1000 de lei amenda pentru locuitor ilegal de coliba

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 02.04.2012 16:34 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Poliţiştii locali împreună cu agenţi de la Secţia 2 Poliţie, dar şi cu angajaţi din cadrul Primăriei Timişoara şi de la Retim, au acţionat în dimineaţa zilei de 2 aprilie 2012 în zona Calea Buziaşului – Str. Cerna – Str. Orion – Str. Dr. Aurel Podeanu,pentru depistarea persoanelor care locuiesc în colibe improvizate în mod ilegal pe terenurile respective.
Astfel, în mai multe locaţii au fost depistate un număr de 19 persoane, între care cinci minori, din localităţi precum Comloşu Mare, Moşniţa Veche, Timişoara şi Cluj, nouă dintre aceştia fiind sancţionaţi conform Legii 211 privind gestiunea deşeurilor cu amenzi de câte...1000 lei.
Persoanele în cauză au fost îndrumate apoi către localităţile de domiciliu. Angajaţii Retim au demolat colibele ridicate de aceştia şi au salubrizat locaţiile în care se aflau.
O altă locaţie în care poliţiştii locali au acţionat pe aceeaşi temă se află în Calea Şagului, unde se aflau şapte astfel de colibe improvizate şi în care au fost depistate patru persoane din judeţele Maramureş şi Sălaj, cu vârste cuprinse între 16 şi 37 de ani.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.