Papa Ioan Paul al II-lea, cinci luni inainte de canonizare

Scris de | Publicat in 01.10.2013 23:50 | Publicat in EXTERN | Tipareste pagina

Mulţi dintre cei pe care îi ştiu, şi membri ai lumii catolice dar şi exponenţi ai lumii bunului simţ, în general, au stat, luni, 30 septembrie, cu ochii lipiţi pe declaraţiile plecate de la Vatican. Urma să se anunţe ziua canonizării unuia dintre cei mai iubiţi papi: Fericitul Ioan Paul al II-lea. Şi s-a aflat: ziua va fi cea de 27 aprilie 2014!

 

Atât Papa Ioan Paul al II-lea cât şi Papa Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi la sfârşitul lui aprilie, anul viitor. Roma va deveni iar un furnicar imens al pelerinilor, veniţi să fie aproape atunci când cei doi papi vor fi trecuţi în rândul sfinţilor de către Biserica Catolică.

 

Am fost unul dintre cei care au compus puhoiul de oameni ce a invadat Roma în data de 1 mai 2012, pentru beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea. În fapt, lucrurile au început mult mai repede, măcar cu o zi mai repede, dacă nu mai mult, atunci când mai ales polonezii au umplut Roma. Peste tot vedeai steagurile poloneze, oamenii vorbeau poloneza pe stradă, totul amintea de Polonia, ţara de unde venea Papa Ioan Paul al II-lea.

 

O mulţime de oameni - pe străzi, prin biserici, peste tot în seara, în noaptea de dinaintea beatificării. Peste tot! Gândiţi-vă că două milioane de oameni care apar într-un oraş, chiar mare, nu sunt ceva de ignorat. Totuşi, romanii s-au mobilizat fantastic, am toată stima pentru organizarea lor. Ordine, disciplină, informaţii, mijloace de transport în comun, toalete suficiente (un lucru deloc de ignorat), apă minerală la discreţie ba chiar şi pachete cu merinde oferite gratuit pelerinilor, şi prăjituri.

 

Bucuria oamenilor, de atunci, e ceva ce te umple şi-ţi dă bucurie şi ţie, cel ce a trăit lucrul ăsta, şi azi. Pur şi simplu e ceva ce îţi aduce aminte de facerea-împreună, de împărţire, de comunicare privită ca parte a binomului vechi, pereche a cuminecării.

 

Au fost fantastici pelerinii acelei nopţi de 30 aprilie, ai zilei care a urmat. Mulţi dintre ei au dormit în ploaia fină de primăvară, în saci de dormit, pe străzi, pe poduri – s-au format rânduri-rânduri de oameni care dormeau – sau măcar încercau, astfel că la 5 dimineaţa, când s-a dat semnalul că se putea intra pe străduţele spre Vatican, tot acest puhoi era în picioare, pregătit să ajungă cât mai aproape de locul unde cel iubit planetar devenea Fericit.

 

N-am dormit nici eu noaptea aceea – pretutindeni era ceva de pozat, erau oameni care cântau, care se bucurau că au ajuns să fie acolo. A urmat chinuitoarea încercare de a străbate, printre toţi oamenii aceia, ultima jumătate de kilometru, pentru a ajunge în piaţa din faţa Catedralei Sf. Petru, în Vatican, şi am reuşit, după o istovitoare strădanie fizică, după ore de strecurat, înaintat, ocolit, aţipit puţin pe câte o bordură şi înaintat iar.

 

Dar am fost acolo! Am fost acolo, aproape de Papa Benedict al XVI-lea, atunci când dragul nostru, al omenirii, Papă Ioan Paul al II-lea a fost numit Fericit. Acolo, cu oamenii pe care sper să îi regăsesc şi la canonizarea lui, necunoscuţi din toată lumea, dar de care mă lega acelaşi respect pentru un om bun.

Nu ştiu cum va fi în aprilie, nu ştiu de va rămâne cineva acasă de data asta, în Polonia, nu ştiu de colegii din presa românească se vor organiza îndeajuns de bine ca să prezinte acest eveniment de interes mondial. Ştiu doar că voi face tot posibilul să fiu acolo, să-mi fac meseria şi să-mi arăt, iar, respectul pentru un om pe care l-au iubit şi creştini şi necreştini. Şi, aşa cum se spune atunci când îţi dai întâlnire cu cineva, în piaţa mare din Vatican – ne vedem la Obelisc!

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.