Weekend cu soare partial

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 12.03.2012 14:13 | Publicat in SPORT | Tipareste pagina

Timişoara - "Leii din Banat" au deschis seria succeselor echipelor din Timiş la sfârşit de săptămână. Exemplul alb-violeţilor a fost urmat şi de alte formaţii din judeţul Timiş.
BCM Danzio a bătut Sportul Studenţesc, iar CSM Lugoj a trecut de Argeş Volei Piteşti. Doar HCM Poli a pierdut, în urma unei partide cu arbitraj controversat în partida cu HC Caraş Severin, informează DJTS Timiş.
Fetele de la Danzio nu au avut probleme în derbiul pentru locul 8, ultimul care asigură intratea în play-off contra Sportului Studenţesc. Violetele s-au impus cu 84-70, Biljana Pesovic reuşind un meci excelent cu 31 de puncte marcate.

Voleibalistele de la CSM Lugoj au încheiat sezonul regulat cu o victorie, 3-1 acasă cu formaţia din Piteşti şi a terminat campionatul pe locul 8, calificatoriu în play-off.

În fine, handbaliştii de la HCM Poli au fost învinşi, 18-22 în partida cu HCM Reşiţa, dar continuă lupta pentru calificarea în Cupa României (doar primele 8 merg în sferturi). Partida a fost marcată însă de multe greşeli de arbitraj, în defavoarea alb-violeţilor.

Baschet Club Timişoara a demonstrat că este în formă maximă în aceste zile. După victoria de moral cu KK Bar din Muntenegru în Liga Balcanică, alb-violeţii continuă parcursul impresionant în campionat, cu un succes categoric, 107-68 cu BC Miercurea Ciuc. Diferenţa s-a făcut încă din primul sfert, astfel că după 10 minute scorul era deja de 35-12. Până la sfârşit a fost un spectacol pe care publicul l-a gustat din plin.
Pentru "Lei", urmează până duminica viitoare trei partide, pe care trebuie să le câştige pentru a fi pe primul loc, la Giurgiu, la Craiova şi acasă cu Dinamo.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.