FMI confirma: Tinta de deficit de 1.8%

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 10.12.2014 15:56 | Publicat in EXTERN | Tipareste pagina

Echipe din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Comisiei Europene (CE) au vizitat Romania, in perioada 2-9 decembrie 2014, pentru discuţii tehnice asupra bugetului 2015.
 
Echipele au ajuns la o inţelegere ampla cu autoritaţile asupra bugetului 2015, in linie cu obiectivele programului sprijinit prin intermediul acordului de tip stand-by cu FMI şi a asistenţei pentru balanţa de plaţi din partea CE.
Proiectul de buget va include o ţinta de deficit de 1.8% din PNB in termeni de lichiditaţi şi de 1,2% din PNB in termeni ESA.
Acest lucru e in concordanţa cu atingerea obiectivului bugetar pe termen mediu (OTM) al unui deficit structural de 1% din PNB (baza ESA) in 2015, in paralel cu facilitarea unei mai rapide absorbţii a fondurilor europene.
O misiune comuna pentru o evaluare completa a programului va fi organizata in ianuarie.  

Romania şi Fondul Monetar International (FMI)

Romania este membra a Fondului Monetar International (FMI) din anul 1972, avand in prezent o cota de participare de 1 030,2 milioane DST (0,43% din cota totala). Romania detine 11 039 voturi, echivalentul a 0,44% din total. Potrivit prevederilor OUG 123/27 decembrie 2011 si a Rezolutiei Consiliului Guvernatorilor FMI nr. 66-2/15 decembrie 2010 cota de participare a Romaniei la FMI va fi de 1 811,4 milioane DST. Aceasta noua cota va intra in vigoare dupa indeplinirea conditiilor prevazute in paragraful 5 din Rezolutia nr. 66-2. In cadrul FMI, Romania face parte din grupa de tari (constituenta) care include: Armenia, Bulgaria, Bosnia Hertegovina, Cipru, Croatia, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda, Ucraina, iar de la 1 noiembrie 2012 si Belgia si Luxemburg.

Pozitia de guvernator al Romaniei la FMI este detinuta de guvernatorul BNR, iar cea de guvernator supleant de secretarul de stat din Ministerul Finantelor Publice cu responsabilitati in domeniu.

Romania a acceptat obligatiile prevazute in Articolul VIII al Statutului FMI la 25 martie 1998. Prin acestea, Romania se angajeaza sa nu recurga la introducerea de restrictii cu privire la efectuarea platilor si transferurilor pentru tranzactii internationale curente si sa nu participe la aranjamente valutare discriminatorii sau practici valutare multiple, fara aprobarea/consultarea FMI. (Comunicat FMI: "Romania Accepts Article VIII Obligations").

Incepand cu anul 1991, asistenta financiara acordata de FMI s-a concretizat in aprobarea unui numar de zece aranjamente stand-by (Romania and IMF). La 4 mai 2009, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea Romaniei privind incheierea unui aranjament stand-by pentru o perioada de doi ani, in valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde euro sau 17,1 miliarde dolari SUA) si eliberarea primei transe in valoare de 4,37 miliarde DST (aproximativ 4,9 miliarde euro sau 6,6 miliarde dolari SUA). Din acest aranjament s-au tras 7 din cele 8 transe prevazute, insumand 10,57 miliarde DST 1 (aproximativ 11,9 miliarde euro). In ceea ce priveste cea de-a 8-a transa, aceasta a fost considerata, la solicitarea autoritatilor romane, ca fiind de tip preventiv si, in contextul evolutiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasa.

In sedinta din 25 martie 2011, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat incetarea mai devreme a acordului precedent si incheierea unui nou aranjament stand-by cu Romania, de tip preventiv, pentru o perioada de 24 luni, in suma de 3.090,6 milioane DST (aproximativ 3,5 miliarde euro), reprezentand 300% din cota Romaniei la FMI. Data intrarii in vigoare a acestui aranjament a fost 31 martie 2011,. In sedinta din 15 martie 2013, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea Romaniei de a prelungi valabilitatea acordului cu inca trei luni, pana la 30 iunie 2013, pentru implementarea masurilor necesare finalizarii evaluarilor a saptea si a opta. La 26 iunie 2013, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a analizat rezultatele celei de-a saptea respectiv a opta evaluari privind indeplinirea criteriilor de performanta asumate de Romania in cadrul ultimului aranjament, punand la dispozitia tarii noastre a opta transa, in valoare de 450,6 milioane DST (echivalentul a 520,74 milioane Euro). Autoritatile romane au informat FMI ca nu intentioneaza sa efectueze nici aceasta tragere. (Comunicat FMI: IMF Completes Seventh and Eighth Reviews Under the SBA for Romania)

