Portalul universal al rechemarilor de pe piata

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 21.10.2012 16:57 | Publicat in EXTERN | Tipareste pagina

Un nou portal internaţional a fost lansat la Bruxelles, care le va permite autorităţilor din întreaga lume să facă schimb de informaţii cu privire la produsele nesigure care au fost retrase de pe piaţă.„Portalul universal al rechemărilor de pe piaţă” este un proiect elaborat în comun de către UE şi ţările OCDE, inclusiv SUA, Australia şi Canada. 

Consumatorii cumpără din ce în ce mai mult de pe piaţa mondială, on-line şi off-line. În această piaţă globală extinsă, ei doresc să se asigure că nu s-au strecurat produse periculoase. Cum pot afla consumatorii dacă marsupiul pentru bebeluş sau bicicleta fabricată în afara UE respectă cerinţele de siguranţă europene şi internaţionale? Căutând informaţia în Portalul universal al rechemărilor de pe piaţă. În contextul în care se preconizează 3000 de avize de rechemare a unor produse de pe piaţă pe an, consumatorii, întreprinderile şi autorităţile vor avea acces la o remarcabilă sursă de informaţii cu privire la produse rechemate, sursă care va fi îmbogăţită în mod regulat de către UE (prin intermediul RAPEX, sistemul comunitar de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase) şi de către autorităţile din SUA, Canada şi Australia.
Portalul, în care se pot căuta date, va contribui la creşterea siguranţei consumatorilor din întreaga lume şi va spori gradul de conştientizare în rândul consumatorilor şi încrederea în cumpărarea de produse de pe o piaţă mondială.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.