Primul jucator de culoare din istoria Ripensiei o califica in Cupa Romaniei

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 14.08.2013 18:04 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

Ripensia a reuşit un nou succes în Cupa României, după calificarea în turul 4 al competiţiei în dauna Muncitorului Reşiţa.
Galben-roşii au obţinut victoria cu 1-0, la capătul a 120 de minute.
Golul victoriei a venit în minutul 111, când o pasă trimisă de Briciu era deviată nefericit de un fundaş advers către Anagor, primul jucător de culoare din istoria Ripensiei, care, singur cu Giurcanu, îl dribla pe acesta şi înscria în poarta goală.
Elevii lui Radu Suciu şi Ovidiu Olariu işi continuă astfel drumul în Cupa României, aşteptând acum un adversar din liga a 2-a în turul 4 al competiţiei, care va avea loc pe 28 august, informează siteul oficial al clubului.

Ripensia Timişoara – Muncitorul Reşiţa 1-0 (după prelungiri)
A marcat: Anagor ´111
Cartonaşe galbene: Costândana, Anagor, Popa, Boangheş / Popescu, Mozici, Oncica
Au arbitrat Mircea Ardelean (Arad) – Marius Alexa (Arad), Sebastian Pantea (Arad)
Stadion: Electrica; Spectatori: 500

Ripensia: Rădulescu – Petrişor, Costândana, Mureşan, Cărpinişan – Boangheş, Păscăleanu – Radu, Briciu, Popa – Ungur. Au mai intrat Anagor, Zsollei, Firuţ şi Duţu. Rezerve: Filip, Mitrescu şi Vicea.

Muncitorul: Giurcanu – Mozici, Visatovici, Costachi, Oncica, Costescu, Beica, Domondi, Doana, Avramovici, Boroiban. Au mai intrat Lazarovici, Bobina, Popescu şi Saulescu. Rezerve:Petruţ, Rarinca şi Boltasu.

Joseph Anagor (născut la Minna, Nigeria, 24.11.1992), omul decisiv pentru Ripensia în duelul de Cupă cu Muncitorul:
“Sunt foarte bucuros pentru această victorie. M-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să am un debut bun şi îi mulţumesc că am dat acest gol al victoriei. Nu am avut nimic de demonstrat celor de la Muncitorul, acum sunt aici şi voi da totul pentru echipă.”

Ovidiu Olariu, antrenor Ripensia: ˝Am intrat foarte greu în meci, apoi ne-am creat o mulţime de ocazii, am scăpat singuri cu portarul, însă n-am fost în stare să marcăm deşi am nimerit de două ori şi bara. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu băieţii, mai mult m-a surprins această oboseală a lor, care este posibil să vină şi după minivacanţa avută după meciul cu Giarmata. Sper să îi aduc cu picioarele pe pământ până sâmbătă, când începe campionatul. Ne gândeam şi la penalty-uri, chiar discutam cu Radu Suciu pe bancă şi nu ştiam pe cine să băgăm să execute, pentru că au fost cam fricoşi jucătorii noştri astăzi.˝

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.