Nicolae Dica, al 35-lea fotbalist cu 100 de goluri in Liga 1

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 19.03.2013 12:40 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

Categoric, vedeta cifrelor acestei runde şi chiar a întregului sezon a fost meciul 500 în Liga I pentru Ionel Dănciulescu, o bornă istorică pentru fotbalul românesc. informează Comisia de Istorie şi Statistică a FRF.
În aceeaşi etapă, însă, un alt fotbalist meritoriu, Nicolae Dică, a fost la rându-i autorul undei cifre importante, care nu se obţine în fiecare zi.
Prin intermediul primei sale „duble” din acest sezon, la meciul FC Viitorul Constanţa – FC Ceahlăul Piatra Neamţ 2-2, el a ajuns fix la 100 de goluri marcate în Liga 1, devenind al 35-lea jucător din istorie care atinge această onorantă cifră. Ultimul care intrase în acest select „Club Bodola” (dat după numele primului jucător care a ajuns la 100 în primul nostru eşalon) fusese Claudiu Niculescu, în 2005, pe când juca la Dinamo.
Dică şi-a împărţit această „sută” astfel: 34 pentru FC Argeş Piteşti, 58 pentru FC Steaua Bucureşti, 1 pentru CS Mioveni şi 7 pentru Viitorul Constanţa. Totodată, 23 din cele 100 au fost izbutite din penalty.

Celelalte cifre ale etapei a 23-a:

- FC Petrolul Ploieşti i-a înscris golul 100 (prin Sauvadet) lui SC Dinamo 1948 în confruntările lor de pe prima scenă. De altfel, numai tradiţionalele rivale, Steaua şi Rapid, au mai marcat până acum alb-roşilor peste 100 de goluri. Alt element interesant este acela că ultima oară când Petrolul izbutise să treacă de Dinamo la Ploieşti în campionat fusese tocmai la 02.05.2001 (Petrolul – Dinamo 3-1).
- Cifre rotunde ale numărului de meciuri în Liga I pentru doi componenţi ai CS Gaz Metan Mediaş, C. Petre la al 200-lea, iar Eric la al 100-lea. De asemenea, G. Enache (AFC Astra Giurgiu), Dumitraş (FC Ceahlăul Piatra Neamţ) şi C. Matei (SC Dinamo 1848 Bucureşti) l-au jucat pe al 50-lea.
- Şase debutanţi în această etapă (patru dintre ei fiind autohtoni): Danquah (FC Braşov), G. Apostol, Butucel, Balgiu (toţi, CS Concordia Chiajna), Dăescu (FC Rapid Bucureşti) şi Tendeng (SC Vaslui).
- Florin Costea (CS Turnu Severin) a marcat al 50-lea său gol pe prima scenă.
- S-au aflat la primele lor reuşite: Feher, R. Radu (ambii, ACF Gloria 1922 Bitriţa), Mihălăchioaie (CSMS Iaşi), Sauvadet (FC Petrolul Ploieşti) şi M.Al. Roman (CS Turnu Severin).
- La meciul FC Steaua – SC Vaslui a oficiat prima brigadă străină din acest an, a 5-a din actualul sezon. Totodată, a fost pentru a 5-a oară când un meci din Liga I este condus de o brigadă din Slovacia, iar asistentul Tomáš Mokoš s-a aflat la a doua lui prezenţă (precedenta fiind Rapid – Steaua 2-3, la 01.04.2007).

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.