CEL MAI MARE ANTRENOR pe care l-a dat FOTBALUL ROMANESC s-a nascut la TIMISOARA

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 12.05.2017 07:44 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

S-a nascut la 2 octombrie 1920, la Timişoara, fiind antrenorul care a caştigat Cupa Campionilor Europeni in anii 1971–72, 1972–73, Supercupa Europei şi Cupa Intercontinentala, tot in 1972.  Ştefan Pişti Kovacs a fost şi unul dintre cei doi straini care au antrenat naţionala Franţei, in anii 1973–1975.

Istvan Kovacs, pe numele adevarat, devenit mai tarziu Ştefan Covaci, cunoscut mai ales ca Pişti, s-a nascut pe 2 octombrie 1920, la Timişoara, mama fiind romanca, iar tatal ungur, avand in familie şi ceva sange evreu şi sarb.

stefan_kovacsA inceput fotbalul la CA Timişoara, unde a fost legitimat ca junior intre anii 1931 şi 1934, dupa care au urmat CA Oradea (unde a şi debutat in prima divizie, in sezonul 1937-1938), Charleroi, Ripensia Timişoara (1941), CFR Turnu Severin, Ferar Cluj, CFR Cluj şi, in cele din urma, Universitatea Cluj.
Fotbalistul Pişti Kovacs a jucat insa sub valoarea mai celebrului frate, Miklos Kovacs (nascut la Mehadia), mai batran cu 9 ani, care a evoluat cu succes la Ripensia şi pentru naţionala Romaniei, unde a acumulat 37 de meciuri şi a inscris 6 goluri, fiind şi unul dintre puţinii fotbalişti cu trei prezenţe la Cupa Mondiala inainte de cel de-al doilea razboi mondial.

In 1953, la doar 33 de ani, a devenit antrenor la Ştiinţa (Universitatea) Cluj, fiind şi salariat al Primariei.
kovacs_en_cruijffCariera de antrenor a lui Ştefan Kovacs a continuat ca secund la naţionala Romaniei (1962–1967), apoi la Steaua Bucureşti (1967–1971), cu care a obţinut titlul de campioana in 1967–68 şi Cupa Romaniei in anii 1969, 1970 şi 1971.
Momentul de glorie a lui Stefan Kovács a venit, in 1971, cand l-a succedat pe Rinus Michels ca antrenor la Ajax Amsterdam. A continuat stilul de „fotbal total” introdus de predecesor , cu celebrul Johan Cruyff in teren, şi Ajax a cucerit doua trofee de Cupa Campionilor Europeni, in 1972 şi 1973, doua campionate ale Olandei, Cupa Olandei, Supercupa Europei şi Cupa Intercontinentala…
Anii 1973 – 1975, l-au gasit antrenor la naţionala Franţei, intre 1976–1980 – la naţionala Romaniei, 1981–1983 – Panathinaikos, in Grecia (Cupa Greciei 1981–82), lista incheindu-se cu Monaco, in anii 1986–1987.
S-a stins din viaţa la 74 de ani, la 12 mai 1995, in oraşul care i-a fost ca o a doua familie, Cluj.(sursa: Wikipedia şi alte surse)

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.