242 de apartamente vor fi reabilitate termic cu 1.283.837,72 euro

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 28.07.2014 17:48 | Publicat in LOCAL | Tipareste pagina

Timişoara - Sala de Consiliu a Primariei Municipiului Timisoara a gazduit semnarea primului contract de finantare pentru reabilitarea blocurilor de locuinţe din municipiul Timişoara - „Sprijinirea investiţiilor in eficienţa energetica a blocurilor de locuinţe din mun. Timişoara, pentru familii cu un venit mediu sub 500 euro/luna”, cu participarea primarului Nicolae ROBU si a lui Sorin MAXIM – directorul general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Vest.

Contractul de finanţare semnat in Timişoara vizeaza reabilitarea a 6 blocuri de locuinţe care includ 242 de apartamente, pe parcursul a 12 luni de implementare a proiectului contractat.
Valoarea totala a cererii de finanţare contractate este de 5.643.879,00 lei (1.283.837,72 euro), din care 3.185.443,53 lei (724.606,70 euro) reprezinta valoarea finanţarii nerambursabile.
Cele 6 blocuri reabilitate termic sunt cele de pe B-dul Calea Aradului nr. 12, Bl A3, B-dul Calea Aradului nr. 15, Bl. 3A, B-dul Calea Aradului nr.27, BL 4C2, B-dul I.C. Bratianu nr. 5, B-dul Liviu Rebreanu, nr. 150 şi B-dul Calea Torontalului nr. 15, Sc A+B+C.

Cererea de finanţare privind sprijinirea investiţiilor in eficienţa energetica a blocurilor de locuinţe din municipiul Timişoara, pentru familii cu un venit mediu sub 500 euro/luna, face parte dintr-o serie de 5 cereri de finanţare (incluzand 51 de blocuri) depuse, pana in prezent, de catre Timişoara in vederea obţinerii de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea termica a blocurilor.
Proiectele de reabilitare termica a blocurilor de locuinţe depuse spre finanţare, pana in prezent, de catre Primaria Municipiului Timişoara au o valoare totala de 43.954.044,55 lei (9.998.417,81 euro) şi o valoare a finanţarii nerambursabile de 24.744.673,19 lei (5.628.778,51 euro).

Reabilitarea termica ce va fi realizata prin semnarea contractului de finanţare vizeaza utilizarea eficienta a consumului de energie şi realizarea de economii anuale de energie pentru incalzire mai mari de 40%. Imbunataţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Timişoara a fost estimat ca va determina o reducere a consumului de energie pentru incalzire şi limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera.

Regiunea de dezvoltare Vest are alocata suma de 9,06 milioane euro (finanţare din bugetul de stat şi Fondul European pentru Dezvoltare Regionala) pentru proiectele de reabilitare termica a blocurilor de locuinţe. Finanţarile pot fi accesate de autoritaţile administraţiilor publice locale din municipiile reşedinţa de judeţ.
Cererile de finanţare din cadrul acestui domeniu major de intervenţie pot sa cuprinda mai multe proiecte – fiecare proiect reprezentand un bloc - grupate in funcţie de rata cofinanţarii Asociaţiilor de Proprietari, valoarea totala a acestora  trebuind sa se incadreze intre 800.000 lei (inclusiv TVA) – aproximativ 178.000 euro - şi 46.000.000 lei (inclusiv TVA) – aproximativ 10.219.000 euro.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.