Timisoara a dat o campioana nationala la dans sportiv

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 05.03.2014 13:03 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

In weekend-ul 1-2 martie s-a desfasurat cea mai importanta competitie de Dans Sportiv din Romania, Campionatul National de Dans Sportiv, sub egida Federatiei Romane de Dans Sportiv.
La startul competitiei s-au aliniat peste 600 de perechi de sportivi din toata tara.

Asociatia Sportiva SporTim Dance, condusa de sotii Emanuel si Andreea Jebeleanu, a reprezentat Timisoara cu 8 perechi de sportivi, aducand acasa singura pereche de campioni nationali din Banat si alte 5 perechi care au reuşit calificarea in finale, in cadrul concursurilor standard, cat si cele pentru dansurile latino-americane.

In cadrul competiţiei de 6-9 ani (cea mai mica categorie de varsta ), la secţiunea de dansuri standard, perechea Cristian Indricau şi Raluca Jupinu a reuşit la doar dupa 2 luni clasarea pe locul 10 la standard.

In concursul pentru dansurile standard, categoria de 10-11 ani,  perechile clubului SporTim Dance, Robert Danciu şi Alexandra Dolomet, cat si Alexandru Voinea si Alexandra Nimu, s-au calificat in marea finala, reusind astfel sa fie selectate in lotul naţional de dans sportiv 2014.
Rezultate deosebite la aceasta categorie a obţinut si perechea Andrei Indricau si Alexia Schipor.

Cu o echipa de arbitri in totalitate de peste hotare, perechea Sebastian Zicoane si Anca Copos a impresionat cei 11 arbitri internationali, clasandu-se pe locul 1 in finala concursului de dansuri standard, devenind campioni nationali la categoria de varsta 12-13 ani, fiind singura pereche de campioni nationali din zona de vest a ţarii.
Duminica, Sebastian Zicoane si Anca Copos au reusit sa ajunga şi in finala secţiunii Latino-americane.

Un alt rezultat binemeritat şi important a fost accederea in finala competiţiei de Junior2, secţiunea standard, adica categoria de varsta 14-15 ani, a perechii Raul Dolomet şi Silvia Gruin, care au reuşit clasarea pe locul 4.

Schimbarea categoriei de la Juniori la Tineret au facut ca perechea David Iordanescu (15 ani) si Timeea Borcila Ciarnau (14 ani) sa se claseze pe locul 15, concurand la categoria de varsta 16-18 ani.

Tehnica si nivelul de pregatire al clubului SporTim Dance s-au confirmat prin clasarea in marea finala de Adulţi (19-35 ani ) a perechii Rares Moldovan (20 ani) şi Bianca Pavel (16 ani), la final obţinandu-se locul 5 şi prezenţa la lotul naţional al Romaniei, dat si stabilirea ca reprezentanta a ţarii la Campionatul Mondial de standard Under 21.

SporTim Dance face parte din elita dansului romanesc, cu o bogata activitate si un palmares plin de rezultate, care si-a inscris numele sportivilor printre campionii şi vice-campionii Romaniei, atat la sectiunea standard, cat si pentru toate cele 10 dansuri, asigurand pregatirea sportivilor cu reputati antrenori straini.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.