Se trage bine la frontiera

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 24.04.2013 21:35 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

O poliţistă de frontieră din Mehedinti a câştigat pentru a doua oară consecutiv titlul de campioană naţională la tir cu pistolul organizat de Ministerul Afacerilor Interne.
Competiţia a avut loc săptămâna trecută în municipiul Tîrgu Jiu şi a aliniat la start peste 140 de poliţişti de frontieră, poliţişti, jandarmi şi pompieri.
Astfel, în perioada 16-19.04.2013, în municipiul Târgu Jiu a avut loc Campionatul Naţional de Tir organizat de Ministerul Afacerilor  Interne la care au participat cei mai buni poliţişti de frontieră, poliţişti, jandarmi şi pompieri, campioni la competiţiile de tir din structurile operative ale ministerului.
Din echipa Poliţiei de Frontieră Române a făcut parte şi agentul principal Moraru Corina, poliţistă de frontieră în cadrul Biroului de Supraveghere şi Control Naval din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.
La competiţia de tir individual fete aceasta a ocupat locul I obţinând 199 de puncte din 200 posibile.
De altfel, şi în anul 2012 agentul principal Moraru Corina a obţinut tot locul I în municipiul Suceava în cadrul aceleiaşi competiţii.
Aceasta este o participantă activă la competiţiile de tir ale MAI de aproximativ 4 ani, obţinând mereu locuri pe podium la concursurile judeţene şi regionale.
Este angajată din sursă externă, lucrează în Poliţia de Frontieră Română de 7 ani, iar în anul 2011 a obţinut competenţe ca instructor de tir în poligon.
La competiţiile de tir cu arme de foc participă cei mai buni trăgători din structurile Ministerului Afacerilor Interne, iar pregătirea acestora  presupune mult antrenament psihologic, multe exerciţii de respiraţie şi fineţe în mânuirea trăgaciului.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.