Previziuni economice europene de primavara 2018. ROMANIA: Crestere economica puternica, insa in curs de incetinire...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 03.05.2018 15:52 | Publicat in EXTERN | Tipareste pagina

Creşterea PIB-ului real a continuat şi in 2017, determinata de creşterea consumului privat, impulsionat la randul sau de o politica fiscala expansionista. Se estimeaza ca creşterea PIB-ului real va incetini in 2018, dar va ramane robusta.

Piaţa muncii se aşteapta sa ramana rigida pe parcursul orizontului de prognoza. Inflaţia a crescut la sfarşitul anului 2017 şi prognoza arata ca va continua sa creasca, in continuare, in 2018, inainte de a se tempera, intr-o oarecare masura, in 2019. Se preconizeaza ca deficitul bugetar va creşte  semnificativ, in mare parte din cauza majorarilor salariale din sectorul public. Acestea sunt principalele concluzii pentru Romania din cadrul previziunilor economice de primavara, publicate de Comisia Europeana joi, 3 mai.

Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vami, a afirmat: „Europa se bucura in continuare de o creştere economica solida, care a ajutat la reducerea şomajului la cel mai mic nivel din ultimii zece ani. Investiţiile sunt in creştere, finanţele publice se imbunataţesc, iar deficitul public din zona euro urmeaza sa scada la doar 0,7% din PIB in acest an. Cel mai mare risc pentru aceasta perspectiva optimista este protecţionismul, care nu trebuie sa devina noua norma, deoarece nu ar face altceva decat sa ii afecteze pe aceia dintre noi pe care trebuie sa ii protejam.”

Pe ansamblul Uniunii, ratele de creştere inregistrate in UE şi in zona euro au depaşit aşteptarile din 2017, atingand cel mai inalt nivel din ultimii 10 ani, şi anume 2,4%. Se aşteapta ca aceasta creştere sa işi menţina ritmul susţinut in 2018 şi sa incetineasca uşor in 2019, rata ei fiind estimata la 2,3% şi, respectiv, la 2,0% atat in UE, cat şi in zona euro. Consumul privat este in continuare puternic, iar exporturile şi investiţiile au inregistrat creşteri. Rata şomajului continua sa scada, situandu-se in prezent aproape la nivelurile din perioada anterioara crizei. Economia este insa mai expusa factorilor de risc externi tot mai puternici şi cu un caracter negativ mai pronunţat. O creştere economica solida favorizeaza reducerea in continuare a deficitului şi a datoriei publice, precum şi o imbunataţire a condiţiilor de pe piaţa muncii. In prezent, deficitul consolidat pentru zona euro este mai mic de 1% din PIB, preconizandu-se ca, in cursul acestui an, va scadea sub 3% in toate statele membre din zona euro.

Context

Previziunile economice de primavara se bazeaza pe o serie de ipoteze tehnice referitoare la evoluţia cursurilor de schimb, a ratelor dobanzilor şi a preţurilor produselor de baza, intemeiate pe informaţiile disponibile pana la data de 23 aprilie. Pentru toate celelalte date integrate in previziuni, inclusiv ipotezele referitoare la politicile publice, acestea iau in considerare informaţiile disponibile pana la data de 23 aprilie, inclusiv. Cu excepţia cazului in care politicile sunt anunţate in mod credibil şi sunt detaliate in mod corespunzator, proiecţiile pornesc de la ipoteza ca nu se modifica nimic la nivelul acestora.

In acest an, Comisia Europeana a revenit la publicarea, in fiecare an, a doua seturi de previziuni cuprinzatoare (in primavara şi in toamna) şi a doua seturi de previziuni intermediare (in iarna şi in vara), in locul celor trei (de iarna, primavara şi toamna) pe care le-a publicat in fiecare an incepand din 2012. Previziunile intermediare examineaza evoluţia anuala şi trimestriala a PIB-ului şi evoluţia inflaţiei pentru anul in curs şi pentru anii urmatori pentru toate statele membre şi pentru zona euro, precum şi datele consolidate la nivelul UE.

Urmatoarele previziuni economice ale Comisiei Europene vor fi previziunile economice intermediare din vara anului 2018, care vor fi publicate in luna iulie.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.