22 de perchezitii la contrabandisti cu tigari din Alba, Hunedoara si Timis

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 18.01.2012 14:54 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

22 de percheziţii simultane sunt efectuate de poliţiştii din Alba, Hunedoara şi Timiş, la locuinţele mai multor suspecţi de comerţ cu ţigări provenite din contrabandă. 19 suspecţi vor fi conduşi pentru audieri, la sediul I.P.J. Alba.

În această dimineaţă, poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, sprijiniţi de cei din cadrul celorlalte inspectorate pe a căror rază de competenţă teritorială sunt efectuate percheziţiile, respectiv Timiş si Hunedoara, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, beneficiind de suportul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi D.G.I.P.I., efectuează, simultan, 22 de percheziţii domiciliare la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale situate pe raza mai multor localităţi din judeţele Timiş (5), Hunedoara (4) şi Alba (13).

În fapt, 19 persoane sunt suspectate de poliţişti de săvârşirea de acte de comerţ cu ţigări, provenite din contrabandă, respectiv din Republica Serbia.

Din investigaţiile efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba a reieşit că, în cursul anului 2011 - 2012, două dintre persoanele suspecte au fost sprijinite în activitatea infracţională, în judeţul Alba, de şapte persoane şi, totodată, colaborau în activitatea de comerţ ilicit cu produse accizabile de contrabandă, cu alte 10 persoane din judeţele Hunedoara şi Timiş.

Cercetările au fost extinse şi faţă de cele 17 persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, complicitate la contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 ţigarete.

Pe baza mandatelor de aducere, cei 19 suspecţi vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.