In sedinta din 27 septembrie 2013, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea Romaniei de a incheia un nou aranjament stand-by, pentru o perioada de 24 luni, in suma de 1,75 miliarde DST (aproximativ 1,98 miliarde euro), reprezentand 170% din cota Romaniei la FMI. Autoritatile romane au informat Fondul ca doresc sa trateze noul aranjament ca unul de tip preventiv, respectiv ca nu intentioneaza sa efectueze trageri in cadrul acestuia. Concomitent, a fost solicitat si Uniunii Europene un sprijin financiar in valoare de 2 miliarde euro. (Comunicat FMI: IMF Executive Board Approves New €1.98 Billion Precautionary Stand-By Arrangement for Romania). In 26 martie 2014, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a analizat rezultatele primei si celei de-a doua evaluari privind indeplinirea criteriilor de performanta asumate de Romania in cadrul noului aranjament stand-by, punand la dispozitia tarii noastre transele doi si trei, reprezentand cumulat 389,4 milioane DST (echivalentul a 436,3 milioane Euro). Astfel, pana la acest moment, valoarea totala a resurselor puse la dispozitia tarii noastre in cadrul aranjamentului stand-by curent insumeaza 584,1 milioane DST (echivalentul a 654,4 milioane Euro). Autoritatile continua sa trateze prezentul acord ca preventiv si nu intentioneaza sa efectueze trageri. Totodata, in cadrul aceleiasi sedinte a Consiliului Directorilor Executivi au fost analizate rezultatele misiunii „ex post evaluation”, ce a avut ca obiect evaluarea post factum a aranjamentului stand-by anterior, aprobat pentru Romania in luna martie 2011. (Comunicat FMI: IMF Executive Board Completes First and Second Reviews Under the Stand-By Arrangement and Ex-Post Evaluation of Exceptional Access for Romania )

La 7 august 2009, Consiliul Guvernatorilor FMI a aprobat rezolutia privind o noua alocare generala de DST, in valoare totala de 250 miliarde DST. Aceasta alocare generala a fost insotita de o alocare speciala, care a fost propusa inca din anul 1997, dar care la acea vreme nu a intrunit cvorumul necesar aprobarii.

In prezent, suma alocarilor cumulative de DST-uri aferenta Romaniei este de 984,8 milioane DST. Conform Statutului Fondului, alocarile de DST nu sunt purtatoare de dobanda, tarile membre primind dobanda doar atunci cand detinerile de DST cresc peste nivelul alocarilor si platind dobanda atunci cand detinerile scad sub nivelul alocarilor.

In calitate de stat membru, Romania furnizeaza FMI informatii si realizeaza consultari anuale cu aceasta institutie, in conformitate cu prevederile Articolului IV al Statutului FMI. In cadrul politicilor de evaluare a gradului de adoptare a standardelor internationale in domeniile relevante pentru activitatea FMI, Romania a participat la:

Programul Bancii Mondiale si FMI de evaluare a sectorului financiar (Financial Sector Assessment Program - FSAP). In acest context, expertii BM si FMI au realizat raportul Financial Sector Stability Assessment - FSSA, raport ce identifica principalele vulnerabilitati ale sectorului financiar romanesc si ofera un set de recomandari pentru corectarea acestora.
ROSC - Data Module (raportul privind respectarea standardelor si codurilor), prin care expertii FMI realizeaza o evaluare a practicilor romanesti privind diseminarea datelor vizavi de Standardul Special de Diseminare a Datelor - SDDS (Romania a aderat la acest sistem in mai 2005).
In calitate de tara membra, Romania a beneficiat de-a lungul timpului de asistenta tehnica in cateva domenii, incluzand politica monetara si organizarea bancii centrale, supravegherea si reglementarea bancara si statistica.

1 Din aceasta suma, 8,62 miliarde DST (81,58%) au fost trase de BNR, iar 1,95 miliarde DST (18,42%) de catre MFP.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.