Primul pahar de combustibil solar pentru aeronave

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 29.04.2014 16:43 | Publicat in EXTERN | Tipareste pagina

Un proiect de cercetare finanţat de UE, denumit SOLAR-JET, a permis obţinerea, in premiera la nivel mondial, a unui combustibil „solar” pentru aeronave pe baza de apa şi dioxid de carbon (CO2).
Cercetatorii au evidenţiat pentru prima data cu succes intregul lanţ de producţie a kerosenului regenerabil, utilizand lumina concentrata ca sursa de energie cu temperatura inalta.
Proiectul se afla inca in faza experimentala: in condiţii de laborator, cu ajutorul luminii solare simulate, s-a obţinut un pahar de combustibil.
Cu toate acestea, avand in vedere rezultatele obţinute, se poate spera ca, in viitor, toţi combustibilii lichizi pe baza de hidrocarburi ar putea fi produşi din lumina solara, CO2 şi apa.
    
Reactorul solar converteşte dioxidul de carbon (CO2) şi apa in „singaz”     
    
Procesul

Intr-o prima etapa, s-a utilizat lumina concentrata – care simula lumina solara - pentru a converti dioxidul de carbon şi apa in gaz de sinteza (singaz) intr-un reactor solar cu temperatura ridicata care conţine materiale pe baza de oxizi de metal, dezvoltate la Universitatea ETH Zürich.
Gazul de sinteza (un amestec de hidrogen şi monoxid de carbon) a fost apoi convertit de Shell in kerosen, prin procesul „Fischer-Tropsch”.
Deşi producerea gazului de sinteza cu ajutorul radiaţiei solare concentrate se afla inca intr-un stadiu incipient de dezvoltare, transformarea gazului de sinteza in kerosen este deja utilizata la scara mondiala de mai multe companii, inclusiv de Shell.
Combinarea celor doua abordari ar putea permite o aprovizionare sigura, sustenabila şi adaptabila cu combustibil pentru aeronave, dar şi cu motorina şi cu benzina, sau chiar cu materiale plastice.
Combustibilii obţinuţi prin metoda „Fischer-Tropsch” sunt deja certificaţi şi pot fi utilizaţi de vehiculele şi de aeronavele existente fara a fi necesare modificari ale motoarelor acestora sau ale infrastructurii de combustibil.    
    
Context

Proiectul SOLAR-JET, cu o durata de patru ani, a fost lansat in iunie 2011 şi este finanţat de UE cu 2,2 milioane EUR din cel de Al şaptelea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologica (PC 7). Proiectul SOLAR-JET reuneşte organizaţii de cercetare din mediul academic şi din industrie [ETH Zürich, Bauhaus Luftfahrt, Deutsches Zentrum für Luft- und Raumfahrt (DLR), Shell Global Solutions şi ARTTIC, partenerul responsabil cu gestionarea].
In urmatoarea etapa a proiectului, partenerii intenţioneaza sa optimizeze reactorul solar şi sa evalueze daca tehnologia poate funcţiona la o scara mai larga şi la costuri competitive.
Gasirea de surse de energie noi şi sustenabile va ramane o prioritate in cadrul programului de cercetare şi inovare al UE, Orizont 2020, lansat la 1 ianuarie 2014 pentru o perioada de şapte ani.
In cadrul cererii de propuneri Competitive Low-Carbon Energy (energie competitiva cu emisii reduse de dioxid de carbon), publicata la 11 decembrie anul trecut, Comisia a propus investiţii de 732 de milioane EUR in acest sector, pentru o perioada de doi ani.
Cererea de propuneri include o tema privind dezvoltarea urmatoarei generaţii de tehnologii pentru biocombustibili şi pentru combustibilii alternativi sustenabili.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.