Reactia COMISIEI EUROPENE la propunerile de modificare a LEGILOR JUSTITIEI. PSD MINTE!...

Scris de Coriolan Onescu | Publicat in 30.08.2017 19:37 | Publicat in EXTERN | Tipareste pagina

Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene in Romania:


"Suntem surprinşi de materialele de presa potrivit carora propunerile de modificare a legilor justiţiei ar fi fost discutate sau chiar sprijinite de Comisia Europeana. In intalnirea prim-vicepreşedintelui Frans Timmmermans, din 26 iulie, cu ministrul roman al justiţiei Tudorel Toader, s-au discutat la modul general planurile şi prioritaţile de acţiune in domeniul justitiei pentru lunile urmatoare, fara detalii despre propunerile de modificare a legislaţiei relevante. Comisia a solicitat autoritaţilor romane sa transmita aceste propuneri şi explicaţii adiţionale, care vor fi analizate in detaliu de indata ce le vom primi.

Suntem ingrijorati de modul in care propunerile de modificare a legislaţiei, anunţate pe 23 august, ar putea afecta independenţa justiţiei in cazul in care aceste modificari s-ar regasi in textele de lege şi ar intra in vigoare.

Cel mai recent raport MCV, publicat in 25 ianuarie, a recunoscut progresele realizate de procurorii şi judecatorii din Romania in lupta impotriva corupţiei la nivel inalt, precum şi faptul ca acestea reprezinta o dovada a independenţei şi profesionalismului instituţiilor din sistemul judiciar. In acelaşi timp, raportul a subliniat clar faptul ca orice masuri care submineaza aceste progrese sau au ca efect diluarea sau minimizarea definiţiei corupţiei ca infracţiune vor avea impact asupra evaluarilor viitoare.

Speram ca orice masura luata de Romania in domeniul justiţiei şi al statului de drept sa reprezinte un pas inainte catre indeplinirea celor 12 recomandari cuprinse in raportul MCV 2017 şi sa consolideze ireversibilitatea şi durabilitatea progreselor deja realizate. Comisia Europeana va oferi Romaniei tot sprijinul necesar."

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.