Vot impotriva controversatului ACTA

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 02.06.2012 12:48 | Publicat in EXTERN | Tipareste pagina

Acord comercial de combatere a contrafacerii a intrat în faza finală după ce trei comisii parlamentare şi-au votat recomandările pe 31 mai. Comisia pentru afaceri juridice a votat împotriva unei propuneri de aviz care recomanda aprobarea acordului,iar comisiile pentru industrie şi libertăţi civile au aprobat rapoarte ce recomandă respingerea ACTA.
Pentru ca ACTA să intre în vigoare în UE, trebuie aprobat de Parlamentul European şi Consiliu şi ratificat în statele membre. Votul în plen este programat pentru perioada de sesiune din 2-5 iulie şi va lua în considerare recomandarea comisiei pentru comerţ internaţional, responsabilă cu dosarul. Aceasta va primi avizul altor patru comisii, cele pentru afaceri juridice, libertăţi civile, industrie şi dezvoltare.
Raportorul cere respingerea acordului
Comisia pentru dezvoltare va vota pe 4 iunie asupra unui proiect de aviz în favoarea aprobării. Cu toate acestea, trei amendamente au fost deja prezentate cerând respingerea ACTA.
Raportorul David Martin (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Regatul Unit) cere în raportul său respingerea acordului în Parlament. Comisia pentru comerţ internaţional va vota recomandarea sa pe 20-21 iunie.
Comisia Europeană cere aprobarea ACTA
Comisia Europeană cere aprobarea ACTA. Pe 10 mai, a trimis acordul la Curtea de Justiţie pentru o decizie asupra compatibilităţii acestuia cu drepturile şi libertăţile fundamentale UE. Comisia a cerut Parlamentului să aştepte decizia Curţii înainte de a vota.
ACTA are scopul de a ameliora punerea în aplicare a drepturilor de proprietate intelectuală la nivel internaţional. Multe ţări sunt îngrijorate că economiile lor ar putea suferi mari pierderi din cauza contrafacerii şi pirateriei. Există, însă, temeri că acordul ar favoriza interesele marilor companii în detrimentul drepturilor cetăţenilor. Cei ce se opun acordului se plâng şi de faptul că negocierile s-au făcut în secret.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.