim, la intrarea pe bulevard, politisti nemiscati, inarmati pana in dinti, imbracati in costume din kevlar, echipati cu un blindat micut cu turela rotativa si tun de apa, langa autobuzele speciale, ale caror parbrize protejate cu grilaje metalice aduc a fereastra de puscarie, iti amintesc de luptele de strada ce au avut loc acolo cu cateva decenii in urma. (Pe Via Toledo in Napoli, cei doi carabinieri ce trebuiau sa asigure linistea publica stau de vorba, cu turistele tinere cu plase pline de cumparaturi, sprijiniti pe masina lor Alfa Romeo in timp ce sorb o cafea luata din cafeneaua de vis-a-vis.)
Pe Istiklal, in miezul zilei, nu ai cum sa nu remarci femeile tinere, cu capul acoperit de saluri multicolore legate in jurul gatului, cu blugi stramti pe sub rochiile peste genunchi, si pantofi fara tocuri, linga barbati cu barba lunga si atitudine tantosa si atotstiutoaree care iti aduc aminte ca esti intr-o tara musulmana.
Comerciantii care isi cheama clientii strigand din usa magazinului, femeile in varsta ce coc paine pe plita, in vitrina restaurantului si nu in ultimul rand lipsa hotilor de buzunare (omniprezenti in Barcelona, Napoli si aiurea) te plaseaza clar in capitala Turciei.
Sti exact unde esti!
La orele de rugaciune, muezini amplificati electric, te cheama din balconul minaretelor cu strigate guturale: "Allah Akbar!". Nu ai ce face! Mergi la geamia din apropiere, te speli pe picioare asezat pe piatra din fata unui robinet prin care apa curge parca direct din peretele lacasului de cult, apoi, curat, intri pe covoarele persane moi si te rogi ... chiar daca nu ai la ce ...
Seara insa diferentele dispar: femeile imbrobodite lasa loc turcoaicelor frumoase, elegante cu coafuri vestice si machiaje alambicate. Barbati in costume croite perfect, punkisti cu piercinguri masive si tot felul de muzicanti stradali cu aspect de rockeri beti, iau locul musulmanilor barbosi si fara mustata ce colindau bulevardul pe la pranz. Terasele cu mese si scaune mici (cam ca acelea de la gradinita) pe care dimineata stateau doar barbati ce discuta aprins in fata unui pahar de ceai dispar, inlocuite de mese de restaurant cu mancaruri aromate, puternic mirositoare, cu sticle de vin si raki (lichior de anason asemanator cu ouzo-ul grecesc), cu barbati si femei care rad zgomotos si se saruta, intinzandu-se peste masa.
Apoi te lasi impins de multime, dus de valul uman care are parca o vointa proprie; iar cand toata lumea se opreste ca sa faca loc tramvaiului de epoca ce defileaza incet de-a lungul bulevardului, te uiti fara sa vrei peste umarul unui baiat subtirel, zgribulit de frig, cu parul gelat si ridicat in creasta, care nu se mai hotaraste nicicum sa trimita sms-ul de pe ecranul telefonului sau mobil, cu textul "Seni seviyorum" (te iubesc).
Restul sunt amanunte...

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.