Rusia Unita, majoritate absoluta

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 05.12.2011 08:45 | Publicat in EXTERN | Tipareste pagina

Partidul Rusia Unită, al premierului Vladimir Putin, va avea majoritate absolută în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, urmând să deţină 238 de mandate în acest for, a afirmat preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Ciurov.

Potrivit rezultatelor parţiale, după numărarea a 96% din voturi, formaţiunea lui Putin a obţinut 49,54 din sufragii, însă în urma redistribuirilor, Rusia Unită va avea majoritatea absolută, a estimat Ciorov, invocând calculele matematice.
Majoritatea absolută, formată din 50% +1, constă din 226 de mandate din cele 450 din Duma de stat.
"Astfel, Rusia Unită poate pretinde la 238 de mandate, Partidul Comunist la 92, Rusia Justă la 64 şi Partidul Liberal-Democrat la 56 de locuri de deputat", a precizat Ciurov.
În fosta legislatură, Rusia Unită a deţinut 315 mandate din totalul celor 450, Partidul Comunist - 57, dublându-şi aproape rezultatul în urma scrutinului de duminică, Rusia Justă - 38 şi Partidul Liberal-Democrat - 40 de mandate, informează Agerpres.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.