Programul Grupei D a preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 21.12.2011 16:24 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

În cursul dimineţii zilei de azi, 21 decembrie a.c., reprezentanţii Federaţiilor naţionale, componente ale grupei D (zona Europa) a preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014, au stabilit,în incinta hotelului Sheraton din Amsterdam, programul jocurilor din cadrul grupei respective.

Iniţial, la 24 octombrie a.c., tot la Amsterdam, negocierile dintre oficialii forurilor naţionale s-au soldat cu un eşec. Ulterior, FIFA şi-a exprimat acordul ca discuţiile să continue până în preajma Crăciunului anului în curs, numai după aceea, în cazul unui nou eşec, impunându-se, la mijlocul lunii ianuarie a anului 2012, tragerea la sorţi efectuată de forul fotbalistic mondial.
Corespondenţa dintre cele şase Federaţii a avut ca rezultat alcătuirea unui algoritm şi, implicit, a unui program de meciuri, respectându-se, desigur, datele oficiale FIFA. Grila – girată de ţările implicate - a cuprins, până azi, doar litere, la Amsterdam având loc atribuirea, prin tragere la sorţi, a câte unei litere fiecărei Federaţii naţionale.
Odată cu această operaţiune a căpătat formă şi programul partidelor, care va deveni oficial numai după ce va fi ratificat de FIFA.
Tragerea la sorţi de la Amsterdam a avut următorul rezultat:

ÎN 2012

7 septembrie: Andorra – Ungaria, ESTONIA – ROMÂNIA şi Olanda – Turcia
11 septembrie: Turcia – Estonia, ROMÂNIA – ANDORRA şi Ungaria – Olanda
12 octombrie: TURCIA – ROMÂNIA, Estonia – Ungaria şi Olanda – Andorra
16 octombrie: ROMÂNIA – OLANDA, Ungaria – Turcia şi Andorra – Estonia

ÎN 2013

22 martie: UNGARIA – ROMÂNIA, Andorra – Turcia şi Olanda – Estonia
26 martie: Turcia – Ungaria, Estonia – Andorra şi OLANDA – ROMÂNIA
6 septembrie: Turcia – Andorra, ROMÂNIA – UNGARIA şi Estonia – Olanda
10 septembrie: Ungaria – Estonia, ROMÂNIA – TURCIA şi Andorra – Olanda
11 octombrie: ANDORRA – ROMÂNIA, Estonia – Turcia şi Olanda – Ungaria
15 octombrie: Turcia – Olanda, ROMÂNIA – ESTONIA şi Ungaria - Andorra.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.