Marko Djerasimovic, primul transfer al verii la BC Timisoara

Scris de Titus Balan | Publicat in 22.06.2012 07:53 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

Echipa de baschet BC Timişoara se poate lăuda cu prima mutare pe piaţa transferurilor internaţionale, clubul bănăţean reuşind să obţină semnătura sârbului Marko Djerasimovic. Acesta este primul jucător care se alătură celor nouă baschetbalişti rămaşi în lotul "Leilor" din sezonul precedent.

Marko Djerasimovic, cel mai nou transfer al BC Timişoara, este de naţionalitate sârbă şi poate evolua pe posturile 2 şi 3. Acesta arem 2,00 metri înălţime şi va împlini 28 de ani pe 22 iulie. Ultima echipă pentru care a evoluat Djerasimovic este echipa maghiară de primă ligă Kecskemeti Univer KSE, acolo unde a reuşit medii de 18,5 puncte pe meci, 5,2 recuperări şi 1,4 pase decisive. Sârbul are în palmares o Cupă a Serbiei, în 2007, cu FMP Zeleznik Belgrad, echipă cu care a disputat 21 de partide în ULEB Cup, în perioada 2006-2008. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Steaua Roşie Belgrad, Igokea Aleksandrovac (Bosnia, unde a lucrat cu tehnicianul timişorenilor - Predrag Badnjarervic, în sezonul 2008/2009), Lukoil Academik Sofia (Bulgaria) şi Szolnok (Ungaria).
“Aşa cum am promis vom contura întreg lotul până la data la care se vor relua pregătirile, 1 august. Marko Djerasimovic este un jucător cu experienţă în cupele europene şi care ştie să evolueze foarte bine în momentele când presiunea devine mare. Referinţele arată că este foarte precis în aruncări, dar şi jucător căruia îi plac pătrunderile sub panou. Cred că va fi baschetbalistul care ne va ajuta foarte mult în sezonul care urmează, mai ales că vom participa într-o competiţie europeană de calibru” a declarat Leontin Demaio, preşedintele BC Timişoara, pentru site-ul oficial al clubului de pe Bega.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.