La BNR, PRIETENII (stiu de ce!) traiesc pe picior mare. Numai la HOTELURI si RESTAURANTE cu... CIRCUIT INTERN. Ca la CANTINA PARTIDULUI, dar EURO-ATLANTIC!

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 06.10.2017 08:16 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

BNR reitereaza faptul ca Banca Nationala a Romaniei a initiat demersuri inca din anul 2014 privind transferul de proprietate catre Guvern a perimetrului delimitat de strazile Dr. Staicovici - Dr. Lister destinat activitatilor sportive, propunand o serie de soluţii concrete. In acest sens, au fost transmise scrisori oficiale catre Guvernul Romaniei in iulie 2014, decembrie 2015 si mai 2017.

Terenul din str. Dr. Staicovici nr. 42-48 este proprietatea BNR din anul 1946, fiind dobandit printr-un act de vanzare-cumparare de la Societatea de Dare la Semn Bucuresti.
Arena Centrala de tenis, impreuna cu alte constructii amenajate pe terenul BNR, a fost preluata in proprietate de catre BNR, cu plata, in anul 1991, de la Ministerul Tineretului si Sportului.
La data preluarii, starea construcţiilor şi a terenului din jurul acestora era deplorabila, necesitand investiţii semnificative.
Dupa anul 1991, BNR a realizat investitii in Arena Centrala si terenurile de antrenament in valoare de aproximativ 1.000.000 lei in preţuri curente (amenajare vestiare in anul 1997, tribuna metalica in anul 1999, instalatie de nocturna in anul 2000 etc.).
Totodata, pana in prezent, BNR a inregistrat, in legatura cu Arena Centrala şi terenurile de antrenament, cheltuieli cu intreţinerea echipamentelor, instalaţiilor şi utilajelor din dotarea cladirilor şi terenurilor Arenei BNR şi a construcţiilor ce o deservesc, precum şi cheltuieli
administrative, in valoare de peste 5.000.000 lei in preţuri curente (igienizare şi intreţinere construcţii, reparaţii şi intreţinere instalaţii şi obiecte sanitare, reparaţii şi intreţinere instalaţii termice şi electrice, reparaţii şi intreţinere utilaje, echipamente aer condiţionat, sonorizare, alarmare şi securitate, servicii de intreţinere/curaţenie specializate, servicii fito-sanitare, toaletare şi plantare arbori, intreţinere terenuri de tenis etc.).
O latura importanta a acestor activitati a fost reprezentata de salvarea şi intreţinerea celor peste 30 de exemplare de platani (plantati la sfarsitul secolului XIX), protejati de lege si parte a patrimoniului national.

Proprietatea BNR delimitata de strazile Dr. Staicovici - Dr. Lister gazduieste in principal activitati de pregatire profesionala si pentru functionarea curenta a BNR, si nu este o baza sportiva in sine.
In spaţiul respectiv, pe langa Arena Centrala de tenis şi terenurile de antrenament, precum şi terenul de fotbal – toate preluate de la MTS in 1991 – funcţioneaza un centru de pregatire profesionala, un spaţiu restrans de cazare cu circuit intern, doua spaţii de alimentaţie cu circuit intern.
In aceste locaţii se desfaşoara in permanent diverse activitaţi ale BNR şi se organizeaza evenimente specifice in colaborare cu instituţii financiare internaţionale şi cu parteneri academici interni şi internaţionali.
Incepand cu anul 1991, competitiile de tenis organizate pe arena centrala si terenurile secundare (Cupa Davis, turnee internaţionale din circuitele ATP şi respectiv WTA, precum şi alte turnee de tenis naţionale şi internaţionale) au fost gazduite in regim de comodat, BNR punand la dispozitie cu titlu gratuit toate amenajarile si dotarile necesare.

In anul 2007 Romania a aderat la UE, iar Banca Naţionala a Romaniei a devenit membra a Sistemului European al Bancilor Centrale.
Legislaţia europeana obliga BNR sa se canalizeze pe obiectivele strict specifice unei banci centrale, respectiv stabilitatea preţurilor şi, in paralel, stabilitatea financiara, ceea ce limiteaza capacitatea BNR sa se implice financiar in activitaţi care exced acestor obiective.
In prezent este necesara o reconstructie din temelii a Arenei Centrale, din cauza unui cumul de factori obiectivi: uzura fizica a constructiei edificata la inceputul anilor `70; modificarea succesiva a standardelor privind siguranta in constructii, cu precadere modificarea survenita in anul 2016; cresterea exigentelor privind constructia de stadioane si arene sportive si
organizarea de evenimente publice pe acestea, in special din perspectiva afluirii şi defluirii de persoane.
BNR a initiat demersuri inca din anul 2014 privind transferul de proprietate catre Guvern a perimetrului delimitat de strazile Dr. Staicovici - Dr. Lister destinat activitatilor sportive, propunand o serie de soluţii concrete.
Astfel, au fost transmise scrisori catre Guvernul Romaniei in iulie 2014, decembrie 2015 si mai 2017.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.