Turnu Severin, la istorica prima victorie

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 13.11.2012 12:19 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

- Pînă în weekendul recent încheiat, CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu luase nici măcar un punct în deplasările de la Braşov. Totodată, cu acest prilej, pandurii i-au produs lui FC Braşov a 550-a înfrângere din Liga I.
- Două salturi în clasamentul all-time. FC CFR 1907 Cluj a trecut pe a 19-a poziţie, depăşind pe ASA Târgu Mureş, iar AFC Astra Giurgiu a urcat pe 32, devansând-o pe Juventus Bucureşti.
- În fine, CS Turnu Severin a obţinut istorica primă victorie în Liga I.
- FC Steaua Bucureşti nu mai învinsese la o diferenţă de patru goluri, în deplasare, din ultima etapă a sezonului 2005/06, la 07.06.2006, când a cîştigat tot cu scorul de 4-0, ca acum la Constanţa.
- FC Ceahlăul Piatra Neamţ nu mai câştigase în Liga I la o diferenţă de trei goluri tocmai de la 23.04.2008, când s-a impus pe teren propriu cu 3-0 în faţa celor de la FC Universitatea Cluj.
- Cifre rotunde apropo de meciurile din Liga I pentru mai mulţi jucători. Al 150-lea pentru Todea (CS Gaz Metan Mediaş), al 100-lea pentru Fatai (AFC Astra Giurgiu) şi pentru P. Jovanović (CSMS Iaşi), al 50-lea pentru Filipe Teixeira (FC Rapid Bucureşti).
- Un singur debut în această rundă, Kende (AFC Astra Giurgiu).
- Golul 10 pentru Seto (AFC Astra Giurgiu), în timp ce trei jucători s-au aflat la prima lor reuşită: Aloisio (FC Ceahlăul Piatra Neamţ), Gardoş (FC Steaua Bucureşti) şi Neacşa (CS Turnu Severin).
- Au avut şi arbitrii partea lor. István Kovács (Carei) s-a aflat pentru a 100-a oară la cemtru într-un meci de primă ligă, în timp ce Stelian Slabu (Braşov) a avut a 50-a sa „linie”. (Comisia de Istorie şi Statistică a FRF)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.