Falsificarea euro a provocat pagube de cel putin 500 milioane euro

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 05.02.2013 18:17 | Publicat in EXTERN | Tipareste pagina

Se estimează că, de la introducerea euro în 2002, falsificarea a provocat daune de cel puţin 500 de milioane EUR.
Comisia Europeană urmăreşte să apere mai bine moneda euro şi alte valute împotriva falsificării, prin măsuri de drept penal, respectiv prin consolidarea anchetelor transfrontaliere şi prin introducerea unor pedepse minime (inclusiv cu închisoarea) pentru infracţiunile cele mai grave de falsificare.
Propunerea va permite de asemenea analizarea falsurilor confiscate în timpul procedurilor judiciare, pentru a facilita depistarea altor falsuri aflate în circulaţie.

Valoarea totală a bancnotelor euro aflate în circulaţie în întreaga lume este de aproximativ 913 miliarde euro, iar cea a monedelor este de 16 miliarde de euro.

Grupările infracţionale care se ocupă cu falsificarea de bani vizează în continuare moneda euro şi alte monede.
De la introducerea euro în 2002, falsificarea acestei monede a provocat pagube financiare de cel puţin 500 de milioane EUR, situaţie ilustrată de confiscarea unui volum important de bancnote şi monede euro falsificate şi de desfiinţarea tipografiilor şi atelierelor clandestine aflate în interiorul şi în afara Uniunii Europene.
Bilanţul acestei situaţii indică faptul că măsurile care se aplică în prezent împotriva falsificării de bani sunt insuficiente şi că este necesar să se acţioneze la nivel european pentru îmbunătăţirea protecţiei euro.
În a doua jumătate a anului 2012, au fost retrase din circulaţie 280 000 de bancnote euro false.

Conform ultimelor statistici ale Băncii Centrale Europene, bancnotele de 20 şi de 50 de euro sunt cele mai falsificate.
Majoritatea (97,5%) falsurilor recuperate în a doua jumătate a anului 2012 au fost depistate în ţări din zona euro, doar aproximativ 2% în state membre ale UE din afara zonei euro şi 0,5% în alte părţi ale lumii.

La 10 ianuarie 2013, Banca Centrală Europeană a prezentat noua bancnotă de 5 EUR. Bancnota de 5 EUR este prima bancnotă din seria Europa care va fi introdusă, urmând a fi emisă la 2 mai 2013 în toată zona euro.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.